• Interviu cu dl. Mihai Lostun – profesor de istorie la Colegiul Naţional de Informatică
– Profilul dvs. profesional este impresionant. Mi-a atras atenţia preocuparea pentru studiul relaţiilor internaţionale ale României – master şi doctorat în domeniu. Cine v-a cultivat această pasiune?
– Sigur că pasiunea pentru un domeniu al istoriei sau pentru o anumită temă vine, în primul rând, din lecturile parcurse, iar în al doilea rând din interesul manifestat pentru o anumită epocă istorică, în cazul meu pentru istoria contemporană. Trebuie să menţionez faptul că un rol important în orientarea mea spre domeniul relaţiilor internaţionale, un domeniu generos dar şi provocator, l-au avut profesorii mei de la Facultatea de Istorie din Iaşi – Mihai Timofte, Gheorghe Clivetti şi, în mod special, Ioan Ciupercă. Profesorul Ioan Ciupercă a fost pentru mine nu doar un Magister – coordonator al lucrării de licenţă, al lucrării de dizertaţie şi al tezei de doctorat – ci şi o persoană apropiată, un mare caracter, un om deosebit de la care am avut multe de învăţat şi căruia o să-i port o vie amintire pentru tot restul vieţii.
– O altă temă predilectă a dvs. este „Istoria Holocaustului”. Cum a fost primită de către elevi această disciplină, prezentă ca opţional?
– Aşa este. Am participat de-a lungul anilor la mai multe stagii de formare pe această temă – Paris (2001), Bucureşti (2008) şi Strasbourg (2016), dar nu am predat opţionalul de Istoria Holocaustului dintr-un motiv simplu: opţionalele la disciplina Istorie pot fi propuse doar la clasele de profil. Ce pot să vă spun însă este faptul că în fiecare an, atunci când abordez problematica Holocaustului sau urmăresc împreună cu elevii documentare despre Holocaustul din România, aceştia manifestă un real interes pentru cunoaşterea acestui capitol întunecat şi extrem de dureros al istoriei. De altfel, în anii 2010 şi 2012 am participat, în calitate de profesor coordonator, la Concursul „Memoria Holocaustului” – faza naţională.
– Din 2006 şi până în prezent sunteţi membru al Comisiei Centrale de Evaluare în cadru fazei naţionale a olimpiadei de istorie. Ce competenţe presupune acest fapt?
– Nu este un lucru foarte complicat, dar nici foarte simplu. Cel care face parte din comisie trebuie, în primul rând, să aibă experienţă în elaborarea şi evaluarea subiectelor, apoi să stăpânească foarte bine relaţia competenţe – conţinuturi la nivelul fiecărei clase, să evalueze şi să noteze cele două subiecte strict pe baza baremului, să fie dispus la efort şi să accepte să aibă o vacanţă mai scurtă. Este o mare responsabilitate, deoarece răspunzi pentru corectitudinea subiectelor şi a baremelor, pentru corectitudinea evaluării, dar este şi o onoare să faci parte dintr-o astfel de echipă de profesionişti, selectată la nivel naţional, şi să participi la organizarea unui concurs la care participă cei mai buni elevi din ţară, cei mai pasionaţi.
– Consideraţi că activităţile de perfecţionare profesională desfăşurate în străinătate au un impact mai mare decât cele interne?
– Cred că activităţile de formare, desfăşurate în străinătate, au un impact mai mare, deoarece creează o altă deschidere şi permit accesul la abordări diferite. Avem nevoie să observăm mediul educaţional şi din alte perspective decât cele cu care suntem deja obişnuiţi.
– Sunteţi şi responsabil al Cercului Profesorilor de Istorie pentru zona Piatra-Neamţ. Mai reprezintă acestea o formă veritabilă de perfecţionare astăzi?
– Cu o mică rectificare – sunt responsabil al Cercului Profesorilor de Istorie de la liceu pentru zona Piatra-Neamţ şi Bicaz. Cred că aceste întâlniri îşi au rostul lor, în contextul în care profesorii au nevoie să se întâlnească, să comunice, să facă schimb de experienţă. Am avut ocazia de-a lungul anilor să văd lecţii de istorie desfăşurate într-un mediu formal, la clasă, foarte bine realizate de colegii mei. Dar, la fel de importante au fost şi activităţile nonformale, desfăşurate sub forma unor excursii tematice. Astfel de activităţi au fost organizate la Iaşi, Ruginoasa, Miclăuşeni şi Lăzarea. Şi în acest semestru, activitatea de cerc, organizată de colegii de la Bicaz, a constat într-o conferinţă susţinută de istoricul Adrian Cioroianu şi de criticul de film Irina Margareta Nistor. Fără aceste întâlniri ar lipsi o parte importantă din liantul care creează comunităţile profesionale locale, am fi văduviţi de o parte importantă a comunicării profesionale.
– Dintre numeroasele participări la conferinţe, seminarii, prezentări ştiinţifice – pe care o consideraţi cea mai spectaculoasă? De ce?
– Evident că cea mai importantă manifestare ştiinţifică la care am participat a fost Congresul Naţional al Istoricilor Români (ediţia a II-a), desfăşurat la Iaşi în anul 2018, deoarece m-a pus în contact cu mediul academic. Manifestarea a reunit numeroşi istorici români şi străini, nivelul comunicărilor ştiinţifice şi al dezbaterilor de la mesele rotunde a fost unul de înaltă ţinută şi am putut afla multe lucruri noi referitoare la tendinţele cercetării istorice din România. Aceasta a fost cea mai importantă, dar „cea mai spectaculoasă” ar fi participarea la Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale profesorilor de Istorie – faza naţională, desfăşurată la Craiova în anul 2005. În primul rând, pentru că era prima mea „ieşire” la un asemenea nivel, iar în al doilea rând, pentru că am obţinut premiul al II-lea la secţiunea Istoria Românilor, o recompensă de care m-am simţit foarte mândru.
– Cum s-ar defini performanţa la nivelul elevului în cadrul discipinei istorie?
– Performanţa se defineşte prin capacitatea elevului de a înţelege procesele/ faptele istorice, de a evidenţia relaţia cauză-efect în desfăşurarea acestora, de a stăpâni foarte exact elementele de cronologie şi contextul istoric, de a rezolva corect sarcinile de lucru primite şi de a folosi un limbaj istoric adecvat. Pentru ca toate acestea să fie atinse, dincolo de explicaţiile profesorului şi de munca în echipă, este nevoie de foarte multă lectură de specialitate şi de pasiunea elevului pentru istorie. Ori, în zilele noastre ultimele două condiţii sunt mai dificil de obţinut, tinerii fiind distraşi de diferite alte informaţii. Totuşi, pasiunea pentru istorie trebuie cultivată şi este rolul profesorului să facă asta, mai ales la clasele care nu au profil umanist.
– Cum apreciaţi gradul de dificultate al subiectelor de bacalaureat la disciplina istorie? Sunt acestea relevante?
– Cred că gradul de dificultate al subiectelor de bacalaureat este unul mediu spre uşor, însă rezolvarea cerinţelor presupune din partea elevilor atenţie, concentrare şi cunoaşterea conţinuturilor. În comparaţie cu subiectele de bacalaureat pe care le au de rezolvat elevii din Franţa, cele care se dau la noi pot părea foarte simple. De altfel, un elev care nu prea s-a sinchisit cu învăţatul poate obţine nota 6, doar rezolvând corect cerinţele pe baza surselor date. Nici eseul – spaima elevilor – nu înseamnă o reproducere a unui text „tocit”, ci o compunere pe baza unui plan de idei, structurat logic şi cronologic. Subiectele sunt relevante prin raportarea lor la competenţele pe care un absolvent trebuie să le aibă la sfârşitul ciclului liceal.
– Care este cea mai importantă preocupare neprofesională a dvs.?
– Îmi place să călătoresc, să văd cât mai multe locuri încărcate de istorie. Am avut ocazia să vizitez Parisul, Berlinul, Roma, Atena, Istanbul, Florenţa, Barcelona, Viena, Praga, Sevilla, Granada, Cordoba, Strasbourg, Salzburg, Budapesta şi Malta, locuri unde atunci când eram copil nici nu am visat să ajung şi unde am admirat capodopere ale culturii şi civilizaţiei universale pe care le ştiam doar din cărţi. Dar marea mea „dragoste” rămâne muntele şi de aceea mă încarc cu energie atunci când colind munţii şi „cuceresc” cât mai multe vârfuri. De vreo şapte ani, în fiecare vară, împreună cu un bun prieten, ne stabilim două-trei trasee montane pe care să le parcurgem. Şansa a făcut ca în luna aprilie 2022 să ajung şi în munţii Sierra Nevada, unde deşi era zăpadă, am urcat până pe la 3200 m. Sentimentul trăit a fost unic – ceaţă, zăpadă şi apoi mult soare şi, mai ales, multă linişte.
– Din perspectivă istorică, ce a însemnat pandemia de Covid-19 pentru noi?
– Pandemia de Covid-19 nu a fost prima de acest fel din istoria omenirii şi nu a fost nici cea mai catastrofală. Percepţia noastră extrem de negativă privind efectele ei asupra umanităţii se explică, în primul rând, prin viteza cu care informaţiile reale sau fake news circulă astăzi prin intermediul internetului, mai ales a reţelelor de socializare. Oamenii sunt mai predispuşi să accepte explicaţiile simple şi teoriile conspiraţiei, decât să citească explicaţiile ştiinţifice, raţionale, ale specialiştilor. În al doilea rând, lumea s-a obişnuit în ultimele decenii să trăiască într-o bulă de confort, să consume mult, să călătorească peste tot fără nici o restricţie, să aibă acces la orice folosind tehnologia şi, dintr-o dată, a fost nevoită să accepte restricţii pe care le-a considerat încălcări inacceptabile ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Pentru cei care au cunoscut ravagiile produse de cele două conflagraţii mondiale, dezastrele umanitare determinate de perioadele de foamete cumplită din secolul al XX-lea, de războaiele civile sau de tragediile provocate de totalitarismele secolului al XX-lea, această pandemie ar putea fi privită ca o perioadă de recesiune şi atât. Pentru mine, singurul „neajuns” al pandemiei a fost faptul că mi-a lipsit şcoala „adevărată”, contactul nemijlocit cu elevii mei.
A consemnat Gianina BURUIANĂ