140 de ani de la naşterea scriitorului Pe 10 august 1884, la Brăila, se naşte într-o familie modestă Panait Istrati. Copilăria îi este umbrită de o serie de întâmplări şi marcată de tot felul de lipsuri materiale, în primul rând.…
Aşa au fost Vacanţele Muzicale 2024
Duminică, 7 iulie, ora 21:00, pe platoul Curţii Domneşti din Piatra-Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a dat startul celei de a XLIX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale”. Publicul nemţean şi turiştii aflaţi în vacanţă în…
Examenele verii – EVALUAREA NAŢIONALĂ – 2024
Pe plan naţional, rezultate înainte de contestaţii S-a înregistrat o rată de participare de 95,3%: au fost prezenţi 152.903 absolvenţi ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscrişi pentru a susţine examenul. În ultimii doi ani, rata de…
Examenele verii – BACALAUREATUL 2024
Pe plan naţional, rezultate înainte de contestaţii Potrivit datelor înregistrate în aplicaţia de examen, au promovat 99.371 de candidaţi (95.112 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.259 din promoţiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidaţi prezenţi. Astfel, rata cumulată de promovare…
Munca perseverentă şi dedicarea garantează succesul
Etapa naţională a concursului pe teme de protecţia consumatorului „Alege! Este dreptul tău” În perioada 18-22 iunie 2024, în staţiunea Eforie Nord a avut loc cea de-a XXII-a ediţie a concursului naţional „Alege! Este dreptul tău”, competiţie de notorietate şi…
Artă şi pasiune – „Bucăţi de suflet”, la Sestri Art Gallery
O interesantă expoziţie colectivă, sub genericul „Bucăţi de suflet”, s-a deschis pe 4 iulie 2024, la Sestri Art Gallery. Criticul grupului a fost Antonia Obrocea, absolventă a Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, şefă de promoţie, specializarea artă decorativă,…
Albastru de Galina Vieru
„Pictura este poezia care mai degrabă se vede decât se simte, iar poezia este pictura care se simte, mai degrabă care se vede”, spunea Leonardo da Vinci. Artista basarabeană Galina Vieru, care a dus casele văruite şi iile bunicilor în…
În iulie, la Galeriile „Lascăr Vorel” – Olga, Oxana şi Gheorghii Diaconu – gravură, acuarelă şi tehnică mixtă
Iubitorii de artă din Piatra-Neamţ sunt invitaţi să treacă pragul Galeriilor „Lascăr Vorel”, până la mijlocul lunii iulie, pentru a admira lucrările expuse de Trio Diaconu: Olga, Oxana şi Gheorghii, lectori universitari la secţia de grafică a Academiei de Muzică,…
Vladimir Kató – un maestru al peisajului
La Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ s-a deschis marţi, 2 iulie 2024, expoziţia „Plaiuri transilvănene” a pictorului, graficianului, caricaturistului, artistului fotograf şi ziaristului Vladimir Kató, un peisagist consacrat, adept al unui limbaj pictural de factură figurativă. Toată expoziţia este luminoasă,…
Vladimir Kató – Pictorul munţilor
Vladimir Kató are o legătură foarte puternică faţă de munte, o legătură naturală, culturală şi artistică. La urma urmei, artistul s-a născut, trăieşte şi pictează aproape de munţii Harghitei, cei pe care i-a iubit mereu, şi în faţa cărora a…
