• Interviu cu profesorul Gheorghe APETREI
– Dacă ar fi să faceţi un bilanţ al anilor petrecuţi la catedră, ce notă i-aţi acorda profesorului Gheorghe Apetrei?
– Cred că am avut şi ani mai buni şi ani în care puteam să fac mai mult. Sunt animat de dorinţa de a ajunge la sufletul elevilor mei, astfel încât, de la fiecare întâlnire să plecăm cu ceva nou acasă, atât eu cât şi elevii mei. În orice clipă a existenţei avem ceva de învăţat si putem să îi învăţam şi pe alţii ceva!
O notă… cred că 9! Sigur aş fi putut şi mai mult! Întotdeauna e loc şi de mai bine!
– Apropo de nota pe care v-o acordaţi, cât de importante sunt pentru dvs. calificativele pe care vi le atribuie elevii? Aveţi o poreclă?
– Păi sunt importante, chiar foarte importante. Sunt mijlocul prin care ne putem autoregla activitatea, adică mijlocul prin care ne putem îmbunătăţi activitatea. Să ştiţi că elevii apreciază corect gradul de implicare a unui profesor în activitatea didactică. Ne place sau nu, să ştiţi că evaluările făcute de elevi sunt în majoritatea cazurilor realiste şi trebuie să ţinem cont de ele. Să ştiţi că întotdeauna apreciază, un profesor exigent, dar corect în acelaşi timp. Nu ştiu de vreo poreclă, dar… cine ştie!
– Sunteţi o persoană emotivă? S-a întâmplat să aveţi de suferit consecinţe grave ale emoţiilor dvs.?
– Am în general emoţii constructive. La examene sau în situaţii critice mă mobilizez exemplar cum s-ar spune. Nu am avut de-a face cu consecinţe negative ale emoţiilor pe care le-am încercat. Cel mai mult mă mişcă sfârşitul anului şcolar când cei pentru care ai muncit patru ani, la a căror creştere ai contribuit şi tu, îţi mulţumesc şi zboară cu aripi puternice. Este o emoţie a bucuriei pe care o doresc tuturor!
– Ce v-a determinat să alegeţi şcoala? Tradiţie, vocaţie sau întâmplare?
– Nu a fost o alegere întâmplătoare. Părinţii mei au fost amândoi profesori iar eu am luat contact de mic cu diverse aspecte ale educaţiei. Şi acum îmi aduc aminte de agenda cu planul de muncă a tatălui meu, de planşele şi trusa cu tocuri şi peniţe REDIS cu ajutorul căruia făcea planşe cu diverse scheme pentru laborator, diverse afişe cu dictonuri de pe pereţii şcolii, săptămânile de lucru la planificări, planuri de lecţie, şedinţe etc. Putem spune deci tradiţie! Îmi place ceea ce fac şi o să o fac cât timp voi avea mintea limpede zic eu. Dacă e şi vocaţie las pe alţii să judece, mi-ar plăcea să spună că am vocaţie pedagogică! Întâmplare sigur nu, mi-am dorit să devin profesor şi să urmez exemplul părinţilor mei care au fost dascăli în satul în care m-am născut mai bine de 40 ani!
– Care credeţi că sunt slăbiciunile fundamentale ale şcolii româneşti? Dar punctele ei cele mai tari? Puteţi argumenta aplicat pe specialitatea pe care o predaţi/ pe munca dvs. de la catedră?
– Slăbiciuni fundamentale… offf! Sunt multe şi trebuie să gândeşti mult să le arăţi chiar pe cele mai importante. Am să enumăr doar câteva:
1. O groază de miniştri de nici noi profesorii nu le mai ştim numele, fiecare vrând să „marcheze teritoriul” de parcă şcoala ar fi un loc de vânătoare. De aici multiple schimbări de legislaţie (unele „majore” – ex: „de mâine toată lumea la liceu”, „de mâine toată lumea la şcolile profesionale”), metodologii care ajung în şcoli astăzi şi trebuiau aplicate de ieri.
2. Un accent prea mare pus pe justificări scriptice ale calităţii orei şi activităţilor noastre şi mai puţin pe pregătirea orei în sine.
3. Cursuri şi formări peste formări la care participă colegii noştri, dar de la care mulţi îşi doresc doar hârtia aducătoare de puncte la dosar şi nu identifică plus valoarea.
4. Se fac schimbări care dau bine ca imagine politică dar care în realitate nu pot fi aplicate cu succes, fie din lipsa resurselor (materiale sau umane), fie din faptul că cei care succed iniţiatorului sunt orgolioşi să ducă la bun sfârşit ideile bune ale acestuia… şi mai sunt multe!
Puncte tari: dascălii care fac această activitate cu drag, cu pasiune şi dragoste pentru copii.
La disciplina pe care o predau s-au întâmplat din punctul meu de vedere o serie de modificări de conţinuturi în programă nu prea la locul lor! De la o cunoaştere treptată a lumii înconjurătoare începând cu clasele mici şi apoi la cele mai mari cu formulări sintetice, lucrurile au fost puse cu fundul în sus. Nu e normal că unui elev de clasa a V-a chiar fiind şi în secolul nostru să-i predai materia pe care eu am făcut-o în clasa a IX –a şi a X-a de liceu. Nu se ţine cont suficient zic eu de particularităţile de vârstă ale elevilor. Unii pot memora lucruri şi noţiuni, dar noi ne dorim de fapt formarea de comportamente, atitudini, dobândirea de competenţe! Offf… cred că e bine să mă opresc!
– Care ar fi primele trei decizii pe care le-aţi lua dacă, Doamne păzeşte, aţi fi pentru o zi ministrul învăţământului?
– Dacă e cu Doamne păzeşte înseamnă că cineva v-a informat că ar fi de rău dacă eu aş fi ministrul educaţiei! Deci:
– minim 6% din PIB pentru educaţie
– în fiecare şcoală să fie minimum 4-5 ateliere în care personal bine specializat să efectueze ore de dezvoltare a abilităţilor practice, pregătirea practică
– reciclare o dată la 5 ani… ca pe vremuri la universitate
– măsuri de ordin legislativ de protejare şi susţinere a statutului cadrului didactic. Cadrul didactic trebuie receptat ca un model profesional de succes!
– Vrând-nevrând, indiferent de timp sau de tipul şcolii, desfăşurarea procesului de învăţământ presupune un anumit tipic, că să nu zic anumite clişee. Reuşiţi să le biruiţi? Cum vă reîmprospătaţi forţele?
– În ultimii 11 ani pe lângă obligaţia de catedră desfăşor activităţi de management. Sunt atât de multe lucruri de făcut încât nu cred că e vorba de clişee deloc în activitatea mea. Când mă simt obosit şi nu mai pot, iau o cafea şi merg în cancelarie unde vorbesc cu colegii mei. E minunat să vezi ce oameni frumoşi ai lângă tine, ce pasiuni au, cum se descurcă în viaţa de zi cu zi!
Cel mai mult mă relaxez însă atunci când mă odihnesc activ în stupina proprie, unde uit pe moment de toate problemele. Albinele au un mod aparte de a te fascina! Întotdeauna înveţi de la ele ceva nou! Fac şi grădinărie, cresc câini, găini şi mai nou iepuri! Deci… odihnă activă, vorba tatălui meu!
– Dincolo de cantitatea de informaţie pe care sunteţi obligat să o transmiteţi prin programa şcolară, încercaţi să lucraţi şi asupra caracterului elevilor dvs.? Cu ce rezultate? Sunteţi temut sau iubit?
– Aici e cea mai mare problemă a mea ca profesor! Întotdeauna rămân în urmă cu informaţia obligatorie din programă deoarece vreau să le răspund elevilor conform propriilor nevoi. E mult mai important să perceapă şi însuşească valori precum bunătatea, cinstea, omenia, hărnicia, responsabilitatea decât orice altceva!
– În ce relaţie sunteţi cu modelul dvs. de dascăl?
– Foarte bună, încerc să îl imit şi mai adaug şi de la mine!
– Cu ce performanţe vă mândriţi, dincolo de activitatea de la catedră?
– Cu o familie frumoasă care mă susţine şi pe care o susţin. Soţia îmi este colegă din primul an de facultate şi până în momentul de faţă, am doi copii minunaţi de care mă bucur în fiecare zi. Băiatul este licean în clasa a X-a iar fetiţa va începe ciclul primar anul acesta. Sunt nişte copii foarte buni şi aş dori oricărui părinte să aibă bucuriile pe care eu le trăiesc de pe urma copiilor.
Mă mândresc şi cu faptul că de-a lungul timpului am format, ajutat şi sfătuit zeci de prieteni în practicarea apiculturii, îndeletnicire pe care am moştenit-o de la tatăl şi bunicul meu. Cred că fac acest lucru la un nivel performant şi sunt mândru de asta!
– Aţi vrea să adăugaţi o întrebare la care aţi fi dorit să răspundeţi?
– Nu, vă mulţumesc!
A întrebat Mircea ZAHARIA