Sub acest titlu patriotic, puţin patetic, profesorul Dragomir Oprea de la Bicaz îşi publică douăsprezece din comentariile sale politice, în volumul subintitulat modest „Însemnări despre România de ieri şi de azi” şi dedicat „voievozilor mei Ştefan şi Alexandru, azi elevi seminarişti, mâine studenţi teologi”. Autorul este la al doilea volum tipărit, prima sa carte („Durerea vine de la răsărit”) fiind publicată în 2006.
Aşezate într-o ordine aproximativă, necronologică, evenimentele comentate de autor capătă sub pana lui Dragomir Oprea noi valenţe, noi sensuri şi gravităţi peste care noi, martorii de rând, am trecut poate cu prea multă lejeritate în gândire. Evenimentele reamintite de autor în carte – de la revoluţia română până la cele mai recente aberaţii istorice la care asistăm – ne conduc la concluzia că am luat-o pe un drum greşit încă de la primele ore postrevoluţionare. E destul să citeşti din carte ultimul capitol, cel intitulat „Câteva concluzii”, ca să înţelegi cine poartă vina situaţiei în care se află acum ţara: de la politicianul care afirma odată că „industria României este un morman de fiare vechi” până la cel care a afirmat că „a fost învins de structurile securiste”. Dar nu numai ei.
Cu stupefacţie aflăm că în seara zilei de 21 decembrie unul din secretarii Comitetului judeţean de partid, cel cu propaganda, Amza Săceanu dăduse dispoziţii ca bicăjenii să-şi facă bâte pentru „a patrula” prin oraş cu ele: „În cursul serii, secretarul cu propaganda al Comitetului Judeţean de Partid, Amza Săceanu a convocat la Comitetul orăşenesc de partid conducătorii tuturor instituţiilor şi întreprinderilor din oraş, însoţiţi de secretarii de partid. După ce s-a prezentat gravitatea situaţiei, s-a comunicat Unităţii Forestiere de Exploatare a Lemnului să confecţioneze un număr suficient de bâte, iar începând de a doua zi echipele dotate cu aceste „unelte” să patruleze prin oraş. În cazul când cineva este agresat de „elemente duşmănoase” să nu procedeze ca Mântuitorul, să întoarcă şi celalalt obraz”. Un fapt inedit aflăm şi câteva pagini mai încolo, în capitolul despre „revoluţia” de la Bicaz: „Pe la ora două şi jumătate noaptea se anunţă, în sfârşit, capturarea unui terorist. Dintr-un ARO, cu numere de Satu Mare, este adus în primărie un om destul de în vârstă care tremura ca varga şi abia putea vorbi. Privindu-l cu atenţie, am recunoscut în persoana „teroristului” pe fostul prim-secretar al Comitetului UTC al raionului Piatra Neamţ, când eu debutam în cariera didactică, iar în momentul „capturării” era instructor de partid al Comitetului Central al Partidului Comunist Român pentru judeţul Satu Mare. A fost făcut controlul maşinii în care se aflau produse alimentare, ulei, zahăr, făină, intenţionând să ajungă acasă la Piatra Neamţ, dar, spre ghinionul lui, nu a fost oprit de la Satu Mare decât în momentul în care a ajuns în oraşul nostru. Am confirmat că este vorba de activistul Gheorghe Grigore, dar asta nu l-a absolvit să fie dus sub escorta unui miliţian până la Piatra Neamţ şi să fie predat autorităţilor „revoluţionare” de la judeţ”. Unele capitole cuprind amintiri din copilărie sau evocă alte evenimente importante din istoria recentă a ţării. Iată ce afirmă autorul într-unul din capitole despre recensământ şi numărul populaţiei ţării (subiect foarte dezbătut în aceste zile pe toate ecranele televizoarelor): „Poate şi mai grav decît distrugerea celor trei centre (e vorba de Sănătate, Educaţie şi Agricultură; n.n.) vitale ale fiinţei naţionale este exodul masiv al românilor, în special al tinerilor către cele patru zări. În Sfânta zi de Paşte purtam o discuţie cu un înalt oficial român la sediul Parlamentului European. Printre multe lucruri dureroase şi îngrijorătoare, îmi spunea că, dacă recensământul populaţiei din toamna anului 2011 va fi făcut corect şi nu cu cifre măsluite, în ţară vor fi înregistraţi cel mult 18 milioane de români. Aşadar, în anii care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, şi care nu sânt prea mulţi, populaţia României a scăzut cu aproape 5 milioane de suflete. În nici unul din celelalte state ale fostului bloc comunist nu a avut loc un exod atât de puternic către alte meleaguri, aşa cum s-a întâmplat în România”.
O carte frumoasă (la propriu şi la figurat), scrisă cu vorbe înţelepte, care va ajuta pe cei mai tineri, care nu au trăit evenimentele respective, să înţeleagă cum s-a scris (s-a petrecut) istoria la români. Din nefericire pentru ei. (N.S.)