Petru Sălăgeanu s-a născut în Transilvania, pe 17 martie 1832, fiind cel mai mare dintre cei nouă copii ai familiei. A trăit în satul Bistra, unde a frecventat şcoala primară, urmând apoi gimnaziul la Cluj şi teologia la Blaj. S-a…
Sărbătoare sub zodia lui Celibidache…
După o tradiţie de-acum împământenită, la cumpănă de cireşar, Şcoala de Arte romaşcană cunoaşte un freamăt aparte, semn că peste această citadelă a frumosului vine vremea bilanţului şi, mai ales, a obişnuitului spectacol festiv de sfârşit de an. Dascăli şi…
În memoriam: Constantin Gherghelescu
(29 noiembrie 1962 -23 iunie 2005) 7 ani de amintiri Te naşti ca o speranţă. A celor ce te-au plămădit. Creşti, începi să devii o certitudine şi în acelaşi timp cresc speranţele tale în ” mai bine, mai serios”, în…
In memoriam: Marin-Marcel Dragotescu
4. 02. 1934, Craiova – 6. 07. 2002, Piatra-Neamţ S-a născut în familia Ecaterinei şi a lui Sabin Dragotescu (comisar de poliţie) din Craiova. După absolvirea cursurile primare, la Şcoala Oteteleşanu, a celor gimnaziale şi liceale la Liceul Nicolae Bălcescu…
Gaudeamus 50
Am fost „băftos”. Am prins şi 50 de ani de la terminarea facultăţii. Că unii colegi nu au prins-o. Reacţia Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi faţă de subsemnatul? Excepţională. Mi- a conferit Diploma de Onoare „Gaudeamus 50”, titlul de…
Importanţa formării aptitudinilor sportive ale elevilor prin volei
(urmare din numărul trecut) Selecţionarea şi predarea acţiunilor de joc vor trebui să se facă cu multă grijă cu folosirea materialelor corespunzătoare pe care şcoala le are în dotare. Pentru a atrage elevii în practicarea acestui joc se vor folosi…
Elevul pseudo-cibernetic
(urmare din numărul trecut) IV. Ariile curriculare faţă cu interacţiunea * Aria curriculară Om şi societate are cel mai mult de profitat de pe urma expansiunii ciberneticii. Să numim aici varietatea ofertei informaţionale pentru ştiinţele sociale, programele de tip Atlas…
Diminuarea abandonului şi violenţei folosind terapia prin lectură
Şcoala Zăneşti propune un proiect pentru a reduce nivelul abandonului şcolar, dar şi al violenţei din şcoli, fenomene care au luat o mare amploare în ultima vreme. Scopul proiectului este utilizarea în mod eficient a timpului liber al elevilor proveniţi…
Cultivarea limbii române – Vocabularul actual al naţiunii (5)
Termeni folosiţi în justiţie Nu mai miră pe nimeni faptul că vocabularul actual al limbii române ilustrează o bogăţie şi o varietate demne de luat în seamă, fenomen aflat în strânsă legătură cu schimbările, adesea dramatice, produse în societatea românească…
Omagiu Zilei Învăţătorului
Vrem – nu vrem,în spatele fiecăruia dintre noi se află un dascăl. E un lucru pe care-l recunoaştem rar, dar care se vede zi de zi. Spre cinstea sau dezamăgirea celor care ne-au pus în mână, pentru prima oară tocul…
