Anul şcolar abia început a adus în peisajul educaţional romaşcan o serie de iniţiative legate de programul „After school” în două dintre instituţiile de învăţământ gimnazial din municipiu. Astfel, cu începere de la 1 octombrie, 28 de copii de etnie rromă care frecventează Şcoala „Costache Negri” beneficiază de servicii „after school” pe cheltuiala comunităţii locale, Centrul de la fosta şcoală Gimnazială nr. 2 fiind inaugurat în prezenţa primarului Romanului, prof. Laurenţiu Dan Leoreanu, şi a conducerii Colegiului Tehnic „Danubiana”, unitate care patronează instituţia în discuţie. În proiect sunt incluşi copii de clasa a III-a şi a IV-a, care vor beneficia aici de masa de prânz şi vor participa la activităţi sportive, artistice, educative, de învăţare şi de integrare socială, orarul activităţii din centru fiind prevăzut, zilnic, între orele 12,00 şi 16,00. „Ne propunem ca prin acest proiect să integrăm populaţia de etnie rromă încă de la o vârstă fragedă, să îi ajutăm pe copii să-şi dezvolte abilităţile şi să scădem absenteismul şi abandonul şcolar în rândul elevilor rromi”, a declarat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu care va asigura finanţarea din partea comunităţii locale, după ce până acum, doi ani la rând, fondurile au venit din partea Uniunii Europene.
Un alt proiect, tot pe structura „şcoală după şcoală” este gata să demareze de la 1 noiembrie la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, aici fiind vorba despre un program care se adresează copiilor cu cerinţe educaţionale speciale proveniţi din familii cu venituri modeste. Sub denumirea sugestivă „Diferiţi, dar egali” programul a prins viaţă ca urmare a concursului de proiecte lansat de Compania Raiffeisen, pe lista câştigătorilor ediţiei din 2013 proiectul întocmit de şcoala romaşcană regăsindu-se clasat în final pe locul IX. Practic, şcoala va beneficia de o finanţare de 21.888 lei din partea Raiffeisen, pentru organizarea unui centru after-school destinat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale înregistraţi la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, şi înscrişi la această şcoală (grupul ţintă este format din 18 copii, de la clasa I, până la clasa a VIII-a). Ei vor primi masa de prânz, după care vor participa la activităţi artistice şi de socializare. După amiaza, copiii vor lucra cu profesori şi învăţători de sprijin din cadrul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Roman, dar şi cu profesori şi elevi din şcoală, membri ai clubului „Zamolxis”, în regim de voluntariat. Conducerea instituţiei nutreşte mari speranţe în acest proiect „care a devenit certitudine cu sprijinul Raiffeisen şi cu contribuţia tuturor romaşcanilor care au votat pentru a ieşi la final câştigători”, după cum afirmă prof. Maria Campău, directorul Şcolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Roman.
A. OPRIŞ
