Rar nume mai potrivit pentru un cărturar ca acela de Tomşa. Se poate „citi” ca semnificând Carte (Tom), dar şi Om. După cum şi „şa” s-ar putea citi în două moduri, acea şa sub care Badea Cârţan trecea cărţi mai…
In memoriam: CONSTANTIN TOMŞA
În actuala degringoladă intelectuală, când ne stâlcim limba română „ca un fagure de miere” lăsată de înaintaşii iubitori de glie, îmbolnăvind iremediabil morala societăţii, plecarea la Domnul a scriitorului Constantin Tomşa, spirit vertical, dar cu vorba blândă, cu rădăcini într-o…
Ce tom, domnule Tomşa, ce tom!
Toamna anului 2014 a fost deosebit de rodnică pentru un „împătimit de lectură”, criticul şi istoricul literar Constantin Tomşa, prin apariţia la editurile Crigarux şi Cetatea Doamnei a unui tom de referinţă: „Un dicţionar al literaturii din Judeţul Neamţ –…
Pasiune şi rigoare
…Rândurile de până aici au avut menirea de a pregăti înţelegerea volumului de faţă, al cărui titlu («Contemporan cu ei») este reprezentativ din două puncte de vedere. În primul rând, subliniază statutul discret secundar al criticului faţă de fenomenul literar.…
Lansare de carte – „Va veni un timp…” de Petru Lemnaru
La cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Carte de la Piatra-Neamţ, a fost lansată, sâmbătă, 14 septembrie 2024, cartea de versuri „Va veni un timp…” de Petru Lemnaru. Despre conţinutul volumului apărut la Editura Crigarux şi despre activitatea literară…
Premiul Nobel pentru literatură în 2024
Scriitoarea Han Kang din Coreea de Sud a câştigat Premiul Nobel pentru literatură în 2024. Han Kang e a 18-a femeie care câştigă acest premiu. Scriitoarea, născută în 1970 în Gwangju, Coreea de Sud, în familia scriitorului Han Seung-won, a…
CALENDAR – octombrie 2024
1. CORNEILLE, Pierre (6 iun. 1606 – 1 oct. 1684) – 340 de ani de la moartea dramaturgului clasic francez; 03. BURADA, Teodor (3 oct. 1839 – 17 febr. 1923) – 185 de ani de la naşterea folcloristului; 05. LUMIÈRE,…
CALENDAR – noiembrie 2024
02. HAŞDEU, Iulia (2 nov. 1869 – 17 sept.1888) – 155 de ani de la naşterea poetei; 03. MATISSE, Henri (31 dec. 1869 – 3 nov. 1954) – 70 de ani de la moartea pictorului francez; 03. TRAKL, Georg (3…
REMEMORĂRI NEMȚENE – luna noiembrie
■ 1/1927 – n. Nestor Vornicescu, la Lozova, Lăpuşna, Basarabia (d. 17. 05. 2000, Craiova), ecumenist, istoric, doctor (1983). După şapte clase, a intrat novice la Schitul Nechit, Neamţ (1943); la Mănăstirea Neamţ, a urmat Seminarul de Muzică Bisericească şi…
Apostolul nr. 275
Apostolul-275Descarcă
