Eveniment editorial la catedrală…

În contextul serbării celei de-a XV-a ediţii a Zilelor „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, sâmbătă, 16 mai, a avut loc lansarea volumelor „Ierarhul Academician Melchisedec Ştefănescu, predicator, catehet şi pedagog de vocaţie” de arhimandrit Pimen Costea, şi „Părintele Dumitru Stăniloae – creatorul unei teologii mărturisitoare în contemporaneitate (1903-1993)”, coordonat de prof. dr. Gheorghe Anghelescu.

Evenimentul editorial a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Moderatorul acestei duble lansări de carte a fost Consilierul cultural eparhial, Pr. Valentin Băltoi, evenimentul constituind un bun prilej pentru Înaltpreasfinţitul Ioachim pentru a evidenţia legătura dintre cele două personalităţi omagiate în contextul „Anului comemorativ al marilor păstori de suflete din eparhii”, respectiv episcopul Melchisedec Ştefănescu şi părintele Dumitru Stăniloae.

La această manifestare au mai luat cuvântul Pr. Prof. univ. Dr. Vasile Nechita, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei” a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Pr. Prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, precum şi Prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu, de la Facultatea de Teologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Valahia” din Târgovişte. La finalul întâlnii, care a consemnat şi încheierea ediţiei 2015 a Zilelor dedicate Episcopului Melchisedec Ştefănescu, ÎPS Arhiepiscop Ioachim a oferit diplome de excelenţă celor trei oaspeţi de seamă pentru contribuţia adusă la organizarea manifestărilor cult­u­ral- religioase prilejuite de serbarea celei de-a XV-a ediţii a Zilelor „Episcop Melchisedec Ştefănescu”. (Sursa text: http://www.epr.ro)

 

A. OPRIŞ