Am ales şcoala din România!

* Cele 3 mari „E”-uri: eficienţă, energie, etichetă

* Succesul trebuie inventat  

 Sunt şi voi fi mereu recunoscătoare şcolii româneşti care m-a format ca om. Iată, în cele ce urmează, ce am putut observa şi constata pe parcursul a două săptămîni la Londra (Oxford House College) cu prilejul frecventării unor cursuri de formare continuă profesională  în cadrul programului  Comenius finanţat de fonduri europene. Şcolile din Marea Britanie sunt generoase cu oferta de angajare a profesorilor care vin din ţări europene, atît prin recunoaşterea meritelor pregătirii noastre universitare superioare, cît şi material. Eu am ales România pentru simplu fapt că  simt că aparţin acestor locuri şi oameni şi le sunt datoare încă elevilor mei să le aduc ce am selectat eu că ar fi mai bun şi util pentru viitorul lor. Aşa că la întoarcere am adus cu mine în bagaje informaţii,noutăţi, metode şi activităţi atractive , spiritul corectitudinii, al responsabilităţii lucrului bine făcut la catedră, cum am constatat la profesorii englezi.

În UK, soarele străluceşte, oamenii sunt plini de energie şi toată lumea munceşte cu spirit civic şi aş îndrăzni să spun chiar cu mîndria de a fi cetăţeni britanici sub sceptrul monarhiei. O dimineaţă la Londra e pastila  energizantă pentru orice turist est-european. Ritmul lor de viaţă îţi intră repede în sînge aşa încît într-un interval de timp extrem de scurt îţi schimbi mentalitatea: Dont waste time on trifles! (Nu pierde vremea cu nimicuri!) Dacă mi-ar propune cineva să caracterizez în trei cuvinte un  cetăţean englez l-aş caracteriza astfel: eficienţă- energie- etichetă. Lumea se mişcă şi se îmbracă confortabil ,lejer, dar eticheta e impusă de limbaj, atitudine, comportament vizavi de cetăţeanul de lîngă tine. Londra este un oraş cosmopolit în care se îmbină tradiţionalul cu modernul, cu o populaţie adunată din toate colţurile lumii. Cursurile încep cu o corectitudine de invidiat şi exactitatea BIG-BEN-ului londonez, profesorii sosesc întotdeauna cu 15 minute înaintea studenţilor în sala de curs şi-şi pregătesc materialele, de fiecare  dată mai atractive, mai colorate, mai interesante. Am rîs în sinea mea privind oameni maturi care umblau ca furnicuţele scoţînd din mape şi genţi fişe de lucru, plastelină, markere, bandă adezivă şi mă întrebam dacă au fost informaţi că suntem şi noi profesori europeni şi nu  copii de la grădiniţele româneşti. Desigur că ştiau, dar îşi vedeau cu conştiinciozitate mai departe de treabă, pînă la ora 9 fix cînd li se lumina brusc faţa (de parcă atunci ne vedeau pentru prima dată şi pînă atunci ar fi fost singuri în încăperi ) şi cu un zîmbet larg ne salutau cu cordialitate. Alteori ne întîmpinau cîntînd. La început, timid, murmuram toţi, apoi cîntam şi noi împreună cu ei. M-am întrebat de ce fac oare lucrul acesta după care am avut revelaţia: mă aflu acolo ca să învăţ strategii noi de predare – învăţare. M-a impresionat mult  pregătirea fiecărui curs, cînd mentorii noştri, ca nişte actori care  îşi ştiau rolurile, apelau la decorul din dotare, mimau, cîntau, se jucau cu pronunţia si gesticulau în faţa noastră fără odihnă cam două ore. După care veneau alţii şi alţii. Profesionişti, profesori adevăraţi în faţa cărora îţi doreşti să fii student sau elev toată viaţa şi de la care se poate spune că „am furat secretele” artei de a fi profesor. A fi profesor este într-adevăr o artă, un har pe care unii îl au, iar alţii îl dobîndesc. Succesul trebuie inventat! Trebuie doar să muncim cu responsabilitate şi să ne dorim SUCCESUL! Şi să avem curajul să insuflăm  asta şi elevilor noştri (dacă noi suntem dezamăgiţi la cursuri, putem avea pretenţia ca ei să fie motivaţi?) Avem totuşi o datorie morală faţă de generaţia asta – viitorul României…

Mihaela ZACHMAN

Grupul Şcolar Dimitrie Leonida, Piatra Neamţ