● Interviu cu Tamara DAMIR, preşedinta Centrului Sindical Ramural Teritorial Călăraşi din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei
Există oameni care nu aleg pur şi simplu o profesie, ci o transformă într-o misiune de viaţă. De aproape trei decenii, Tamara Damir se află printre oamenii care aleg să construiască, nu doar să constate. Din sălile de grup şi birourile de director, până la masa negocierilor sindicale, parcursul său vorbeşte despre consecvenţă, responsabilitate şi credinţa că educaţia rămâne cea mai sigură investiţie într-un viitor mai bun. Într-o perioadă în care şcoala se confruntă cu numeroase provocări, vocea sa continuă să pledeze pentru ceea ce contează cel mai mult: respectul faţă de pedagog şi grija faţă de omul care formează generaţiile de mâine.
Originară din satul Bleşteni, raionul Edineţ, Tamara Damir este una dintre acele personalităţi care şi-au construit destinul pas cu pas, prin muncă, perseverenţă şi credinţă în valoarea educaţiei. După absolvirea Colegiului Pedagogic din Soroca şi a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, tânăra specialistă avea să-şi înceapă drumul profesional în centrul republicii, pe meleagurile Călăraşiului.
A fost mai întâi cadru didactic, apoi, timp de două decenii, director al instituţiei de educaţie timpurie din satul Nişcani, perioadă în care şi-a câştigat respectul colegilor şi aprecierea comunităţii. Pentru meritele sale profesionale a fost distinsă cu Insigna „Eminent al Învăţământului din Republica Moldova”.
Experienţa acumulată în sistemul educaţional a adus-o ulterior în funcţia de inspector al Direcţiei Învăţământ, iar din anul 1997 destinul său profesional s-a împletit cu activitatea sindicală. De aproape 30 de ani, Tamara Damir se află în prima linie a apărării drepturilor angajaţilor din educaţie, fiind astăzi preşedinta Centrului Sindical Ramural Teritorial Călăraşi din Domeniul Educaţiei şi Ştiinţei şi deţinătoare a Insignei de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.
Despre provocările sistemului educaţional, dialogul social, tinerii specialişti şi viitorul mişcării sindicale am discutat în cadrul unui amplu interviu.
– Doamnă Tamara Damir, anul 2025 a fost unul intens pentru mişcarea sindicală din educaţie. Cum l-aţi caracteriza?
– Anul 2025 a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai activi ani ai ultimului deceniu. Un moment de referinţă l-a constituit Congresul al VIII-lea al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, desfăşurat la 5 martie 2025, în cadrul căruia au fost prezentate realizările din perioada 2020-2025 şi au fost stabilite direcţiile strategice de dezvoltare pentru următorii cinci ani. În luna mai, la Călăraşi, am organizat şedinţa în plen a Consiliului Raional al Sindicatului, la care au participat liderii tuturor organizaţiilor sindicale din instituţiile de învăţământ. Am analizat documentele Congresului şi am stabilit modalităţile prin care priorităţile adoptate la nivel republican pot fi transpuse în activitatea noastră zilnică. Anul a fost marcat prin consolidarea dialogului social, implementarea noii Convenţii Colective de Muncă, dezvoltarea organizaţiilor sindicale şi promovarea intereselor profesionale şi sociale ale angajaţilor din educaţie.
– Care sunt cele mai importante revendicări şi preocupări ale sindicatelor din educaţie?
– În toate reuniunile noastre apare aceeaşi preocupare majoră: statutul cadrului didactic. Liderii sindicali au insistat asupra necesităţii unor salarii competitive şi decente pentru angajaţii din educaţie, asupra eliminării locurilor de muncă precare şi asupra plasării pedagogului în centrul proceselor de luare a deciziilor. De asemenea, considerăm că Guvernul trebuie să manifeste o responsabilitate mai mare în ceea ce priveşte finanţarea sistemului educaţional. O educaţie de calitate nu poate exista fără investiţii adecvate şi fără respect pentru cei care lucrează în şcoli şi grădiniţe.
– În cei aproape 30 de ani de activitate sindicală, ce concluzie aţi formulat despre succesul unei organizaţii?
– Am ajuns la concluzia că forţa sindicatelor este în unitate şi consolidare. În prezent, în raion activează 57 de organizaţii sindicale primare. Mă bucură faptul că zece lideri sindicali au fost aleşi pentru prima dată, iar şase dintre aceştia sunt tineri pedagogi aflaţi la început de carieră. Este un semn că există continuitate şi încredere în noua generaţie. Totodată, avem lideri care au fost realeşi de mai multe ori, ceea ce demonstrează stabilitate şi experienţă. Încercăm să îmbinăm energia tinereţii cu experienţa colegilor care activează de mulţi ani. Din colaborare se naşte progresul, iar din dialog se naşte înţelegerea.
– Vorbiţi adesea despre parteneriat. Cât de important este acesta pentru activitatea sindicală?
– Este esenţial. Fără un parteneriat real nu poate exista dialog social autentic. Mă bucur că, de-a lungul anilor, am reuşit să construim relaţii de colaborare bazate pe încredere cu Direcţia Învăţământ, Tineret şi Sport Călăraşi, cu administraţiile instituţiilor de învăţământ şi cu autorităţile publice locale. Un exemplu elocvent este colaborarea cu doamna Elena Gonţa, şefa Direcţiei Învăţământ, care a demonstrat de fiecare dată deschidere pentru dialog şi pentru identificarea soluţiilor în beneficiul salariaţilor. Multe dintre propunerile sindicale au fost nu doar ascultate, ci şi puse în aplicare. Acest lucru demonstrează că atunci când există bună-credinţă şi respect reciproc, rezultatele apar.
– Una dintre cele mai mari probleme ale sistemului este deficitul de cadre. Cum îi sprijiniţi pe tinerii specialişti?
– Situaţia este complicată şi nu trebuie să ascundem acest lucru. Reformele permanente, finanţarea insuficientă şi salariile încă modeste îi determină pe mulţi tineri să privească cu rezervă profesia didactică. Totuşi, există şi motive de optimism. Avem tineri care rămân în sistem şi după expirarea perioadei obligatorii de activitate. Încercăm să le fim alături prin toate instrumentele la dispoziţie: indemnizaţii, facilităţi prevăzute de legislaţie, sprijin profesional şi sindical. Organizăm seminare, mese rotunde, activităţi de mentorat şi schimburi de experienţă. Încercăm să-i ajutăm să se adapteze noilor colective, noilor condiţii de muncă şi exigenţelor profesiei. Cred că pedagogia nu este doar o profesie. Este un mod de a fi. Este ceea ce faci cu pasiune, responsabilitate şi dragoste pentru copii.
– Ce loc ocupă incluziunea şi sprijinul pentru persoanele cu nevoi speciale?
– Un loc foarte important. Anul acesta am avut bucuria să participăm la Conferinţa Comitetului Sindical European pentru Educaţie împreună cu psihologul Elena Vasilache, cadru didactic cu cerinţe speciale. Discursul său a impresionat participanţii şi a demonstrat că în Republica Moldova există preocupare pentru incluziune şi pentru susţinerea colegilor cu nevoi speciale. Este un aspect asupra căruia vom continua să insistăm.
– Ce activităţi sindicale reuşesc să mobilizeze cel mai mult comunitatea educaţională?
– Avem numeroase activităţi care au devenit deja tradiţie. Festivalul de creaţie artistică, Spartachiada angajaţilor din educaţie, proiectele de schimb de experienţă, seminarele de instruire şi forumurile sindicale reunesc anual sute de participanţi. De asemenea, un ecou puternic a avut şi evenimentul cu genericul „Şcoala fără bibliotecă – un viitor fără rădăcini”, care a readus în atenţie rolul bibliotecii şcolare în formarea elevilor.
– Care sunt cele mai mari provocări ale educaţiei de astăzi?
– Provocările sunt numeroase şi complexe. Vorbim despre situaţia economică dificilă a multor angajaţi din sistem, despre fluctuaţia cadrelor, abandonul şcolar, bullying, schimbarea raportului dintre elev şi profesor, dar şi despre influenţa tot mai mare a inteligenţei artificiale asupra procesului educaţional. Toate aceste fenomene obligă şcoala să se adapteze rapid şi inteligent.
– Cu ce gânduri priviţi anul 2026 ajuns la jumătate?
– Vom continua să investim în formarea liderilor sindicali, în transparenţă şi în dezvoltarea colaborărilor cu organizaţii similare din ţară şi din străinătate. Dorim să continuăm consolidarea organizaţiilor sindicale, să atragem şi să menţinem tinerii în sistem, să dezvoltăm relaţiile de parteneriat şi să apărăm cu şi mai multă fermitate drepturile membrilor noştri.
– Un mesaj de final?
– Trăim vremuri complicate, dar eu rămân optimistă. Cred în oameni, cred în puterea educaţiei şi cred în solidaritate. Dacă vom rămâne uniţi, vom putea depăşi orice provocare. „Vă chem să fim uniţi prin misiune şi puternici în acţiune.”
Interviu realizat de Adrian RUSU