Punte Educaţională peste Prut

 

Iată că şi anul acesta Şcoala Zăneşti a fost în sărbătoare… sărbătoare de emoţii, de amintiri, de căldură, de încărcătură sufletească, de gânduri, de urări …, toate acestea cu ocazia Zilelor Şcolii ediţia a II-a, 2017. Şi dacă prima ediţie a Zilelor Şcolii Zăneşti a fost dedicată dascălilor de ieri şi de astăzi, cea de-a doua ediţie a fost dedicată elevilor, foştilor absolvenţi ai Şcolii Zăneşti. Cu acest prilej am celebrat generaţia 1977, aflată la 40 de ani de la absolvirea Şcolii Gimnaziale Zăneşti. Lacrimi, zâmbete, regrete, îmbrăţişări, recunoştinţă, amintiri, povestiri, … toate erau pe chipul, în sufletul şi pe buzele celor prezenţi.

Activitatea a fost un succes, împletind emoţia absolvenţilor generaţiei 1977 cu emoţia actualilor absolvenţi, cadre didactice care au semnat cu acest prilej un nou parteneriat cu Liceul Teoretic „A. Russo” Orhei, Republica Moldova, reînnoind, reîntărind asfel puntea educaţională peste Prut, punte educaţională inaugurată cu ocazia primei ediţii a Zilelor Şcolii, când am semnat primul parteneriat al şcolii noastre cu o instituţie de învăţământ din Republica Moldova.

Doamnele profesoare Covalciuc Liudmila, Rotari Victoria, Patraş Tatiana, Panico Laurenţia şi Liliana Hacina, reprezentante ale Liceului Teoretic „A. Russo” Orhei, din Republica Moldova, au prezentat cadrelor didactice şi elevilor şcolii noastre, instituţia de învăţământ pe care o reprezintă, activităţile pe care această instituţie le promovează.

Seria de activităţi cu ocazia Zilelor Şcolii Zăneşti, ediţia a II-a, s-a încheiat cu un program cultural artistic susţinut de elevii Şcolii Zăneşti şi oferit cu drag tuturor celor prezenţi.

 

Profesor, Isabela JINARU