Cad miniştrii de la Educaţie ca Mig-urile ruseşti în timp de pace. O confirmă cei 23 de miniştri care au lustruit jilţul dâmboviţean în cele aproape trei decenii de democraţie. Acum, când Guvernul a rămas „ştirb” prin plecarea ex. ministrului Valentin Popa, cârcotaşii şoptesc cu emoţie numele Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Rovana Plumb, ca interimari. Cum timpul le rezolvă pe toate, vom trăi şi vom vedea cum se va termina şi aventura aceasta.
Un lucru e cert, şcoala românească merge cu frâna de mână trasă şi scrâşneşte în mod neplăcut. Şcoala de astăzi nu mai este ce a fost, iar autoritatea omului de la catedră are mult de suferit din cauza răsturnării valorilor consacrate, a modelelor false şi a comparaţiilor neavenite. E trist să intrăm în amănunte. S-a dat în ultimii ani în şcoală ca într-un sac de box. Cadrele didactice s-au trezit vinovate de toate relele pământului: şi de bătăile din pauză, dar şi de ce visează copii noaptea. Oare chiar aşa să fie? Dar familia, părinţii nu au nimic de zis? Întreb pentru că exegeţii din domeniu au altă părere. Ei zic că principalii vinovaţi de situaţia actuală a şcolii sunt părinţii. Există şi aici – unde nu există? – argumente pro şi contra. Părinţii sunt oameni şi ei, împovăraţi de sărăcie şi nevoi, depăşiţi de cunoştinţele copiilor, ocupaţi să alerge după o bucată de pâine. Numai că, sunt destui părinţi care-şi bat odraslele, le înfometează, beau banii de alocaţie sau de însoţitor sau îi trimit la cerşit. Am citit într-un ziar de Bucovina despre un tată care îşi viola fiica oligofrenă şi mama îşi hrănea restul plozilor cu ce aduceau cei mici de la cerşit. Dacă un adult nu-şi poate educa urmaşii decât prin violenţă, mai bine să renunţe la calitatea de părinte. Părinţilor trebuie să le fie teamă atunci când ridică mâna asupra celora cărora le-au dat viaţă. Trebuie să dea dovadă de înţelepciune, minte lucidă, calm şi tact. Nimeni nu poate fi absolvit de datoria de părinte, cea asumată de bună voie si nesilită de nimeni.
Copilul nu-ţi cere să fie adus pe lume. Mai ales în această lume nesigură, violentă, bizară, plină de contradicţii şi destul de mizeră. Mai zilele trecute pe pagina de gardă a ziarului „Ceahlăul” scria cu majuscule: „În Neamţ sunt 7000 de şomeri care mor de foame”. Alarmantă stare. Cum le poţi spune „mamă” şi „tată” fiinţelor care îşi lasă plozii cu vecinii sau bunicii bolnavi şi ei pleacă în Italia să se „îmbogăţească” muncind, cerşind sau furând. Şi asta se întâmplă astăzi când în fiecare oră 23 de români părăsesc definitiv ţara, ceea ce înseamnă în decursul întregului an un total de peste 200000 de persoane. Ni se goleşte ţara domnilor guvernanţi. E deprimant. De bine au plecat şi pleacă pe capete românii din propria ţară, în pribegie? Evident că nu.
Dacă tot ţi-ai asumat calitatea de părinte eşti obligat, inclusiv prin lege, să fii părinte în adevăratul sens al cuvântului. Nu numai fizic sau prin asigurarea condiţiilor materiale. Pe scurt, părintele – tata, mama – poate să închidă televizorul sau să schimbe şcoala atunci când copilul nu se achită de sarcinile sale. Îi poate goni şi amicii din gaşcă dacă mănâncă droguri şi au boala suptului. Ca părinte trebuie să te dăruieşti celui ce i-ai dat viaţă. Aşa cum şi alţii au făcut-o pentru tine. Cazurile extreme, de copii abandonaţi, de părinţi violenţi, de părinţi alcoolici etc. nu fac altceva decât să întărească regula. Meseria de părinte nu este nici uşoară, nici comodă, dar dacă te-ai apucat de ea nu mai ai scăpare. Abia aici poate fi acuzată mass-media că nu avertizează suficient de des părinţii asupra pericolelor care le pândesc copiii sau şcoala că nu îi conştientizează asupra evoluţiei pruncilor, pentru a le putea ţine piept. Dacă aţi observat, cazurile extreme apar de multe ori în familiile care îşi permit televizor, reviste colorate, calculatoare sau jucării sofisticate. La televizor, românul de rând, părinte de copil, vede cum Cristi Borcea este eliberat din puşcărie şi cum se însoară a treia oară cu aleasa inimii lui. Şi de ce nu, altă nuntă a Prinţului Nicolae cu… este vorba de lipsa de interes sau de comunicare despre suficienţă şi prostie. Nu televiziunea, nu şcoala, nu antrenorul de la şcoală ne creşte şi ne educă pruncul făcut de noi. Duminică, 30 septembrie, televiziunea n-a rostit o vorbă toată ziua despre începerea noului an universitar de la Bucureşti, Iaşi sau Cluj. S-au spus numai baliverne politice fără nicio semnificaţie. Nu s-a pomenit nici despre vizita „istorică” a preşedintelui Iohannis proiectată la Iaşi. Şi aici e vorba de cei şapte ani de acasă? La Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ se poate citi, pe hol, lozinca: „Educăm elevii în spiritul Uniunii Europene”. Frumos spus! Asta înseamnă că „lumina vine de la Bruxelles?” nu mai vine de la Răsărit!
Dumitru RUSU