Ar putea fi o POVESTE, căci e spusă de un om… dar, ar putea fi şi ISTORIE, căci încearcă să spună adevărul.
Acum când scriu aceste gânduri, ar putea începe cu „a fost o dată….”, un decembrie 89…, şi totul a început atunci, ca-într-o poveste dar chiar aşa a fost.
Pe străzi, în mai toate oraşele, lumea s-a pus în mişcare, a ieşit în stradă… şi a strigat „Libertate, Li-ber-ta-te!, Aşa nu se mai poate!” Nici dascălii nu au stat cu mâinile în sân, în focul evenimentelor care se precipitau. Fiecare încerca să reacţioneze în felul său dar evenimentele deveneau tot mai presante, zilele treceau. Oamenii erau foarte tulburaţi, descumpăniţi, căutau vinovaţi, dar căutau şi o ieşire dintr-o asemenea situaţie disperată, căutau soluţii pentru libertatea mult visată.
În iureşul acestei buimăceli generale, instituţiile au devenit inoperante. S-au născut peste noapte organe şi organisme „ad-hoc”, forme noi şi bizare de reacţie şi atitudine. Câţiva colegi de-ai noştri, mai curajoşi sau mai inconştienţi au îmbrăcat nişte sumane şi au pornit precum badea Cârţan, nu la Roma, ci prin şcoli şi la Piatra şi la Roman şi la Tg. Neamţ sau Bicaz, încercând să facă lumină şi să instaleze o nouă ordine. Închid ochii şi parcă îi văd pe Florin (Florescu), Radu (Zaharescu), Puiu (Vadana), Costică (Gherghelescu), Gabi (Ploscă), Costică (Ploşniţă) la Piatra sau la Roman frământându-se, adunându-se până când s-a închegat un şuvoi, o mişcare a dascălilor care, cu responsabilitate, simţeau că trebuie să facă ceva.
Şi la Inspectoratul şcolar, unde şefii s-au dat la fund, Ştefan (Corneanu) cu Vasile (Pruteanu) şi cu Mirel (Laza) s-au gândit că instituţia nu poate fi abandonată şi trebuia găsită o formă provizorie de conducere şi responsabilitate. Aşa au luat naştere sindicatele noi ale celor care lucrau în învăţământ, fără directive, fără dispoziţii, ca forme spontane de atitudine a oamenilor şcolii faţă de evenimente. Şi pentru a fi puternice, acestea au hotărât să se unească, într-un singur Sindicat Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ.
Dar greul abia acum începea, trebuia găsită o motivaţie a unei asemenea organizaţii, trebuiau stabilite nişte scopuri imediate sau mai îndepărtate, nişte obiective, forme şi modalităţi organizatorice noi, nişte căi de acţiune, surse de finanţare şi câte nu mai trebuiau.
Şi s-a trecut la lucru. De latura teoretică, deci de elaborarea unui statut al Sindicatului s-a ocupat în cea mai mare parte Radu Zaharescu, în timp ce lui Florin Florescu i-a revenit munca de organizare şi convingere a oamenilor să se înscrie în sindicat.
Şi uite aşa, din om în om, din şcoală în şcoală, munca a început să dea roade, ceea ce a făcut posibil ca în a doua jumătate a lui ianuarie 1990 să se întâlnească la Casa de Cultură a sindicatelor din Piatra Neamţ reprezentanţii dăscălimii din toate colţurile judeţului nostru unde oamenii s-au mişcat să schimbe ceva. S-au spus multe la această primă întâlnire, au fost confruntări de opinii şi s-au plătit pe ici pe acolo şi poliţe mai vechi, individuale sau colective. Până la urmă s-a citit, s-a discutat, s-a completat şi s-a aprobat Statutul apoi s-a trecut la alegerea primului Consiliu Judeţean. S-a ales şi primul Birou Operativ format din 5 membri avându-l ca preşedinte pe Florin Florescu şi secretat general pe Gheorghe Vadana. S-a stabilit cotizaţia lunară a membrilor de sindicat, s-au delimitat zonele sindicale, s-au ales liderii acestora şi s-au stabilit modalităţile de acţiune în şcoli, relaţiile cu unităţile şcolare şi Inspectoratul, au fost iniţiate demersurile pentru ca noua structură sindicală să poată fi recunoscută legal.
Dar asemenea mişcări nu au fost numai la noi ci şi în cele mai multe judeţe şi oraşe din ţară, unde de asemenea dascălii s-au unit şi s-au organizat în sindicate noi . Era nevoie, acum de unirea acestor sindicate la nivelul întregii ţări. Şi celelalte categorii de salariaţi s-au organizat în sindicate pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile câştigate. Aşa a apărut ideea organizării sindicatelor în federaţii, pe profesii sau categorii de salariaţi şi confederaţii pentru reprezentativitate la nivel naţional în ideea unui dialog şi parteneriat cu guvernul.
Momentul crucial al mişcării sindicale din învăţământul românesc s-a petrecut la Piatra Neamţ unde în martie 1990 a avut loc prima Conferinţă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ în cadrul căreia a fost ales ca preşedinte Victor Ciorbea iar ca secretar general Florin Florescu.
FSLI, urma să devină în timp cea mai puternică federaţie din ţară, statut pe cere-l are şi astăzi.
Acesta a fost începutul. Au avut loc de atunci cinci Conferinţe Judeţene iar astăzi suntem la cea de a şasea. Ceva mai târziu a început reeditarea „Apostolului”, revistă a cadrelor didactice din judeţul Neamţ, care apare şi în prezent, cu cei doi slujitori credincioşi de la început, Mircea Zaharia şi Ştefan Corneanu.
Şi multe s-au mai întâmplat…, Sindicatul nostru s-a întărit în timp prin grele încercări la mitinguri şi marşuri, la greve şi greve generale sau alte forme de protest. S-au obţinut şi multe drepturi pentru colegii noştri: Statutul cadrelor didactice, creşteri salariale, păstrarea titularizării în învăţământ şi multe altele, prezentate şi în Raportul de activitate pentru ultimii 5 ani.
La ceas de bilanţ, privind în urmă, suntem mândri împreună cu voi toţi pentru ceea ce am realizat. S-ar fi putut şi mai mult, dar am avut şi neîmpliniri din care am învăţat şi vom învăţa mereu, animaţi permanent de dorinţa de mai bine.
Astăzi, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, este unul dintre cele mai mari din ţară, respectat pentru numărul şi calitatea membrilor săi de sindicat.
Ştefan CORNEANU