Apărute la 10 aprilie 1881, din iniţiativa unor intelectuali pietreni patrioţi (dr. D. Cantimir, I. Negre, Em. Halunga şi alţii), cele 3 serii ale revistei Asachi (1881-1885; 1991-2005; 2008 până în prezent) au adus servicii excepţionale culturii nemţene şi celei naţionale, prin numele de rezonanţă ale colaboratorilor, substanţa şi echilibrul opiniilor, limpezimea stilului, format şi grafică.
Încă de la începutul anilor ’90, cei doi mentori ai seriilor noi (Constantin Cucu şi Gheorghe Bunghez), oameni şi intelectuali de condiţie înaltă, mi-au îngăduit să public, în paginile ei, texte despre instrucţia şi educaţia şcolară, care nu mi-au fost cenzurate niciodată.
În pofida vremurilor potrivnice din a doua jumătate a veacului trecut, am fost parte, alături de cele câteva mii de dascăli nemţeni, a eforturilor de modernizare a şcolii din ţinutul nostru. De aceea, n-am putut să rămân nepăsător, în timpuri atât de aspre, la „evoluţiile” rapide şi neaşteptate petrecute în societatea românească, inclusiv în educaţie.
Ne-am pus mari speranţe în reforma educaţiei naţionale iniţiate, pe la mijlocul anilor ’90, de profesorul clujean Andrei Marga, pe atunci ministru al învăţământului. Din păcate, din pricina şubrezeniei dimensiunii acţionale şi celei manageriale, reforma educaţiei a atins doar unele straturi ale învăţământului (dinamismul rotaţiei directorilor de şcoli şi inspectorilor şcolari, ajustarea planurilor de învăţământ şi programelor şcolare, introducerea manualelor alternative, informatizarea accelerată şi activarea unor resurse materiale). Cu alte cuvinte, reforma în discuţie a lăsat amprente palide asupra esenţei învăţământului românesc: pregătirea generaţiilor de copii şi adolescenţi pentru o viaţă creatoare şi morală.
În asemenea condiţii, m-am simţit dator să scriu, după puterile mele, despre şcoală, despre educaţie, crezând cu tărie că acestea au nevoie acum, mai mult ca oricând, de măsură, bun-simţ, creativitate, osteneală, seriozitate şi corectitudine.
Cel mai adesea, am scris cu mâhnire, iar colaborarea mea la revista Asachi a însemnat, deopotrivă, luptă, podoabă şi refugiu din mizeriile vieţii.
Nu-i mai puţin adevărat că am fost încurajat să descopăr, în rândul şcolarilor cu care am lucrat, talente literare care, în timp, au confirmat în ţară şi peste hotare. Aşadar, influenţa puternică exercitată asupra foştilor mei şcolari rămâne indiscutabilă.
Am credinţa că, foarte curând, şcoala românească îşi va recăpată credibilitatea şi strălucirile de odinioară, că va porni, în sfârşit, pe calea reformelor adevărate, refuzând mimetismul cu orice preţ, experimentele neproductive şi neadevărul, ştiindu-se că, în general, şcoala de oriunde are rostul să înalţe şi să înnobileze.
Prof. Gheorghe ŢIGĂU