Profesorii, în stradă de Ziua Educaţiei

Pe 5 Octombrie, de Ziua Internaţională Educaţiei, peste 100 de profesori membri ai Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţămînt şi Cercetare Ştiinţifică (SLLÎCS) Neamţ, au avut parte de o tristă sărbătoare. În loc de mese festive şi cadouri simbolice ei au ales să-şi strige în stradă furia şi neputinţa în faţa unui sistem care-i condamnă la sărăcie. Pichetul organizat la sediul Prefecturii, între orele 14,30 -16,00 s-a dorit a fi un semnal de alarmă pentru toate nedreptăţile la care sunt supuşi intelectualii din România. Principalele revendicări aduse în atenţia prefectului Mihai Archip pentru a fi transmise Guvernului, Premierului şi Preşedinţiei se leagă, în principal, de modul în care se aplică noua Lege a Educaţiei şi de reeşalonarea drepturilor salariale pe care trebuiau să le primească în urma unor hotărîri judecătoreşti.
„De ziua lor, a educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor Sindicatul din Învăţămînt Neamţ le urează sănătate, putere de muncă şi bucuria împlinirii nobilei lor misiuni de educare a generaţiilor viitoare. Sperăm ca împreună, solidari şi consecvenţi în acţiunile noastre să reuşim să impunem celor care au decizia politica să acorde respectul şi importanţa cuvenită educatorilor şi educaţiei din România”, a declarat Gabriel Ploscă, preşedintele FSLÎ Filiala Neamţ.
Ca şi profesorii nemţeni, sindicalişti din educaţie din alte 8 judeţe ale ţării au protestat prin pichetarea prefecturilor. „Neacordarea celor 6% din PIB promişi va face ca sistemul de învăţămînt să fie iar subfinanţat, ceea ce înseamnă că nici în anii viitori nu va exista un învăţămînt performant. O altă mare nemulţumire este cea legată de reeşalonarea drepturilor salariale obţinute prin hotărîri judecătoreşti definitive. Se doreşte ca anul viitor să se acorde numai 5% la sută din aceste sume, faţă de 33% cît au promis guvernanţii. Nu e suficient să ducem cîteva calculatoare într-o şcoală, mai trebuie multe lucruri pentru a avea o bază didactică modernă, care să ne permită să avem un învăţămînt la nivelul UE”, a conchis Gabriel Ploscă, preşedintele SLLICS Neamţ.
Pe lista de revendicări sindicaliştii au adăugat deblocarea posturilor, salarii decente, la nivelul celor din UE, consultarea partenerilor sociali la luarea deciziilor, renegocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. Prefectul Mihai Archip a preluat lista cu revendicări, asigurîndu-i pe cei prezenţi că aceasta va ajunge la autorităţile centrale şi i-a felicitat pe dascăli de Ziua Educatorului, oferind cîte o floare profesoarelor prezente la protest.

Un memorandum pe masa Prefectului

„Cum arată învăţămîntul din România la 5 Octombrie 2011?
Lipsit de viziune, într-o permanentă stare de confuzie, cu un buget de doar 3% din PIB total insuficient pentru un învăţămînt performant. Cadre didactice cu un nivel de trai la limita subzistenţei, posturi blocate care îngreunează activitatea în unităţile de învăţămînt. Mii de cadre didactice care solicită, anual, concedii fără plată, sute de angajaţi îşi depun demisiile în fiecare an, din cauza salariilor mici, zeci de mii de elevi care nu frecventează şcoala din cauza sărăciei. Politizarea excesivă, decizii luate fără consultarea partenerilor sociali” se arată în documentul SLLÎCS Neamţ depus la prefectură.
„Plecînd de la constatările de mai sus, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţămînt şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ cere:
– Respect pentru profesori, elevi şi părinţi;
– Acordarea a 6% din PIB pentru educaţie, conform LEN;
– Deblocarea posturilor pentru desfăşurarea activităţii normale în unităţile de învăţămînt;
– Acordarea, de urgenţă, a sumelor restante, obţinute prin sentinţe judecătoreşti;
– Salarii decente, la nivelul celor din UE;
– Consultarea partenerilor sociali la luarea deciziilor;
– Renegocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură”, precizează materialul semnat de Biroul Operativ al S.L.L.I.C.S. Neamţ.

Angela BRUDARU