Iată un titlu siropos, adevărat în esenţă şi, prin extensie, capabil să suplinească întrebări radicale. Trăieşte limba română o dramă? Este ea, cu adevărat, într-un impas real? Cine o strică? Cît de grav e deteriorată? Cine o apără? Cine o poate apăra? Cine trebuie s-o apere? Cît se poate apăra singură? Şi întrebările pot continua…
Plec de la observaţia de necontestat că, la mai toate nivelurile, se vorbeşte tot mai prost româneşte. Agramat. Stîlcit. Şleampăt. Fără proprietatea termenilor. Frazele sunt bezmetice, predicatele se pierd pe drum, bîlbîiala şi incompetenţa tropotesc neaoş, totul cu gravitatea şi solemnitatea aflatului în treabă şi datului cu părerea, moşteniri balcanice de care nu vom scăpa niciodată. Adăugaţi la aceste gîngăveli de vorbire- gîndire asediul ignoranţei, preţiozităţii şi trivialităţii- autohtone sau de import- (nu rîdeţi, şi prostia poate fi de import) care sunt acreditate pe mai toate canalele mass media. Analfabetismul şi golănia nu mai sunt condamnabile, ci roze poleite la butoniera VIP-urilor. Nu ştiu ce hartist din noul val componistic se lăuda că nu ştie notele muzicale, un primar din Capitală face prezentul verbului a fi – „care este”, un preşedinte se adresează cu „măi animalule” şi vorbeşte despre „sinergia faptelor”, altul susţine că „iarna nu-i ca vara” şi îl face pe un jurnalist „găozar”…
Pe fondul general al răstălmăcirii valorilor şi încurajării analfabetismului, („… eu n-am avut note mari, dar am ajuns preşedinte… hă … hă.. hă..”), Oana Zăvoranu e mai admirată decît Pleşu, Adi Minune e mai tare decît Liiceanu… În faţa cui? În faţa celei mai mari părţi a poporului român, răspund rapoartele de audienţă şi sondajele de opinie.
Nu aţi aflat nici o noutate din cele relatate mai sus. Cu riscul de a părea vetust, o să evoc testamentul lui Enăchiţă Văcărescu (…„Las vouă moştenire/ Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstire”) şi zic, forţînd puţin proporţiile- că aş fi mulţumit şi dacă am păstra limba română aşa cum am moştenit-o.
În ceea ce priveşte „a patriei cinstire”, las profesioniştilor această plăcere…
Neîndoielnic, în acest război de păstrare a limbii române, în primele rînduri ar trebui să se afle învăţătorii şi profesorii de specialitate. Neîndoielnic, nu toţi dascălii au vocaţie de martiri, după cum, tot neîndoielnic, condiţiile în care se desfăşoară învăţămîntul de astăzi îţi cam taie orice elan. Patriotic sau emoţional. Sau profesional.
Dar, dacă tot optezi să rămîi la catedră, un minim de responsabilitate te obligă să fii corect cu limba română, cu pruncuşorii şi cu tine.
Am solicitat, de mai multe ori, unor profesori cu neştirbită autoritate profesională să susţină în aceste pagini o rubrică lunară în apărarea limbii române. Am primit, deocamdată, numai promisiuni; texte ba. Aşadar, invitaţia rămîne deschisă…
Ancheta, masa rotundă (pătrată, hexagonală, cubică?) pe care o propunem astăzi în revista noastră îşi doreşte să iniţieze un dialog benefic (?) pentru toţi participanţii. Chestionarul pe care vi-l înaintăm nu este tabu şi poate fi oricînd optimizat potrivit sugestiilor dvs. Vom publica răspunsurile dvs în ordinea primirii pe mail (revista_apostolul@yahoo.com) şi le vom eşalona în limita spaţiului alocat în fiecare număr. Spor la treabă!
CHESTIONAR
1. Care credeţi că sunt principalele deficienţe ale manualelor după care predaţi? Pot fi ele remediate? În ce direcţie ar trebui puse accentele: informaţie, comentariu artistic, sistem axiologic, altele?
2. Comentaţi programa şcolară. În ce clasă ar trebui să înceapă studiul literaturii universale? Pînă în ce clasă aţi propune să se facă gramatică? La clasele la care predaţi acum este (in)suficient numărul de ore de limba română?
3. Sunteţi profesor de limbă română. Care credeţi că e cea mai importantă performanţă a carierei dvs?
4. Ce iniţiativă aţi avut, la catedră sau dincolo de ea, pentru apărarea limbii române de barbaria prezentului?
5. Este un truism faptul că astăzi se citeşte tot mai puţin. Enumeraţi (din programa şcolară sau din afara ei) zece cărţi pe care ar fi trebuit să le citească un absolvent pînă în preajma bacalaureatului.
Mircea ZAHARIA