Acesta a fost evenimentul major cu participare străină la Roman, la începutul lunii mai, celălalt, derulat în cadrul proiectului Comenius, – „Să ne deschidem spre ceilalţi pentru a ne cunoaşte mai bine” i-a avut ca protagonişti pe delegaţii sosiţi din Franţa, Spania, Polonia şi Italia, gazde, de data aceasta, fiind Şcoala „Roman Muşat”, structură a Liceului cu Program Sportiv Roman. După ce au făcut cunoştinţă cu modul de organizare al şcolii romaşcane, delegaţiile străine au vizitat oraşul, fiind apoi primite de primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, care le-a oferit suveniruri cu simbolurile Romanului. Una dintre acţiunile forte din cadrul acestei întâlniri de proiect s-a derulat în chiar ziua de 9 Mai cînd cei implicaţi au sărbătorit împreună Ziua Europei, oaspeţilor fiindu-le prezentate şi semnificaţiile deosebite ale acestei zile pentru poporul român.
„Unul dintre scopurile întâlnirii de la Roman a fost acela ca proiectul în care suntem implicaţi să pregătească atât elevii, cât şi profesorii acestora pentru contactele viitoare, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, depăşind, astfel, barierele lingvistice şi culturale. De asemenea, ne-am propus să motivăm elevii să cultive spiritul de toleranţă, de fraternitate, în scopul înţelegerii nevoilor celorlalţi şi al acceptării diferenţelor ca nişte adevăraţi cetăţeni europeni, plecînd de la cunoaşterea geografiei, istoriei, tradiţiilor, dar şi a artei, gastronomiei şi a tuturor particularităţilor fiecărui partener”, a spus prof. Doina Dobra, coordonatoarea proiectului „Să ne deschidem spre ceilalţi pentru a ne cunoaşte mai bine”.
A. OPRIŞ
