Teatrul este doctorul care vă spune: „Am o veste bună şi una proastă.”
– Mai întâi vestea bună.
– Sunteţi salvat!
– Şi vestea proastă?
– Nu sunt doctor.
Olivier Py
I. ORESTIA – CEA MAI RECENTĂ PREMIERĂ A TEATRULUI TINERETULUI
Prinşi în febra festivalului, în numărul trecut al revistei v-am spus foarte pe scurt despre premiera fixată la sfârşit de mai: ORESTIA, după Eschil, o adaptare liberă de Robert Icke.
Ne gândim că ar fi de interes să vă povestim mai pe larg despre acest spectacol, unul dintre proiectele mari ale teatrului, cu o distribuţie alcătuită din zece actori şi trei copii, cu o scenografie grandioasă, un text celebru la nivel mondial, montat de tânărul regizor angajat, Vlad Bălan, în care ne punem mari speranţe.
ARGUMENTELE SUCCESULUI
Propunerea regizorală:
Pentru că Vlad Bălan ne-a propus montarea acestui text, să-i dam cuvântul ca să ne spună de ce l-a ales:
„Am citit adaptarea lui Robert Icke în urmă cu aproape trei ani. Şi de la primul act citit, am ştiut că e un text pe care vreau să lucrez. A fost ca o îndrăgostire. Am aşteptat contextul potrivit şi mă bucur că am putut să încep colaborarea pe termen lung cu trupa Teatrului Tineretului lucrând la acest proiect.
Textul are o structură narativă aparte, ca un flux de amintiri care ne poartă de la o copilărie în care orice e posibil, la o adolescenţă tulburată de traumele nerezolvate din trecut, la o maturitate care vine însoţită întotdeauna de o dezvrăjire. Fiecare dintre cele patru acte ale piesei propune noi chei de joc, noi convenţii, personajele fiind surprinse în diverse etape ale vieţii lor. E ca şi cum am fi încercat să facem patru spectacole distincte.
Dincolo de provocările efective, m-a atras faptul că rescrierea lui Robert Icke transpune tragedia greacă în viaţa de familie, în intimitatea casei. În această perioadă, în care canalele de comunicare au devenit atât de diverse şi suntem, zilnic, bombardaţi cu informaţii despre atentate, crime, radicalizare, înarmare, războiul pare că e un program care rulează permanent în subteranele minţii noastre. Şi mie, ORESTIA despre asta mi-a vorbit: despre felul în care războaiele de azi nu se mai poartă doar pe fronturi, ci şi în familiile noastre, în minţile noastre.”
Propunerea dramaturgică:
Textul lui Eschil, scris acum 2500 ani este celebru şi pentru că ORESTIA este singura trilogie păstrată din Antichitatea greacă şi este primul text cunoscut din istoria umanităţii care consemnează o instanţă de judecată cu juraţi, ce pledează pentru dreptul la viaţă. Şirul crimelor comise din răzbunare în familia Atrizilor este oprit prin decizia zeiţei înţelepciunii, Atena, care hotărăşte că valoarea vieţii unui om este mai presus de Legea Talionului – „moarte pentru moarte”.
Ca o paranteză, omul de teatru care l-a influenţat şi călăuzit pe Robert Icke a fost Peter Brook, acelaşi maestru declarat şi de Andrei Şerban drept omul providenţial de la care a învăţat lucruri fundamentale despre lucrul pe scenă. Iată ce declara Andrei Şerban în 2022: „Când în urmă cu câţiva ani eram în trecere prin Londra, Peter Brook a insistat să merg să văd un nou Hamlet pus în scenă de un tânăr regizor, Robert Icke. „Vei vedea şi auzi o piesă cu totul nouă. Şi trebuie să-l întâlneşti pe Icke. E un geniu.” (Andrei Şerban, Robert Icke, un scriitor / regizor de geniu, articol pe LiterNet). Andrei Şerban a montat textele lui Icke Oedip, Mary Stuart, Doctorul, cel din urmă, montat pe scena de la Teatrul Nottara, l-ați putut urmări în cadrul recentei ediţii a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ.
La 29 de ani, Robert Icke a devenit cel mai tânăr dintre câştigătorii prestigiosului „Laurance Olivier Award” în Marea Britanie. Se întâmpla în 2016, recompensând spectacolul său memorabil, ORESTIA, la care a semnat adaptarea liberă şi regia. Atunci a fost numit noua speranţă a teatrului britanic. Din 2016 şi până în prezent, ORESTIA lui Robert Icke s-a bucurat de traduceri şi montări în peste 40 de ţări.
De la tragedia antică la trauma psihologică
Revenind la ORESTIA lui Robert Icke, acesta preia subiectul acestei trilogii mai mult ca un pretext, comentând din perspectivă contemporană firul narativ al tragediei antice. Ceea ce în textul antic era aureolat ca glorie şi onoare, în textul lui Icke este privit din perspectiva traumei psihologice, care se transmite din generaţie în generaţie, dar care poate fi vindecată prin conştientizare şi acceptare. Războiul e deposedat de aura eroică, e doar masacru determinat de lăcomie şi orgoliu, manifestare a animalului prădător din om. Dacă în trilogia antică şirul tragediilor familiale formau un nucleu de greutate echilibrat în final prin procesul lui Oreste cu final fast, în cazul textului modern reechilibrarea se face prin terapie, pe canapeaua doctorului/ psihologului. Prin întrebările doctorului, Oreste este ghidat spre descoperirea propriului adevăr şi acceptarea lui.
Două citate celebre din textul lui Icke ar trebui să ne dea de gândit:
Oreste: „…creierul vostru creează poveşti în care are dreptate.”
Agamemnon: „Mintea e ca o civilizaţie şi mereu e câte o armată care încearcă să te invadeze. Şi dacă eşti conştient de posibilitatea unui atac, trebuie să te păzeşti, să fii vigilent, e o rutină, un ritual zilnic.”
Sunt două avertismente puternice referitoare la epoca post-adevăr pe care o traversăm, când algoritmii lumii noastre digitale ne închid în bule în care părerile noastre sunt întărite prin evidenţierea opiniilor asemănătoare cu ale noastre, în care gândirea critică nu este deloc încurajată, ba dimpotrivă.
Războiul cognitiv, o beligeranţă din mintea noastră
Ca o paranteză, referitor la aceste două citate şi la afirmaţia regizorului Vlad Bălan – războaiele de azi nu se mai poartă doar pe fronturi ci şi în minţile noastre, să vă spunem câte ceva despre… războiul cognitiv. „Creierul va deveni câmpul de luptă al secolului XXI”, scrie François du Cluzel, în documentul său de 45 de pagini, apărut în noiembrie 2020, pe Innovation Hub. François du Cluzel este locotenent colonel în retragere al armatei franceze, expert în neuroştiinţe, activ în cadrul NATO. În articol se arată cum, în conflictele „gri”, cresc posibilităţile de a manipula mintea umană cu „tehnici şi mijloace neuroştiinţifice” şi, în cele din urmă, de a dezvolta „arme neuronale”. De la începutul secolului XXI nu se mai duce o luptă pentru teritoriu, ci „creierele sunt domeniul de cucerit”.
Mintea umană este considerată a fi al şaselea domeniu al războiului, alături de domeniile clasice (sol, mare, aer), precum şi cele noi – spaţiul cosmic şi spaţiul cibernetic. Se presupune că oamenii nu mai pot face faţă fluxului de informaţii, crescând semnificativ riscul manipulării. Victoria este determinată de capacitatea de a impune comportamentul dorit unui public selectat. „Războiul cognitiv este, potenţial, fără sfârşit, deoarece nu poate exista un tratat de pace sau capitulare în acest tip de conflict”, scrie autorul studiului. Scopul războiului cognitiv este să creeze disonanţe, să provoace naraţiuni contradictorii, să polarizeze opiniile şi să radicalizeze grupurile.
Sperând că v-am trezit interesul cu privire la spectacolul nostru, ne vom opri aici cu dezvăluirile. Limbajul corporal, muzica, strigătul, tăcerea care punctează scenele sunt liniile de portativ ale unei simfonii în cheie beethoveniană.
II. CARTEA – UN STATORNIC INVITAT SPECIAL
La sfârşit de mai, colega noastră actriţa Adina Suciu Giurescu şi-a lansat cartea „Metafizică şi spiritualitate în arta actorului din perspectivă budistă”. Cele două volume ale lucrării, apărute la Editura Presa Universitară Clujeană, în 2026, reprezintă publicarea tezei de doctorat cu acelaşi titlu, susţinută la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, sub coordonarea prof. univ. dr. Anca-Maria Rusu. Adina a început doctoratul în toamna anului 2020, la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi sub coordonarea prof. univ. dr. Anca-Maria Rusu (fiica cronicarului Ştefan Oprea) şi a obţinut titlul de doctor la
data de 24 mai 2024, cu calificativul Summa cum Laude. Prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu, prorectorul UNAGE, a fost prezent la lansare, fiind invitat să prezinte cartea.
Pentru că TT încurajează lectura, am dat o mână de ajutor organizatorilor FABULANDIA – Festivalul de carte pentru adolescenţi şi copii, desfăşurat la Piatra-Neamţ, în perioada 11-13 iunie. Le-am oferit Sala Mare pentru întâlnirea publicului tânăr cu scriitorul Matei Vişniec, iar actriţele Loredana Grigoriu, Nora Covali şi Iulia-Paula Niculescu au citit poveşti la întânirea copiilor cu scriitoarea Adriana Ştefan şi ale sale „Poveşti care te trag de mânecă”.
III. ANIVERSAŢI CELEBRI LA TT
Dintre aniversaţii celebri ai lunii iunie, ne-am oprit asupra lui Andrei Şerban, regizor care a debutat la Piatra-Neamţ în 1966 şi care a creat unul dintre cele mai emoţionante momente din cadrul Ediţiei 37 a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ, prin întâlnirea sa cu publicul, din data de 13 mai 2026.
Unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru şi operă din lume, cu o carieră remarcabilă în SUA şi Europa, Andrei Şerban s-a născut pe 21 iunie 1943, la Bucureşti şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, clasa Radu Penciulescu (1968).
În 1971, Andrei Şerban a fost invitat de Ellen Stewart, director al companiei La MaMa, în SUA, la New York, cu o bursă Ford. Ulterior, Peter Brook l-a invitat la centrul său de cercetari teatrale, unde a colaborat la realizarea mai multor spectacole.
În SUA a fost asociat cu Robert Brustein’s American Repertory Theatre Company. A lucrat la Lincoln Centre, La MaMa Theatre, The Public Theatre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, The Guthrie Theatre, A.C.T. şi cu New York City, Seattle şi Los Angeles Opera. În Europa a colaborat cu Opera din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, La Comédie Française. În Japonia a montat spectacole pentru Shiki Company of Tokyo. De-a lungul timpului, Andrei Şerban a regizat spectacole de teatru şi operă în 39 de ţări.
A fost şeful catedrei de actorie la Universitatea Columbia, New York şi a predat la numeroase şcoli de teatru din lume, precum: Yale School of Drama, Harvard University, Le Conservatoire de Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School of Tokyo, University of California – San Diego, Pittsburgh Theatre Institute and San Francisco State University, Carnegie-Mellon, Sarah Lawrence, Paris Conservatoire d’Art Dramatique.
Întâlnirea cu publicul de pe 13 mai, organizată de Teatrul Tineretului, în cadrul Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ, a reprezentat un adevărat curs despre ce înseamnă esenţa actului scenic, dar şi evocări extrem de emoţionante. Andrei Şerban a elogiat „valoarea forţei uriaşe a tinereţii”, vârstă la care creativitatea şi disponibilitatea de a înfrunta cele mai dificile obstacole este maximă. Vorbind despre anii gri ai comunismului tinereţii sale, a afirmat că Teatrul din Piatra-Neamţ l-a salvat de toate fricile pentru că aici a întâlnit actori de aceeaşi generaţie, care i-au dovedit că nu e singur. Andrei Şerban avea 22 de ani când a debutat, iar actorii distribuiţi în spectacolele sale aveau în jur de 25 de ani.
Un alt moment important al discuţiilor a fost evocarea relaţiei sale cu Peter Brook, unul dintre cei mai importanţi regizori din secolul XX, care i-a fost mentor. Principala lecţie reţinută de la acesta: „Întotdeauna să fii sever cu tine însuţi”. Acest dicton l-a făcut să nu se bizuie niciodată doar pe ceea ce ştie. La începutul unul nou proiect, Andrei Şerban obişnuieşte să spună echipei cu care lucrează: „Am ales această piesă pentru că sunt atras de ea ca de o iubită pe care nu o cunosc.” Referinţele la arta scenei au fost multiple, redăm doar o afirmaţie despre conduita sa regizorală de o viaţă: „Regizorii trebuie să aibă, în primul rând, empatie faţă de actori. Pentru că am fost trei ani în pielea de actor şi m-am simţit foarte ruşinat, am simţit că prima mea datorie, ca regizor, este să ajut. (…) Iar rolul teatrului din totdeauna este să ajute spectatorul să devină mai sensibil faţă de cei din jur.”
În final, vă dezvăluim doar că în prezent lucrăm la o comedie, al unui autor clasic, iubit în lumea întreagă.
Vă aşteptăm la Teatru!
A consemnat Raluca NACLAD,
consultant artistic