Dincolo de grijile, parcă tot mai obositoare, legate de pandemie şi scenarii, apar şi teme care merită atenţie şi merită discutate.
O astfel de temă, este cea legată de organizarea concursului pentru directori şi directorii adjuncţi ai unităţilor de învăţământ, mai ales că, în curând, expiră contractele manageriale pentru toţi directorii, aflaţi acum în funcţie.
Sindicatele au susţinut întotdeauna că numirea directorilor trebuie făcută numai în urma unui concurs corect, transparent şi relevant, fără implicarea politicului. De altfel, în 2016, sindicatele din educaţie au avut un rol major în luarea deciziei de a se organiza concursurile pentru directori.
Conducerea unei unităţi de învăţământ este un act de o deosebită importanţă şi responsabilitate, determinant în parcursul activităţii dintr-o şcoală, care poate fi unul de succes sau dimpotrivă. Tot ce se întâmplă într-o unitate şcolară – organizarea activităţilor educaţionale, asigurarea cu resursele umane necesare, controlul şi îndrumarea procesului instructiv-educativ, cheltuirea corectă şi eficientă a resurselor financiare, dezvoltarea instituţională, iniţiative de viitor, asigurarea unor condiţii şi relaţii de muncă cât mai bune, evaluarea activităţii personalului didactic şi nedidactic – poartă amprenta priceperii directorului.
Un director profesionist, onest şi dedicat este, aproape, o garanţie pentru a avea o şcoală care să-şi îndeplinească, pe deplin menirea.
Deci, să organizăm concursul pentru directori şi directorii adjuncţi, fără să lungim perioadele de interimat cu numiri, de multe ori, pe alte criterii decât cele de competenţă.
Plecând de la ideea că un director va avea mai mult sprijin şi deci mai multe reuşite dacă este asumat de colectivul pe care urmează să-l conducă, cred că ar fi bine ca cei care se prezintă la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi, să aibă avizul consiliului profesoral din şcoala respectivă.
O altă temă lansată în spaţiul public este cea legată de titularizarea în sistemul de învăţământ pe o perioadă determinată. Nu văd prea multe argumente pentru susţinerea acestei idei. Probabil, se consideră că unii dintre titularii pe perioadă nedeterminată nu-şi mai fac suficient de bine datoria, crezându-se „senatori de drept”. Pot să admit că sunt astfel de comportamente. Dar, în aceste cazuri există suficiente mijloace şi instrumente reglementate prin care persoana respectivă poate fi determinată să se achite de sarcinile profesionale. Şi aici, aş menţiona un control atent din partea conducerii şcolii şi inspectorului de specialitate asupra planificării, organizării şi desfăşurării activităţii didactice prin inspecţii la clasă, printr-o îndrumare permanentă şi o evaluare obiectivă a întregii activităţi. Iar, dacă în ciuda eforturilor situaţia nu se îmbunătăţeşte mai sunt şi alte mijloace, despre care nu doresc să amintesc aici, care pot să conducă la remedierea activităţii.
Pentru nesustenabilitatea titularizării în sistemul de învăţământ pe o perioadă determinată, se pot aduce foarte multe argumente. Se poate vorbi de o destabilizare a sistemului din punct de vedere al asigurării resursei umane, de imposibilitatea respectării unui principiu sănătos al pedagogiei – continuitatea la clasă, precum şi de pierderea ilegală a unui drept câştigat prin concurs, în cazul titularilor deja existenţi în sistem. Se mai poate discuta despre dificultăţi în ceea ce priveşte avansarea în cariera didactică şi de anumite aspecte sociale, de pildă imposibilitatea obţinerii unor credite bancare pentru nevoi majore. Nu în ultimul rând, mai trebuie să menţionez că şi din punct de vedere al organizării concursurilor obiective pentru titularizarea pe perioadă determinată, eforturile ar fi considerabile şi costisitoare. Şi mai cred că, acum, priorităţile în sistemul de învăţământ sunt altele.
Prof. Gabriel PLOSCĂ,
Preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ