Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, în numele membrilor de sindicat ale căror interese le reprezintă, condamnă cele două declaraţii recente ale domnului ministru al educaţiei Daniel David, prin care le recomandă părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice să-i raporteze pe acei profesori care răspândesc informaţii false, precum şi pe cea referitoare la plasarea responsabilităţii pentru eşecurile sistemului de învăţământ (între care analfabetismul funcţional) aproape exclusiv în sarcina cadrelor didactice.
În ceea ce priveşte prima afirmaţie, oricine îşi pune nişte întrebări: La ce informaţii false răspândite de profesori s-o fi gândit domnul ministru? Cui trebuie trimise aceste raportări? Prin ce metode colegii se vor urmări între ei? Asta înseamnă că în sistemul de învăţământ ministrul doreşte să se revină la o metodă comunistă, anume aceea de a avea informatori în unităţile de învăţământ.
Nu, domnule ministru! Modul cum cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea trebuie urmărit de directorul unităţii de învăţământ şi de inspectoratul şcolar de specialitate!
Şi cealaltă declaraţie a domnului ministru a provocat consternare şi revoltă în rândul cadrelor didactice. Dacă această afirmaţie, conform căreia, principala cauza a analfabetismului funcţional în rândul elevilor este lipsa de pregătire a cadrelor didactice ar fi fost făcută de o persoană din afara sistemului, poate trecea neobservată. Dar când această afirmaţie este făcută de ministrul educaţiei, cel care ar trebui să ştie că această problemă are cauze multiple, este grav. Înainte să facă aceste declaraţii, domnul ministru ar fi trebuit să se uite la măsurile luate chiar de dumnealui în mandatul actual, care, de fapt, creează premisele creşterii analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar. Mai mult, este de o ironie amară şi o inconsecvenţă flagrantă ca tocmai o personalitate provenită din mediul academic – rectorul celei mai „titrate” universităţi din România – să vorbească despre calitatea slabă a corpului didactic, în condiţiile în care a contribuit la formarea şi pregătirea profesională iniţială a multora dintre profesorii de astăzi.
Domnule ministru, dacă pregătirea profesorilor este deficitară, cine poartă responsabilitatea pentru calitatea formării iniţiale oferite de universităţile din România, inclusiv de aceea pe care aţi condus-o? Sistemul universitar, aflat sub jurisdicţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării, produce absolvenţi care devin, ulterior, profesorii de care vorbiţi. A acuza cadrele didactice înseamnă, implicit, a pune la îndoială şi a devaloriza munca celor care i-au format, inclusiv a dumneavoastră. Nu cumva sistemul universitar, prin presiuni de-a lungul timpului, a distrus liceele pedagogice, care formau educatori şi învăţători de valoare, obligând viitorii profesori să urmeze facultăţi şi masterate, multe doar pe hârtie, fără o minimă practică pedagogică?
Cadrele didactice din România lucrează, de foarte mult timp, într-un sistem subfinanţat, birocratic şi supus reformelor haotice. A ignora cauzele sistemice şi a reduce totul la „incompetenţa” profesorilor este o încercare de a devia atenţia publică de la problemele structurale şi de la măsurile „de criză” pe care dumneavoastră le-aţi implementat în ultimele luni.
Subfinanţarea cronică, salariile demotivante, lipsa stabilităţii, „respectul” arătat de clasa politică, programele şcolare depăşite, toate acestea nu atrag tineri valoroşi către profesia didactică. La ora actuală, şcoala românească se poate „lăuda” cu clase supra-aglomerate, lipsa resurselor didactice moderne, a personalului auxiliar, a psihologilor, a consilierilor şcolari etc.
Domnule ministru, responsabilitatea pentru starea sistemului de învăţământ, care este o problemă de securitate naţională – după cum chiar Preşedintele României a recunoscut – revine în primul rând Guvernului şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care stabilesc bugetul, politicile şi cadrul legislativ. Însă, până acum, actualul Executiv nu a făcut altceva decât să lovească în singurul sistem care poate aduce plus valoare pe termen mediu şi lung. Prin deciziile luate, dumneavoastră şi colegii din Guvern, aţi scos din sistem mii de cadre didactice suplinitoare bine pregătite, persoane care urmau să ocupe posturile eliberate de cei care vor ieşi la pensie.
Vă invităm, domnule ministru, să fiţi dumneavoastră, măcar pentru o zi, profesorul de sprijin într-o clasă unde sunt şi trei copii cu cerinţe educaţionale speciale. După o astfel de zi, puteţi veni şi comenta.
Federaţiile sindicale solicită public ministrului educaţiei să înceteze atacurile la adresa personalului din învăţământ, care nu sunt, de fapt, decât o încercare de mascare a haosului creat prin măsurile impuse. Lăsaţi declaraţiile ostile şi modificaţi de urgenţă Legea nr. 141/2025! Dacă tot vreţi să mai declaraţi ceva, vă supunem atenţiei următorul enunţ:
„Îmi cer scuze pentru haosul creat şi îmi depun demisia!”
Profesorii nu sunt „ţapii ispăşitori” ai unei crize pe care nu ei au generat-o. Ei sunt partenerii esenţiali în soluţionarea crizei şi merită respect, sprijin şi resurse, nu acuzaţii nedrepte!
PREŞEDINTE FSLI, PREŞEDINTE FSE „SPIRU HARET”,
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR
13 Noiembrie 2025


