• Cultura transformă sufletul, lărgeşte orizontul moral, dă exemple de imitat, înviorează voinţa, creează ţeluri morale, pregăteşte pentru viaţă în cadrul alcătuirii statului, al societăţii… O şcoală bună, activă, educativă (…) pregăteşte elemente pentru toate ramurile de activitate: dă, cu alte cuvinte, cheia cu care se pot descuia toate încuietorile. Moralitatea, ordinea, igiena, alimentaţia, o bună stare economică, meşteşugurile, comerţul, ştiinţele, literele, artele din toate întreprinderile practice sunt ajutate de cultură. Drumul şi scopul lor se luminează, iar activitatea pentru realizări se intensifică şi se sistematizează prin şcoală. (Leon Mrejeriu)
Învăţătorul Leon Mrejeriu a fost întâiul în toate. Şi-a format o personalitate care întrunea calităţile cele mai nobile. Toată viaţa sa a muncit mult întru învătăţura şi sprijinul oamenilor. Neînchipuit de bun, integru, demn de orice împrejurare, combativ, era, potrivit celor care l-au cunoscut, asemenea mării în veşnica ei mişcare. Mult apreciat de Regele Carol I[1], de Ministrul Şcoalelor Spiru Haret (Fie ca munca rodnică de până acum să fie din plin şi pe viitor[2]) şi de Ministrul Instrucţiunii Publice dr. Constantin I. Angelescu (A fost cel mai mare constructor de localuri de şcoli din România interbelică[3]), Leon Mrejeriu s-a fixat în conştiinţa publică prin chiar modul său exemplar de existenţă.
De statură potrivită, uscăţiv, dar vânjos, puţin adus de spate – ceea ce denotă originea lui de muntean – cu ochi de vultur, pe cari-i roteşte ca pe doi cărbuni aprinşi, zâmbind şi salutând cu multă plecăciune în dreapta şi în stânga, dând din mâini şi gonind paşii ca la un atac, fluturându-şi ritmic poalele albe şi înflorate ale curatei lui cămăşi naţionale, pe care o poartă cu multă mândrie, Leon Mrejeriu îţi face impresia unui vas care clocoteşte, a unui motor care se mişcă împins de o puternică presiune. Numaidecât ghiceşti că ai în faţă un om distins, o personalitatea aleasă.(…)
Înzestrat cu o inteligenţă vie şi scăpărătoare; cu o judecată dreaptă şi neînfluenţată; stăpân pe o frumoasă cultură profesională şi generală; posedând un puternic talent oratoric, cu care ştie să cucerească şi să mişte şi pe cel mai pretenţios auditoriu, de o cinste imaculată şi de o conştiinciozitate dusă până la sacrificiu; energic, entuziast şi muncitor până la istovire; caracter de bronz, necunoscând compromisuri şi şovăiri; temperament de luptător, de multe ori cu atitudini de erou; hotărât şi tenace, bravând orice atac, n-a cunoscut decât succese; foarte ambiţios, dar de o ambiţie nobilă: ţine şi caută să strălucească, să nu fie întrecut de nimeni, să cucerească întâiul loc şi să-l deţină; îi place să facă cerc în juru-i, dar să-l şi stăpânească; fin observator şi ironist, plin de duh şi glumeţ ca un Creangă, societatea lui este plăcută şi căutată[4] .
Leon Mrejeriu s-a născut la 10 februarie 1879, în satul Cotrângaşi, comuna Broşteni. La Gimnaziul de la Fălticeni a fost coleg de clasă cu Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu şi Ion Dragoslav. De altfel, cu Mihail Sadoveanu a purtat ulterior o corespondenţă bogată. Spre exemplu, la 18 noiembrie 1907, scriitorul i-a propus, prin intermediul unei epistole, colaborarea la Revista Răvaşul poporului, publicaţie editată sub conducerea lui Sadoveanu la Fălticeni.
Iubite Mrejeriu,
Îmi pare bine că-mi dai veşti aşa de bune despre dumneata: tot cu inimă, cum te ştiam, te găsesc şi acum. Văd, din când în când, câte ceva de dumneata, şi nu-i nevoie să-ţi spun cuvinte zadarnice pentru cele ce îndeplineşti spre luminarea celor mulţi. Cu cea mai mare dragoste te socot printre lucrătorii la mica foaie ce scoatem pentru nordul Moldovei. Sarcină materială nu vei avea. Dar sprijin pe cealaltă cale, «câte-un rând, două», cum spui singur, ne-ar fi de folos, fiindcă vine dela un om priceput…
Cu dragoste, Mihail Sadoveanu. [5]
Cu un an mai devreme (14 ianuarie 1906), Sadoveanu îi răspundea la o scrisoare care însoţea prima lucrare a lui Leon Mrejeriu – O călătorie în Transilvania, apărută în acelaşi an.
Iubite Mrejeriu,
Mă bucur că ţi-ai amintit de mine şi de vechile zile petrecute la Fălticeni. Încep a mi se părea depărtate acele vremuri, deci din ce în ce mai frumoase, învăluite într-un văl tot mai luminos de poezie. Haiduciile noastre de prin lunca Oprişenilor nu se uită aşa lesne; mai ales eu nu le-am uitat, nici pe ele, nici tovarăşii care au chiuit şi au auzit sgomotul pistoalelor. Pe toţi mi-i amintesc. Unii poate ar zâmbi batjocoritor la asemenea aduceri aminte; eu nu pot zâmbi decât cu înduioşare; zilele copilăriei au în ele ceva din sufletul nostru, ceva din căldura şi din entuziasmul cel mai nevinovat, şi dacă ne-a mai rămas ceva din curăţia sufletească de odinioară, legătura dintre trecut şi prezent rămâne vie…
Primeşte o călduroasă strângere de mână dela un vechiu coleg,
Mihail Sadoveanu[6]
Vârsta, profesorii, mediul, internatul, m-au pus în faţa unei vieţi noui, care a stârnit în sufletul meu hotărârea nesdruncinată de a ajunge învăţător, ca Mihai Lupescu[7] …, mărturisea Leon Mrejeriu. Mihai Lupescu a fost învăţătorul său de la Broşteni, urmaşul renumitului N. Nanu, la care a învăţat Ion Creangă. Cartea era o preocupare serioasă, învăţătura nu era în suprafaţă, nu era memorizare, era pătrundere în adâncime, iar judecata era provocată la fiecare pas, cultivată şi desvoltată[8] .
Ca învăţător, revizor şcolar, întemeietor şi preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ (1912-1936), vicepreşedinte în consiliul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor, preşedinte al Uniunii Cooperativelor din Moldova, deputat, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, prefect, s-a distins ca nimeni altul. În timpul său s-au construit peste 100 de localuri de şcoli primare. Mrejeriu, fie ca deputat, fie ca prefect, a adus multe milioane de lei dela Ministerul de Instrucţie sau de la alte instituţii. Liceul de fete e creaţia sa, adausul dela Liceul de băieţi, asemenea, ridicarea celor două şcoli normale, la fel. Pentru Asociaţia Judeţeană a Învăţătorilor, în calitate de preşedinte, a strâns un fond de 300.000 de lei, în scopul clădirii unui cămin învăţătoresc şi în 1924 a obţinut aprobarea Băncii Învăţătoreşti, cea dintâi din ţară, o instituţie de ajutor reciproc[9] .
Om complex, dăruit acţiunii publice, pătimaş când a fost cazul, a trăit şi a luptat pentru interesele învăţământului cu cea mai mare intensitate, devotament şi omenie. A rămas emblematic discursul pe care l-a rostit în Camera Deputaţilor în anul 1923, privind salariile învăţătorimii. Şi atunci, leafa institutorilor era derizorie, iar Leon Mrejeriu dorea o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei materiale a învăţătorilor. Viaţa s-a scumpit astăzi de aproximativ 34 de ori, faţă de cum era înainte de război. După unele calcule însă indicele real de scumpete ar fi de 46,42. (…) Învăţătorimea a rămas la sporirea de mai puţin 10 ori a salarului şi accesoriilor din 1916, care constituie singurele mijloace ale existenţei sale. (…) E şi dureros şi ruşinos că învăţătorimea, acest factor cultural şi social cu înrâurire în progresul statului românesc, se găseşte în această stare de insuportabilă suferinţă şi, în orice caz, de inferioritate morală şi materială. (…) Suferinţele ei sunt peste măsură de greu de suportat… îmvăţătorimea, istovită de sărăcie, îşi cere cu ultima energie dreptul la un trai omenesc… Dl. ministru al Instrucţiunii publice Dr. C. Angelescu, răspunde domnului Mrejeriu, recunăscând dreptatea celor susţinute de domnia sa şi făgăduind că, împreună cu dl. ministru de finanţe, va cerceta şi va satisface dreptele cereri ale învăţătorilor[10] .
Între anii 1906 şi 1940 a scris douăzeci şi două de cărţi, singur sau în tovărăşie cu alţi autori, fiind cooptat şi în comitetul de redactare a unor manuale şcolare de cetire pentru cursul primar, urban şi rural, alături de Mihail Sadoveanu, C. Stan, I. I. Teodoru, P. R. Petrescu şi I. Ciolan. A fost descoperitorul unei metode prin care elevii bulgari din Cadrilater au reuşit să înveţe limba română, izbutind, după un an şi jumătate de studiu, să dea examen de absolvire. A susţinut numeroase conferinţe, cuvântări, transmiţând, prin intermediul talentului său oratoric, mesaje care pot părea de necrezut pentru timpurile de atunci. De pildă, încă din 1907, Leon Mrejeriu milita pentru emanciparea femeii din satul tradiţional românesc:
Oricare ar fi mijloacele, gospodăria plugarului trebuie îmbunătăţită şi o îmbunătăţire a acestei gospodării, fără sprijinul luminat al femeei, nu-şi poate avea rostul. Să nu ne pară lucru de glumă: viitorul neamului este în mânele femeei şi aceste mâni trebuesc desprinse să ţese un viitor strălucit[11] .
Avea pentru fiecare exact genul de comportare care se impunea pentru a-i insufla încredere, acordându-i posibilitatea de a-şi dezvălui calităţile, de a se manifesta în tot ce deţinea mai bun.
Leon Mrejeriu a fost pentru mine, în clipele grele când poate sufletu-mi slăbea, isvor dătător de energie şi de încredere pentru a urmări fără şovăire ţinta pe care o aveam înainte. (…) Şi localurile de şcoală, care se înalţă mândre la Dărmăneşti, vor vorbi de-a pururi de neprecupeţitul sprijin ce li s-a dat de acest vrednic fiu de ţăran român[12], spunea la omagierea sa prof. Vasile Ghiţescu, directorul Şcolii Normale de Învăţători. Recepţia a avut loc la 10 aprilie 1926, de la ora 8 seara, în sala Hotelului Regal din Piatra-Neamţ, colegii sărbătorindu-l în cadrul unei agape la care au participat peste o sută de persoane din toate ramurile şi gradele de învăţământ. Tot timpul Orchestra Regimentului Războeni No. 15, a cântat frumoase şi alese bucăţi, între care şi câteva soluri de violoncel[13].
Dar, Leon Mrejeriu a avut mereu și un rol de frunte în pregătirea și însuflețirea conştiinţei naţionale. Înainte de război, ca revizor clasa I în judeţul Dorostor, a pus pe baze temeinice școala românească de la Silistra unde a funcţionat până la 15 august 1916, când România a intrat în război, iar el a fost încorporat şi trimis pe front. Pentru faptele sale de vitejie, pentru sacrificiul lui pe front a primit Ordinul rusesc Sfânta Anaîn grad de ofiţer, Ordinul Coroana Românieiîn grad de Cavaler cu spade şi panglică, Virtutea Militară, Crucea Comemorativă de Război, Ordinul Steaua Românieiîn grad de Cavaler, cu spade şi panglică şi a fost înaintat la gradul de căpitan.
După război, în toamna anului 1917, toţi cei ce fuseseră sub stăpânire streină trebuiau treziţi la viaţă naţională românească şi atunci Leon Mrejeriu, și mulţi alţi învăţători patrioți, au colindat în lung şi’n lat Basarabia, spre a sădi şi în suflete – nu numai pe redute – simţirea românească. Iar sarcina lor, de care s-au achitat cu cinste, a fost să combată propaganda bolșevică, înlăturând cenușa streină de pe jăratecul național, care ardea mocnit, pregătind unirea sufletească în vederea unirii politice a Basarabiei cu România.
Am umblat din sat în sat, am stat de vorbă cu oamenii, am lămurit obârşia noastră, care e aceeaşi, am limpezit legătura credinţii, a limbii, a obiceiurilor şi mai ales am stăruit asupra traiului nostru nedespărţit până la 1812, când, samavolnic, Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei româneşti cu care era una. Am luat parte la cumetrii, la jocuri (hori), la nunţi, la înmormântări şi ne-am lipit de sufletul localnicilor. Luam parte la slujbele bisericeşti şi ţineam predici, treceam şi pe la şcoli.(…)
Sufletul românesc, cu toate înrâuririle streine şi cu toata vitregia vremii, s’a păstrat ca o stană de piatră în vârtejul năprasnic al furtunilor trecătoare. Românul se schimbă greu şi încet. E şi un bine, e şi un rău. Dar dacă nu era aşa, faţă cu îndurările de veacuri, faţă cu toate grozăviile care au trecut peste el, ar mai fi suflet şi neam romanesc? Apa trece, pietrele rămân … Şi românul din punct de vedere al statorniciei e ca piatra[14].
Leon Mrejeriu a decedat la 14 octombrie 1945, la Mizil, în timp ce revenea din refugiu. A fost înmormântat acolo, dar adus la Piatra-Neamţ în 1968, când a murit şi soţia sa, Eugenia, o remarcabilă instituitoare a acestui oraş, devotată tovarăşă de viaţă cu care a alcătuit o familie model, ce a adus pe lume, a crescut şi modelat 6 copii[15].
Încredințăm tușa finală a acestui portret profesorului Ioan Drăgan, prieten și coleg de generație al celui evocat: „Om de mare merit, care şi-a făcut un cult din cinste şi modestie, politician care înnobilează înţelesul acestui cuvânt, reprezentant al naţiunii, care şi-a înteles întotdeauna mandatul (ca şi catedra), un apostolat, partizan al unei idei politice, care în sufletul lui înfinge rădăcini vânjoase de credinţă, om întreg şi exemplar rar şi distins al rasei noastre, acesta este Leon Mrejeriu”.
Violeta MOŞU
Leon Mrejeru – Fişă bibliografică
Colaborări: ▪ Albina; ▪ Apostolul; ▪ Convorbiri critice; ▪ Convorbiri literare; ▪ Drum drept; ▪ Învăţământul primar; ▪ Ziarul Neamul românesc şi suplimentele Neamul românesc literar, Neamul românesc de duminică; ▪ Preocupări didactice, ▪ Şezătoarea. ▪ Tribuna şcoalei ş. a. OPERA: ■ În volum: * O călătorie în Transilvania, 1906; * Îndrumări pentru conducerea şi administrarea lăuntrică a Orfelinatului Agricol «Principele Ferdinand» (în colab.), 1906; * Programele învăţământului teoretic şi practic ale Orfelinatului Agricol «Principele Ferdinand» (în colab.), 1906; * Carte pentru tineretul de la sate (în colab.), 1906; * O şezătoare ţărănească (teatru şcolar), 1907; * Gospodina şi fata de la ţară (conferinţă ţinută la Iaşi), 1907; * Cuza-Vodă, istorisiri pentru popor (în colab.), 1909; * Priviri şi soluţii în chestia ţărănească (în colab.), 1912; * Rolul şcoalei în general şi acelei din Dobrogea Nouă în special, 1914; * Şcoala din Judeţul Durostor în 1914-1915, 1915; * Din Basarabia – note şi însemnări, 1919; * Mănăstirea Bistriţa (în colab.), 1935; * Cărţi de citire pentru cursul primar, urban şi rural (în colab.), 1936; * Eri şi azi. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ – revăzute şi complectate şapărut în Anuarul Şcolii Normale de Învăţătoare din Piatra-Neamţ. Volum comemorativ şi în Apostolul, 7-9/1940ţ. Tipografia Gh. Asachi, 1940; * Înlănţuirea vremurilor – cercetări, amintiri şi impresii cu privire la învăţământul primar,1940; ■ Din periodice: Anuarul Şcolii Normale Vasile Lupu din Iaşi: 1940; Apostolul: nr.12/1935; nr. 7-9/1940; nr. 4-6, nr. 7-9/1941; nr. 6-7, nr. 8-10/1942; Flori de Munte [Revistă a Şcolii Normale de Fete din Piatra-Neamţ]: nr. 4; 5/1940; (Constantin TOMŞA, – „Un dicţionar al literaturii din Judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti”, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).
[1] Regele Carol I a hotărât, prin testament, să lase un semn de amintire colaboratorilor săi. Astfel, la 27 septembrie 1915, Leon Mrejeriu primea o scrisoare şi un tablou de la mareşalul curţii regale.
Domnule institutor,
Din Înalt Ordin al Majestăţii Sale Regele, am onoarea de a vă trimite odată cu această scrisoare un tablou „Mandolinist fumând”, în amintirea mult regretatului Rege Carol I, conform dispoziţiilor sale testamentare.
Primiţi, vă rog, Domnule institutor, încredinţarea desosebitei mele consideraţiuni
Mareşalul Curţii, Henry Catargi:.
[2] Omagiul unei energii: Leon Mrejeriu, Imprimeria Judeţului Neamţ, 1936, p. 35.
[3] Prangati Constantin, Dicţionarul oamenilor de seamă din Judeţul Neamţ, Editura Crigarux, 1999, p.169.
[4] Omagiul unei energii: Leon Mrejeriu, Imprimeria Judeţului Neamţ, 1936, p.3.
[5] Ibidem, pp.36-37.
[6] Ibidem, pp. 34-35.
[7] Ibidem, p. 24.
[8] Ibidem, p. 25.
[9] Ibidem, pp. 4-5
[10] Ibidem, pp. 67-69.
[11] Mrejeriu, Leon, Gospodina şi fata de la ţară. Cum sunt şi cum ar trebui să fie. Rostul şcoalei în lupta de ridicare a gospodăriei ţărăneşti. Tipografia Const. D. Lupaşcu, Bârlad, 1907, pp. 39-40.
[12] Omagiul unei energii: Leon Mrejeriu, Imprimeria Judeţului Neamţ, 1936, p.10.
[13] Ziarul Reformatorul, 19 aprilie 1926
[14] Mrejeriu, Leon, Amintiri din Basarabia,, Revista Apostolul, 1941, nr. 4-6, p. 18-24.
[15] Cicoare, Traian, Leon Mrejeriu- şase decenii de posteritate, Revista Apostolul, an VII, nr. 74, aug-sept. 2005.
……………………………………………………………………………………………………………………
Leon Mrejeru Fişă bibliografică
Colaborări: ▪ Albina; ▪ Apostolul; ▪ Convorbiri critice; ▪ Convorbiri literare; ▪ Drum drept; ▪ Învăţământul primar; ▪ Ziarul Neamul românesc şi suplimentele Neamul românesc literar, Neamul românesc de duminică; ▪ Preocupări didactice, ▪ Şezătoarea. ▪ Tribuna şcoalei ş. a. OPERA: ■ În volum: * O călătorie în Transilvania, 1906; * Îndrumări pentru conducerea şi administrarea lăuntrică a Orfelinatului Agricol «Principele Ferdinand» (în colab.), 1906; * Programele învăţământului teoretic şi practic ale Orfelinatului Agricol «Principele Ferdinand» (în colab.), 1906; * Carte pentru tineretul de la sate (în colab.), 1906; * O şezătoare ţărănească (teatru şcolar), 1907; * Gospodina şi fata de la ţară (conferinţă ţinută la Iaşi), 1907; * Cuza-Vodă, istorisiri pentru popor (în colab.), 1909; * Priviri şi soluţii în chestia ţărănească (în colab.), 1912; * Rolul şcoalei în general şi acelei din Dobrogea Nouă în special, 1914; * Şcoala din Judeţul Durostor în 1914-1915, 1915; * Din Basarabia – note şi însemnări, 1919; * Mănăstirea Bistriţa (în colab.), 1935; * Cărţi de citire pentru cursul primar, urban şi rural (în colab.), 1936; * Eri şi azi. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ – revăzute şi complectate şapărut în Anuarul Şcolii Normale de Învăţătoare din Piatra-Neamţ. Volum comemorativ şi în Apostolul, 7-9/1940ţ. Tipografia Gh. Asachi, 1940; * Înlănţuirea vremurilor – cercetări, amintiri şi impresii cu privire la învăţământul primar,1940; ■ Din periodice: Anuarul Şcolii Normale Vasile Lupu din Iaşi: 1940; Apostolul: nr.12/1935; nr. 7-9/1940; nr. 4-6, nr. 7-9/1941; nr. 6-7, nr. 8-10/1942; Flori de Munte [Revistă a Şcolii Normale de Fete din Piatra-Neamţ]: nr. 4; 5/1940; (Constantin TOMŞA, – „Un dicţionar al literaturii din Judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti”, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).
…………………………………………………………………………………………………………….