Potrivit comunicatului Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2025 a fost declarat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea. Decizia s-a luat având în vedere faptul…
Sfinţirea „Catedralei Mântuirii Neamului”
Catedrala Naţională din Bucureşti, este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte religioase şi naţionale ale României. Cu o istorie în spate şi o legătură profundă cu identitatea naţională, aceasta va fi oficial sfinţită pe 26 octombrie 2025, marcând o etapă…
Grigore Vieru, poet al identităţii şi sensibilităţii (I) – 90 de ani de la naştere
Prefaţăm articolul nostru cu o poezei a lui Grigore Vieru, „Legământ”, inclusă în volumul „Numele tău” (1968), dedicată celui care a nemurit limba română, Mihai Eminescu. „Ştiu: cândva, la miez de noapte, Ori la răsărit de soare, Stinge-mi-s-or ochii mie…
„Trebuie să trăim în lumină şi în îndumnezeirea care ne-a fost dată”
● La taifas cu pictorul Dumitru Bezem – În apropierea Sărbătorii Sfântului Dumitru ne-am bucurat de prezenţa dvs. la vernisajul unei expoziţii personale, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”. Tot atunci, am aflat că aţi împlinit o vârstă care poate…
Cu un pas mai aproape de fericire…
Fii fericit! Începe acum călătoria ta spre starea de bine! În lumea agitată şi digitalizată în care trăim astăzi, goana după fericire e tot mai obositoare şi anevoioasă. Pentru a-ţi face viaţa mai uşoară, volumul Tratat de psihologia fericirii. Porneşte…
Parteneriat cu Republica Cehă: Mobilitate Erasmus+ a elevilor de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”
În cadrul acreditării pe domeniul educaţie şcolară (SCH), finanţată de Uniunea Europeană şi identificată cu numărul 2022-1-RO01-KA120-SCH-000104281, echipa de proiect Erasmus + pe acest domeniu de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” pune un accent deosebit pe mobilităţile destinate elevilor.…
Digital Eco-Leadership: Parteneriat de cooperare în educaţie şcolară 2024-1-RO01-KA220-SCH-000246390
În perioada 2-3 decembrie 2024, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, din Piatra-Neamţ, în calitate de coordonator al parteneriatului de cooperare în educaţie şcolară Digital Eco-Leadership, a găzduit prima întâlnire transnaţională de proiect. Orice mobilitate Erasmus+ este o experienţă transformatoare. Aceasta oferă…
O vizită memorabilă dincolo de Prut …
În perioada 5-8 decembrie 2024, împreună cu un grup de profesori şi elevi din Republica Moldova – IP Gimnaziul „Mihai Sârghi”, satul Cioburciu, raionul Ştefan Vodă, am avut parte de zile pline de emoţii, de mare bucurie şi spiritualitate, împreună…
Elevi din Neamţ – premiaţi de Ministerul Educaţiei
Ministerul Educaţiei a premiat pe 17 decembrie, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, elevii care, în anul 2024, au obţinut performanţe remarcabile la olimpiadele internaţionale pe discipline şcolare, profesorii care i-au pregătit şi unităţile…
Nicolae Esinencu – 85
Poetul, prozatorul, dramaturgul şi scenaristul Nicolae Esinencu s-a născut la 13 ianuarie 1940, într-o familie de ţărani din satul Chiţcani, Teleneşti. A învăţat la şcoala medie din satul natal, după care a studiat la Colegiul Republican Sportiv (1957-1960). Studii universitare…
