• Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ
– Domnule Gabriel Ploscă a trecut şi anul 2021 şi este timpul să ne gândim la realizările mişcării sindicale în anul care s-a scurs. Aş dori să începem discuţia noastră cu eforturile şi realizările legate de salarizarea în învâţământ.
– Vorbind despre anul calendaristic 2021, pot spune că s-au întâmplat foarte multe lucruri în activitatea sindicală, deşi, categoric, şi aceasta a fost afectată de situaţia pandemică. Ne-au lipsit foarte mult în acest an întâlnirile faţă în faţă cu colegii, cu liderii de sindicat, cu reprezentanţii organismelor confederaţiei.
În legătură cu salarizarea în învăţământ există mai multe aspecte la care am fost chemaţi să intervenim în favoarea membrilor de sindicat şi nu numai. Şi, dacă începem sistematic, este vorba în primul rând despre aplicarea tranşelor de vechime conform HG 38/2017, deoarece, începând cu luna octombrie 2018, prin aplicaţia EDUSAL s-a intervenit ilegal şi abuziv, şi aceste tranşe de vechime – care înainte mergeau până la plus 40 de ani – nu au mai fost aplicate corect. Sindicatele – cei din Neamţ fiind pionieri, deoarece au fost primii care au început demersurile în instanţă – au acţionat eficient, efectul fiind că s-a acceptat de către autorităţi un lucru care era logic, şi anume aplicarea corectă a acestor tranşe. Cu toate acestea, noi nu am renunţat la acţiunile în instanţă, deoarece vrem ca membrii noştri să recupereze şi sumele pierdute din 2018 până acum.
În al doilea rând aşa cum spune legea, gradaţia de merit şi dirigenţia sunt nişte creşteri salariale, nu sporuri – care trebuie deci raportate la salariul în plată, nu la cel din anul 2016, cum s-a procedat. Multitudinea acţiunilor în instanţă şi în acest palier a forţat ministerul să accepte şi această realitate. Mai este vorba şi de creşterea salarială pentru personalul din contabilitate, creşterile pentru şcolile speciale şi învăţământul simultan. Colegii noştri când au luat fluturaşii în iulie şi septembrie au observat aceste creşteri, care deşi nu au fost spectaculoase, reprezintă totuşi o încununare a eforturilor Confederaţiilor Sindicale.
– Dar ce ne facem cu eşalonarea pe un număr foarte întins de ani?
– Pentru sumele pe care le-am pierdut în anii anteriori (dintr-un motiv sau altul din cele enunţate mai sus) şi sperăm să le recuperăm prin instanţă, intervine inconvenientul acesta al returnării prin eşalonarea pe o perioadă lungă de timp, care dublat cu valul inflaţionist, ne fac să nu înţelegem mare lucru din banii recuperaţi. Şi pentru această eşalonare căutăm un ac de cojocul făptaşilor… să ne revoltăm cumva şi împotriva acestui fapt…
– Gurile rele spun totuşi că au existat anumite nemulţumiri ale cadrelor didactice vis a vis de activitatea sindicală, în legătură cu salariile. Despre ce ar fi vorba?
– Desigur, au existat o serie de nemulţumiri exprimate la adresa noastră, deoarece nu am reuşit să convingem autorităţile să aplice şi Legea măririlor salariale 153/2017 pentru personalul din învăţământ. Anul trecut am lăsat de la noi şi am înţeles, pentru că era o situaţie dificilă, fiind primul an de pandemie, dar nu am înţeles de ce nici anul acesta nu s-a acordat mărirea salarială. Dar la ce te poţi aştepta atunci când un prim ministru vine şi declară chiar la începutul învestiturii că sănătatea şi educaţia nu sunt priorităţi pentru el! Ci prioritatea este legată doar de mediul privat… Cred că aici se face o confuzie. Oare în mediu privat, pentru a-ţi desfăşura activitatea, pentru a plăti taxele la stat şi pentru a obţine profit, nu este nevoie de personal calificat? Cum se poate forma acesta altfel decât printr-un învăţământ performant, care presupune o salarizare pe măsură?
Am văzut luări de poziţie din mediul privat care consideră că bugetarii au salarii foarte mari. Eu nu contest că există salarii mari dar trebuie căutate în altă parte, nu la învăţământ. Aici, pe o scară de la 1 la 12, unde 1 reprezintă salariul minim şi 12 salariul maxim, al preşedintelui, un profesor, la încheierea carierei didactice de abia ajunge la nivelul de 2,74, deci se situează în treimea inferioară. Păcatul sau nenorocul nostru, al celor din educaţie este că suntem mulţi. Dar, deşi suntem 300.000, sistemul are nevoie încă de cadre tinere. Fiind mulţi părem că înghiţim buget mult. Dar ce poţi face fără un popor educat, instruit? Rămâne masă de manevră…
– Ce alte probleme stringente s-au mai rezolvat în anul 2021?
– Cred că trebuie să menţionăm şi faptul că am reuşit ca în anul şcolar 2021-2022, clasele de început de ciclu (clasa pregătitoare, clasa a I-a, a V-a, a IX-a) să înceapă şcoala cu efective micşorate de elevi, conform modificării propuse de noi la Legea Educaţiei. Deşi ne-am propus să aplicăm această modificare de circa trei ani, abia anul acesta am reuşit. În felul acesta am găsit o modalitate de a contrabalansa pierderea de catedre din cauza micşorării numărului de ore, în special la gimnaziu, dar am ţintit mult mai mult, şi anume calitatea actului educaţional, pentru că, într-un fel se lucrează cu 30-35 elevi şi altfel cu 24.
În plus au mai fost necesare intervenţii din partea Federaţiei Sindicale pentru a corecta costul standard per elev, despre care s-a tot vorbit în ultimii ani, accentuându-se asupra faptului că nu ar avea o formulă corectă de calcul, care să ţină cont de realităţile din fiecare şcoală. De aceea, uneori ne-am pomenit cu semnale că banii pentru salarii la anumite unităţi şcolare nu au ajuns până în decembrie. Atunci a trebuit să începem lobby-ul, să transferăm sume din altă parte, să aşteaptăm rectificările bugetare. Temeri în plus! Dar am văzut că acum, cel puţin la nivel declarativ, domnul ministru încearcă o combinare a costului per elev cu costul pe formaţiune de studiu.
– Ce ne puteţi spune despre activităţile aşa zis „de rutină” ale sindicatului, în perioada luată în discuţie?
– Dacă ne referim spre exemplu la participările la comisiile paritare în cadrul Inspectoratului Şcolar trebuie s-o menţionăm mai întâi pe cea pentru obţinerea gradaţiilor de merit, în care ne-am implicat începând de la calculul corect al numărului de gradaţii pe catedre, apoi în redistribuirea gradaţiilor care nu s-au putut atribui datorită neobţinerii punctajului minim. Legat de relaţia noastră cu Inspectoratul Şcolar, pot spune că există o colaborare armonioasă, vocea noastră este luată în seamă, pentru că îmi place să spun că ştim să discutăm, să argumentăm, să luptăm pentru interesele oamenilor. Atât timp cât lucrurile se întâmplă de pe poziţii de parteneri egali şi cu atitudine de respect reciproc, totul este în ordine.
Desigur, noi am fost prezenţi şi în Comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social, apoi în etapele de mişcare a personalului didactic, la concursurile pentru directori – unde am avut o desfăşurare de forţe foarte amplă, deoarece la proba de interviu trebuia să fie prezent reprezentantul sindicatului din fiecare şcoală.
La nivel naţional, să nu uităm de Consiliul Economic şi Social (CES) care avizează orice lege, deşi are rol consultativ. Mai avem în România o structură extraordinară, cu competenţe foarte mari, şi anume Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în care participă reprezentanţii guvernului, ai patronatelor şi ai sindicatelor. Din păcare acesta se întruneşte foarte rar, mai ales la presiunile din partea sindicatului.
– Atunci când dialogul social nu a dat roade, la ce alte măsuri aţi recurs?
– E foarte greu când nu ai un partener de dialog social fairplay. Noi, în general, suntem pentru dialogul social, dar când nu se mai poate trebuie să trecem la alte tipuri de acţiuni.
De exemplu, am făcut petiţii prin care am cerut majorarea salariilor conform Legii 153/2017, petiţii pe care le-am strâns încă din septembrie, numai că din cauza crizei politice nu am avut cui să le adresăm. De abia acum, în ziua de Sfântul Nicolae au fost depuse toate cele 165.000 de semnături. Apoi au fost ieşiri în stradă cu exemplul cel mai concludent al celei de la Piatra Neamţ, când am pichetat Prefectura pentru a transmite cerinţele noastre. La întâlnirea cu reprezentanţii Prefecturii, cu ocazia grevei, am venit şi cu propunerea de a se înfiinţa comisii de dialog social şi la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Formele de dialog social, cum ar fi spre exemplu comisiile paritare la nivel de unitate şcolară ar trebui să fie mai eficiente pentru că aici se pot identifica cel mai bine problemele şi se pot căuta soluţii, acolo unde depind de responsabilităţile şcolii. Există apoi mai departe comisiile paritare la nivelul Inspectoratului Şcolar, la nivelul Prefecturii şi a Ministerului Educaţiei.
– Acum este rândul dvs. să exprimaţi o nemulţumire…
– În opinia mea, mai sunt multe de făcut în domeniul unei schimbări de atitudine cu privire la această trăsătură a mişcării sindicale care se numeşte solidaritate. Adică trebuie să ne şi implicăm în mişcarea sindicală, nu doar să ne dorim rezultate sau să ne bucurăm de ele. Trebuie să învingem o anumită inerţie de concepţie, să fim mai activi, să răspundem şi la forme concrete de protest şi să ni le asumăm. Să nu uităm niciodată că dictonul nostru este „Unitate şi solidaritate”.
– Ce urare adresaţi colegilor la ceas de sărbătoare?
– Da, iată că se apropie sfârşitul de an cu perioada sărbătorilor. Să nu aşteptăm să ne aducă alţii fericirea, să ne bucurăm de tot ce ne iese în cale, fie chiar şi o rază de soare. Colegilor mei din învăţământ le urez să le dea Dumnezeu sănătate, răbdare şi optimism, căci în legătură cu naţiunea noastră, eu am credinţa – exprimată şi de domnitorul Petru Rareş –, că „vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”.
A consemnat Gianina BURUIANĂ