Un debut sub semnul excelenţei
În cadrul festivalului de teatru desfăşurat în perioada 10-17 mai 2026, publicul nemţean a avut ocazia deosebită de a-l reîntâlni pe regizorul Andrei Şerban. Prezenţa sa la Piatra-Neamţ are o semnificaţie aparte, deoarece aici şi-a început cariera profesională. În anul 1967, acesta a debutat pe scena Teatrului Tineretului cu spectacolul Arden of Faversham.
Un moment decisiv în parcursul său artistic a avut loc în 1969, când a cunoscut-o pe Ellen Stewart, fondatoarea şi directoarea prestigiosului La MaMa Experimental Theatre Club din New York. Bursa oferită de aceasta i-a deschis drumul către o carieră internaţională de excepţie în Statele Unite, unde a realizat numeroase spectacole apreciate de critică şi recompensate cu nominalizări la premiile Tony şi Obie. În paralel, regizorul a desfăşurat o amplă activitate pedagogică, predând arta actorului la Columbia University timp de aproape trei decenii.
Întâlniri formatoare şi depăşirea convenţiilor
În 1971, Andrei Şerban a participat la realizarea spectacolului Orghast, montat de Peter Brook în cadrul Festivalului Artelor de la Shiraz-Persepolis din Iran. Această experienţă, trăită în calitate de regizor invitat şi asistent al lui Brook, i-a influenţat decisiv parcursul. Întâlnirea cu Peter Brook i-a confirmat interesul pentru formele de exprimare care depăşesc convenţiile teatrului psihologic tradiţional.
Astfel, cercetarea relaţiei dintre corp, voce, ritm şi energie a devenit una dintre direcţiile fundamentale ale activităţii sale artistice şi pedagogice. Multe dintre exerciţiile pe care le-a utilizat ulterior în atelierele sale îşi au originea în această preocupare de a descoperi resurse creatoare dincolo de reacţiile automate şi de mecanismele obişnuite ale interpretării. Din această colaborare s-a născut convingerea că artistul trebuie să rămână într-un proces permanent de căutare, analizându-şi critic propriile realizări şi evitând repetarea formulelor care i-au adus succesul. De-a lungul carierei, a colaborat cu personalităţi marcante ale cinematografiei, precum Diane Lane, Billy Crystal şi Meryl Streep, însă succesul nu a reprezentat pentru el o garanţie a valorii viitoare. Dimpotrivă, a avertizat mereu asupra pericolului manierismului, atunci când creatorul începe să se repete.
Revigorarea teatrului românesc postdecembrist
Revenirea lui Andrei Şerban în România după 1990 este marcată de realizarea Trilogiei antice la Teatrul Naţional din Bucureşti, una dintre cele mai importante creaţii ale teatrului românesc de după căderea regimului comunist. În perioada în care a condus instituţia, între 1990 şi 1993, acesta şi-a propus să revitalizeze viaţa teatrală şi să redefinească relaţia dintre actor şi spectator, valorificând din plin experienţele acumulate în mediul teatral internaţional.
Dimensiunea pedagogică: atelierele de la Piatra-Neamţ
Colectivul Teatrului Tineretului s-a reîntâlnit cu Andrei Şerban în anul 2000, când, în cadrul unui atelier, regizorul le-a împărtăşit actorilor câteva dintre tehnicile acumulate alături de Peter Brook. „Antrenamentul cu beţe” al lui Peter Brook şi-a găsit astfel locul şi la Teatrul Tineretului. Acest exerciţiu, inspirat din practica cercului elaborată de K.S. Stanislavski, urmărea suspendarea reacţiilor excesiv de raţionale şi diminuarea controlului intelectual asupra acţiunii scenice, punând accentul pe disponibilitatea interioară a actorului.
Aruncarea şi prinderea beţelor deveneau un mijloc prin care actorul era provocat să depăşească tiparele obişnuite ale gândirii şi comportamentului său corporal. Participanţii la astfel de ateliere observau că, prin adăugarea textului sau a muzicii şi prin accelerarea progresivă a ritmului, actorii deveneau receptivi la un sunet colectiv care circula organic între ei.
Practica antrena atenţia, prezenţa şi capacitatea de a reacţiona firesc la mişcările celorlalţi. Acest exerciţiu cu beţe avea să devină nelipsit din atelierele pe care le-a susţinut Andrei Şerban de-a lungul timpului. Încălzirea vocală, tehnicile de respiraţie şi mişcările inspirate din Tai Chi se regăseau, de asemenea, printre componentele esenţiale ale întâlnirilor sale cu actorii.
Tehnica din spatele expresivităţii corporale
Exerciţiile de respiraţie erau menite să stabilească un ritm natural al fluxului respirator, accentul fiind pus pe activarea diafragmei şi pe conştientizarea suflului. Pe măsură ce exerciţiul avansa, respiraţia era asociată cu mişcări simple ale braţelor. Ulterior, coordonarea dintre respiraţie şi mişcare devenea mai complexă prin introducerea deplasărilor şi a elementelor vocale; sunetul emis integra astfel corpul, respiraţia şi vocea într-un singur proces unificat.
Faza finală solicita un grad mai mare de concentrare şi mobilitate: actorul adopta poziţia aşezat pe genunchi, cu mâinile plasate la ceafă, iar mişcarea trunchiului era sincronizată cu ritmul respiraţiei. În timpul inspiraţiei, corpul se înclina înainte până aproape de sol, iar revenirea la poziţia iniţială era însoţită de emiterea unui sunet sau de fredonarea unei melodii. Prin asocierea respiraţiei cu mişcarea şi vibraţia vocală, exerciţiul urmărea dezvoltarea prezenţei scenice, a disciplinei corporale şi a conştientizării profunde a relaţiei dintre corp şi expresivitate.
O moştenire culturală vie
Pentru Teatrul Tineretului, revenirea lui Andrei Şerban reprezintă mai mult decât întâlnirea cu un regizor consacrat. Ea readuce în atenţie legătura strânsă dintre istoria instituţiei şi unul dintre artiştii care şi-au început aici parcursul profesional înainte de a se afirma pe marile scene ale lumii. Prezenţa sa la Piatra-Neamţ reaminteşte că teatrul românesc a oferit creatori capabili să influenţeze arta spectacolului la nivel internaţional şi confirmă locul aparte pe care Teatrul Tineretului îl ocupă în istoria scenei naţionale.
Semnificaţia profundă a acestei reveniri este surprinsă sugestiv de criticul George Banu, care evoca reacţia unei actriţe la aflarea veştii: „Domnul Andrei se duce la Piatra. Înseamnă că e bine.”
Adina SUCIU GIURESCU,
doctor în teatru, actriţă la Teatrul Tineretului