Formaţiile nemţene, pe primele locuri la Concursul Naţional de Dans

Sâmbătă, 5 mai, în Sala Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, a avut loc faza regională a Concursului Naţional de dans modern şi tradiţional „Împreună pentru viitor”, din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, organizat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului (ISJ) Neamţ.
La Secţiunea de dans modern, Premiul I a fost acordat trupei nemţene „Select Dance” echipă alcătuită din elevi de la Centrul şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu Neamţ şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ, coordonată de prof. Luminiţa Acozmulesei, în timp ce cealaltă formaţie nemţeană, Trupa de dans tradiţional „Hora”, a luat premiul al II-lea al secţiunii cu echipa alcătuită din elevi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roman şi de la Grupul Şcolar ” Vasile Sav ” Roman, coordonatorii fiind prof. Mihaela Bob şi Minodora Lemnaru.
Pe locul al II-lea, la dans modern s-a calificat trupa „Maxim”, echipă formată din elevi ai Liceului Special „Moldova” şi ai Liceului „Ion Neculce” Târgu Frumos, coordonată de profesorii: Gisela Petrilă, Ionela Simireanu şi Ion Alexa. Premiul al III -lea a fost acordat echipei „Fluturaşii” alcătuită din elevi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.2 Comăneşti şi de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din aceeaşi localitate care au beneficiat de îndrumarea profesorilor: Camelia şi Florin Popa, Marilena Lucas, Ştefania Volmer şi Cristina Taras. Acelaşi loc III a răsplătit şi talentul Trupei „Joy” cu elevi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani, îndrumată de profesoarele Mirela Amancei şi Gina Roşcăneanu.
La secţiunea de dans tradiţional, Premiul I a revenit Trupei „Busuiocul”, cu elevi de la Şcoala Specială Paşcani şi Grupul Şcolar Valea Seacă, structura Conţeşti, avându-i ca îndrumători pe profesorii Oana Plaiu, Mirela Puiu, Eugen Moldovanu şi Daniela Novac.
Premiul al III-lea a fost acordat formaţiei ,,Speranţa” de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani şi Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu” din aceeaşi localitate. Acelaşi premiul a răsplătit talentul elevilor de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 Comăneşti şi de la Şcoala cu clasele I-VIII Asău, care au alcătuit trupa „Brădăţelul” şi au fost îndrumaţi de profesorii Lenuţa Muraru, Ştefania Volmer şi Cristina Taras.
Echipele clasificate pe primul loc vor participa la Festivalul Naţional care se va desfăşura la Craiova, în perioada 25-27 mai.