Lecţie eveniment cu scriitorul Adrian G. Romila

Se ştie desigur că scriitorul Adrian G. Romila este profesor de limba şi literatura română la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ. Dar nu despre vreo lecţie din cadru acestei instituţii vreau să vorbesc, ci despre faptul că în ziua de 21 noiembrie a. c., a avut loc o întâlnire eveniment între scriitorul Adrian G. Romila şi elevii clasei a X-a E, profilul turism, de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ. Ideea acestei lecţii mi-a venit după ce am participat, în data de 17 noiembrie 2022, la vernisajul expoziţiei de machete de corăbii inspirate din literatura mării, construite de profesorul Adrian G. Romila, eveniment desfăşurat la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”.

De ce spun lecţie eveniment şi de ce am ales această personalitate?! Câteva argumente ar fi următoarele:

• Orice întâlnire pedagogică a acestui profesor cu copiii se transformă automat într-un eveniment, având în vedere fascinaţia pe care o exercită asupra audienţei şi farmecul relatării;

• Manifestă o voinţă puternică dusă până la cerbicie în a-şi urma pasiunile, dintre care aş aminti-o pe aceea pentru folclor şi antropologie culturală, finalizată cu un doctorat în anul 2005;

Este unul dintre cei mai considerabili scriitori nemţeni, care se foloseşte în mod norocos de elementul patetic al „literaturii ca salvare”, viziune proprie cititorului cu imaginaţie mitologizantă (Doris Mironescu, „Suplimentul de cultură”);

Meditează asupra condiţiei de cititor, fiind capabil să reacţioneze puternic la claritatea de cristal a unei formulări, la atingerea catifelată a unei metafore, la intensitatea culorilor dintr-o imagine, la potenţialul de viaţă al unei poveşti sau la eşafodajul complicat al ideilor (Gheorghe Grigurcu, „România Literară”);

• Şi-a câştigat respectul confraţilor îndeosebi datorită atitudinii sale echilibrate, de intelectual prob, cu un temperament fericit, care l-a ferit de ispitele vanităţii, făcându-l să vadă doar partea cea bună a lucrurilor (Antonio Patraş, „România Literară”).

Sunt una dintre profesoarele de specialitate la clasa a X-a turism, şi în cadrul disciplinei „Patrimoniul turistic” analizăm şi potenţialul antropic, dintre care cel cultural istoric este predominant. Acesta este contextul în care m-am gândit că o lecţie în cadrul unei expoziţii, cu o personalitate culturală marcantă va crea elevilor trăiri cu valoare de amintire şi îi va face să se ataşeze şi mai mult de domeniul studiat.

Aşa că, iată-ne, în dimineaţa zilei de 21 noiembrie, la ora 9:50, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, aşteptându-l pe Adrian G. Romila, în timp ce admiram machetele atât de atent meşteşugite şi expuse sub titulatura de „Corăbii – personaje”, având fiecare în vitrină şi cartea care a inspirat-o.

Am aflat în primul rând că ceea ce se derula sub ochii noştri reprezintă un concept cultural nou, o instalaţie, un „happening” cu temă marină, cu tema călătoriei, a aventurii şi chiar a istoriei navale. Pentru că fiecare machetă făurită reprezintă întruchiparea într-un obiect tridimensional a unuia bidimensional făcut din cuvinte. Iar cartea aflată în vitrină este aceea în care corabia joacă rol de personaj, decor sau loc în care se petrece acţiunea.

După aceste câteva lămuriri introductive scriitorul Adrian C. Romila a istorisit cu mult tâlc povestea fiecărei corăbii, stârnind interesul şi curiozitatea elevilor, prin evocarea unor opere literare cu care aceştia au rezonat, precum „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran sau „Moby Dick” de Herman Melville.

Fiind întrebat despre geneza acestei expoziţii, Adrian G. Romila a declarat: „Acesta este un proiect personal al meu, la care lucrez de peste 12 ani, şi anume de a încerca să fac machetele corăbiilor din cărţile pe care le-am citit; eu fiind absolvent al liceului de marină militară am rămas foarte pasionat de tematica aceasta şi de ideea călătoriilor pe mare, deşi nu am continuat cariera de ofiţer de marină şi sunt profesor de limba română. Anul acesta m-am gândit să fac dintr-o pasiune privată una publică şi ideea mi-a venit după ce le-am expus la Iaşi la un festival de literatură unde au avut un succes extraordinar. Apoi le-am adus la Piatra-Neamţ şi observ că au foarte mulţi admiratori, expoziţia reprezentând un eveniment inedit, cu o privelişte inedită.”

Personal l-am întrebat pe scriitorul Adrian G. Romila de ce se consideră un „Oblomov iremediabil”, aşa cum l-am auzit afirmând la un interviu. Mi-a răspuns că „personajul Oblomov al lui Goncearov, dintr-un foarte mare roman al literaturii ruse a secolului 19, era emblema lenii, a contemplativităţii, a statului în casă, a amânării oricărui proiect; vreau să vă spun că eu mă consider un Oblomov pentru că sunt un om căruia îi place să stea în biroul lui şi să migălească lucruri de care este pasionat, să citească, să vadă filme, să asculte muzică, să scrie, să construiască corăbii.”

Încercând acum să mă fac vocea elevilor mei, pot afirma că lecţia a fost o experienţă cu totul specială, trecând mult dincolo de graniţele a ceea ce poate un profesor oferi între pereţii unei clase, atât prin ambientul în care s-a desfăşurat cât şi prin prezenţa agreabilă, caldă, şi desprinsă parcă dintr-un roman al scriitorului Adrian G. Romila.

Profesor Gianina BURUIANĂ

Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”, Piatra-Neamţ