PROIECT
În concordanţă cu Statutul său, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ a acţionat şi va acţiona pentru promovarea şi apărarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale tuturor membrilor săi.
Obiective:
1. Implicarea în elaborarea, aplicarea şi respectarea legislaţiei pentru învăţământ precum şi a celei referitoare la relaţiile de muncă;
2. Menţinerea locurilor de muncă prin revenirea la norma didactică de predare şi la normativele de muncă de dinaintea apariţiei Legii nr. 1/2011;
3. Asigurarea unor condiţii decente de muncă;
4. Elaborarea unei noi legi a salarizării în sectorul bugetar prin care să se obţină majorarea veniturilor, atât pentru personalul didactic şi didactic auxiliar cât şi pentru personalul nedidactic;
5. Păstrarea unităţii sindicale la nivel judeţean, federativ şi confederativ;
6. Creşterea eficienţei managementului organizaţiei sindicale;
7. Promovarea fermă în cadrul organizaţiei a principiului solidarităţii;
8. Creşterea nivelului de profesionalizare a liderilor şi membrilor de sindicat.
Acţiuni:
1. Acţiuni în instanţă:
– Continuarea proceselor pentru reîncadrarea, începând cu luna ianuarie 2010 conform Legii 221/2008, pentru decontarea cheltuielilor de transport şi pentru acordarea unor drepturi de asigurări sociale;
– Iniţierea unor noi acţiuni în instanţă pentru o salarizare corectă a personalului nedidactic.
2. Implicarea în executarea hotărârilor judecătoreşti deja pronunţate prin:
– Elaborarea de cereri de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti, adresate angajatorilor;
– Discuţii directe cu ordonatorii de credite;
– Plângeri penale;
– Executări silite;
– Sesizarea CEDO.
3. Intervenţii pe lângă ordonatorii de credite pentru plata la timp a salariilor.
4. Aplicarea corectă şi unitară în toate unităţile de învăţământ prin decizii ale Comisiei paritare ISJ Neamţ – Sindicat, a conţinuturilor documentelor normative elaborate pentru învăţământ.
5. Intervenţii directe pe lângă ordonatorii de credite pentru a se preveni abuzurile în aplicarea actelor normative elaborate pentru învăţământ.
6. Implicarea în promovarea unui dialog social real prin participarea activă în structurile de dialog bipartit şi tripartit al unor instituţii ca ITM, AJOFM, CAS, Comisia paritară de la nivelul ISJ Neamţ, Comisiile paritare din unităţile şcolare, Comisia de dialog social de pe lângă Prefectura Neamţ, Comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională pentru adulţi, Comisia pentru egalitate de şanse precum şi prin participarea ca observatori în Consiliul de administraţie al ISJ Neamţ, Consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare, Comisiile de disciplină din unităţile şcolare, Colegiul de disciplină de pe lângă ISJ Neamţ, Comisiile pentru acordarea gradaţiilor de merit şi cea pentru mobilitatea personalului didactic).
7. Promovarea unui dialog permanent cu alte organizaţii sindicale, cu organizaţiile de elevi, studenţi şi părinţi precum şi cu ONG –urile care se implică în proiecte ce vizează educaţia.
8. Punerea în dezbaterea Comisiei de dialog social de pe lângă Prefectura Neamţ a unor teme fundamentale pentru sistemul de învăţământ (structură, finanţare, normare, salarizare, condiţii de muncă, protecţie socială).
9. Informarea permanentă a membrilor de sindicat despre acţiunile organizate de către sindicatul judeţean, federaţie şi confederaţie prin intermediul mass-media, a revistei Apostolul, a site-ului sindicatului, comunicate şi materiale trimise prin poşta electronică în unităţile şcolare şi liderilor de sindicat sau prin întâlniri directe cu membrii de sindicat.
10. Consultarea membrilor de sindicat la luarea deciziilor care vizează acţiunile viitoare ale organizaţiei judeţene de sindicat.
11. Negocierea şi încheierea Contractelor Colective de Muncă la nivel Judeţean, precum şi pentru fiecare unitate şcolară care să cuprindă şi capitole referitoare la sănătatea şi securitatea în muncii şi la egalitatea de şanse.
12. Implicarea în mişcarea sindicală naţională şi internaţională prin participarea la acţiunile organizate de federaţie şi confederaţie.
13. Demersuri pe lângă ISJ Neamţ, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii pentru rezolvarea unor probleme punctuale ale membrilor de sindicat.
14. Consolidarea grupelor sindicale din şcoli prin reorganizarea lor în cazul restructurării reţelei de învăţământ şi prin acordarea de asistenţă în vederea organizării alegerilor de noi birouri sindicale, acolo unde este cazul.
15. Consilierea membrilor de sindicat cu privire la drepturile lor, ce decurg din legi şi alte acte normative, în special a celor aflaţi la început de carieră.
16. Solidarizarea cu membrii de sindicat aflaţi în dificultate prin derularea programului de ajutoare sociale.
17. Organizarea şi derularea unor activităţi de formare profesională şi sindicală (cursuri, simpozioane, dezbateri, ateliere de lucru).
18. Implementarea unor proiecte cu finanţare europeană.
19. Identificarea posibilităţilor de a realiza unele parteneriate sociale avantajoase pentru membrii de sindicat.
20. Schimburi de bune practici naţionale şi internaţionale.
21. Asigurarea de bilete de odihnă şi tratament pentru membrii de sindicat la preţuri avantajoase.
22. Recenzarea anuală a membrilor de sindicat.
Preşedintele SLLICS Neamţ,
Prof. Gabriel PLOSCĂ