Cu prilejul împlinirii a o sută cincizeci de ani de la moartea lui Charles Baudelaire (1821-1867) şi a o sută şaizeci de ani de la apariţia volumului Florile Răului, Editura Tracus Arte oferă cititorilor români un volum care reuneşte cele 13 poeme inculpate în anul 1857, precedate de istoria celebrului proces. Este vorba despre volumul Poetul şi procuratura. Procesul lui Baudelaire şi cele 13 poeme inculpate. Dosar, traducere, comentarii, în ediţie bilingvă, semnat de Cristian Bădiliţă (în foto) şi apărut în 2017.
Poet de o vastă cultură, cunoscător al limbilor greacă şi latină, literar, artist şi filosof, Baudelaire a fost un cunoscător al teologiei. Acest aspect, foarte puţin cunoscut, încearcă autorul să ni-l descopere în cartea de faţă.
Din păcate, astăzi se mai studiază foarte puţin din opera lui Baudelaire, mai exact câteva poeme umaniste şi un singur titlu, Florile Răului, nu tocmai corect explicat şi acesta.
În data de 25 iunie 1857 a apărut volumul Florile Răului, iar câteva zile mai târziu, mai exact pe 5 iulie acelaşi an, apare o luare de poziţie tăioasă în ziarul Figaro (viitorul Le Figaro) a lui Gustave Bourdin, ginerele patronului ziarului. Fără a recenza cartea, nu dă un verdict, ci îşi exprimă o părere subiectivă după lectura acesteia, fapt ce va contribui la atacurile ulterioare şi la procesul lui Baudelaire.
Studiind în amănunt poemele lui Baudelaire, precum şi documentele procesului prin care au fost condamnate cele 13 poeme pentru „atingere la morala publică” (Renegarea Sfântului Petru, Abel şi Cain, Litaniile lui Satan, Vinul asasinului, Mândra corabie, Bijuteriile, Metamorfozele vampirului etc.), Cristian Bădiliţă a reuşit să ne ofere o traducere în româneşte foarte apropiată de mesajul original al scrierilor în limba franceză. Autorul ne oferă şi câteva repere biografice ale lui Charles Baudelaire, după care tratează cele 13 poeme condamnate prezentându-le, cu explicaţiile şi comentariile de rigoare, în ediţie bilingvă franceză – română.
Nota bibliografică de la finalul cărţii oferă cititorilor titlurile din opera şi biografia lui Baudelaire (apărute în perioada 1949 – 1999) pe care le-a folosit Cristian Bădiliţă în realizarea prezentului volum, lucrare de pionierat din literatura română.
Analizând cartea istoricului şi eseistului Bădiliţă, ne întrebăm, fără a greşi prea mult, dacă procesul lui Baudelaire şi condamnarea celor 13 poeme nu au constituit încă o reminiscenţă a acţiunilor Inchiziţiei în Europa Apuseană, în cadrul căreia puteau fi condamnate cărţile, dar în egală măsură autorii şi cititorii acestora?
În această situaţie, lectura cărţii îndeamnă la analiză, meditaţie şi comparaţie cu literatura universală a vremii.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA