VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, ediţia a XLVI – a

Bucuraţi-vă! Muzica e pe cale să înceapă…

• Prefaţă la un eveniment

„Vacanţele Muzicale”, unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de muzică clasică din România, pătrunde în viaţa oameni lor la fiecare început de iulie, aşternând poveşti pe portativ pentru ei şi împreună cu ei.

Programul ediţiei din acest an s-a creionat pornind de la premisa că Festivalul a împăcat, întotdeauna, în modul cel mai fericit, muzica veche şi cea modernă, clasicul cu noile limbaje muzicale. Fideli acestui principiu, am reunit, pentru ediţia 46, orchestre, solişti, formaţii şi ansambluri diverse, care propun un dialog deschis şi creativ între variate genuri muzicale.

La Piatra-Neamţ, muzica se aude aşa cum au imaginat-o compozitorii ei. Aici vin muzicieni care s-au dedicat artei lor cu devotament şi pasiune, iar publicul se lasă purtat în această lume a sunetelor uitând de cotidian şi material. Festivalul „Vacanţe Muzicale” este cel care face posibile aceste lucruri, de peste patru decenii. Cred, cu tărie, că acest Festival a şlefuit oamenii, timpurile şi locurile de aici, într-un fel aproape imperceptibil, către rafinament, exigenţă şi rigoare.

Încă o pagină de istorie muzicală a acestui festival se va scrie odată cu primele acorduri ale concertului din seara de 30 iunie, când se va deschide ediţia din 2019 a unui Festival despre care aproape nimeni nu credea, la înfiinţare, că va deveni o şcoală, o sărbătoare, o instituţie.

Muzica e pe cale să înceapă… Bucuraţi-vă!

Conf. univ. dr. Mihaela SPIRIDON,

Director artistic al Festivalului „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”

30 iunie, ora 19:00, Cetatea Neamţ, concert de deschidere

PASIUNE ŞI VALS

Orchestra Simfonică Bucureşti

În program: J. Strauss, Rossini, Dvořák, Fr. von Suppé, P.I. Ceaikovski, Şostakovici, Dimitrescu, Brahms.

Orchestra Simfonică Bucureşti, înfiinţată în 2007 de trei tineri muzicieni ambiţioşi, reuneşte mare parte dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România. Notorietatea şi recunoaşterea valorii ei au venit în urma impresionantei serii de concerte „Salut CULTURA!” şi a evenimentelor susţinute atât în săli tradiţionale de concert, în aer liber, cât şi în locuri mai puţin convenţionale. Orchestra abordează un repertoriu variat, de la muzica clasică până la stiluri mai puţin convenţionale, precum muzică de film, pop/rock şi crossover.

A participat la festivaluri de renume, precum: „George Enescu” şi „Dilema Veche”- Bucureşti, „Clara Haskil” – Sibiu, „Bucharest Music Film Festival”, „Rencontres de Calenzana” – Corsica.

În calitate de ambasador cultural al României, a fost prima orchestră română invitată, în 2013, alături de dirijorul francez Benoît Fromanger, să concerteze în premieră în şapte săli celebre din America de Sud, precum: „Teatro Colón” din Buenos Aires, Sala „São Paulo” din São Paulo, „Gran Teatro Nacional” din Lima şi „Teatro Solís” din Montevideo.

Pe lângă activitatea concertistică, orchestra a înregistrat două CD-uri, ambele fiind lansate în primăvara anului 2013.

1 iulie, ora 18:30, Teatrul Tineretului, vernisaj expoziţie

PIERDUT PRINTRE HIMERE

Expoziţie Cristinel Ionel Prisacaru. Prezintă dr. Lucian Strochi.

Cristinel Ionel Prisacaru a absolvit Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamţ (1997), Şcoala de Pictură Bisericească în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române, Bucureşti (1998) şi Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design a Universităţii de Artă „George Enescu” Iaşi, Secţia pictură murală (2002). Este, din 2010, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

A debutat pe simeze în 2003, cu două „personale” de grafică şi pictură, la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman, respectiv Pătrat – expoziţie personală de pictură la Galeriile de Artă „N. N. Tonitza”, Bârlad.

A acumulat în portofoliul artistic mai multe prezenţe în galeriile de artă din ţară, cu precădere în zona Moldovei – Tecuci, Piatra-Neamţ, Iaşi, Bacău, Suceava. A fost invitat să expună lucrările sale şi peste hotare: Biella (Italia) – 2004, Balcic (Bulgaria) – 2013, Santa Croce, Florenţa (Italia) – 2018.

1 iulie, ora 19:00, Teatrul Tineretului

 MUZICA ÎN FAMILIE

Recital vocal cameral

 Interpretează: Bianca Luigia MANOLEANU – soprană * Stanca Maria MANOLEANU – soprană * Roman MANOLEANU – pian * Remus MANOLEANU – pian.

În program: Romanţe (Serghei Rahmaninov), Melodii (Henri Duparc), Sérénade (Ernest Chausson), Canzoni Italiane.

 Bianca Luigia MANOLEANU

A absolvit Academia de Muzică din Bucuresti şi, la Viena, cursul de măiestrie sub îndrumarea mezzosopranei Christa Ludwig.

Alături de orchestrele filarmonice din Satu-Mare, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, susţine concerte în Germania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, cu un bogat repertoriu vocal-simfonic din creaţia lui Händel, Haydn, Beethoven, Mozart, Gounod, Verdi.

Este profesor universitar doctor la Departamentul de Canto şi Artele Spectacolului Muzical din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică. Între 2008 şi 2016, este Decan al Facultăţii de Interpretare de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Remus MANOLEANU

A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, cursuri de specializare la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, doctor în muzică.

Concertează curent în România şi în străinătate (Marea Britanie, Brazilia, Coreea de Nord, Rusia, Germania, Olanda, Franţa, Siria, Statele Unite). Membru Fondator al Festivalului şi Concursului Naţional de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”. În anul 2010 a primit Premiul de Excelenţă în Interpretare al Forumului Muzical Român. În prezent este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Stanca Maria MANOLEANU

Este licenţiată în Interpretare Muzicală, specializarea pian. A absolvit masteratul în arta vocală la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (cu prof. Eleonora Enăchescu) şi la „Haute École de Musique de Genève”.

A urmat cursuri de măiestrie susţinute de către mari personalităţi ale scenei lirice, printre care Giuseppe Sabbatini şi Renato Bruson la „Accademia Musicale Chigiana di Siena”, în anii 2010 şi 2011, Barbara Hendricks, în Gothenburg (2010), şi Anna Tomowa-Sintow, la Academia „Mozarteum” din Salszburg (2011).

În prezent este solistă a Operei Naţionale Bucureşti.

Roman MANOLEANU

A absolvit Liceul de muzică „George Enescu”, sub îndrumarea profesoarei Lucia Teodorescu, apoi Unversitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa conf. univ. dr. Viniciu Moroianu. A urmat un stagiu de doi ani la „Royal Conservatory” din Bruxelles, cu Michail Faerman.

A susţinut recitaluri la Universitatea Naţională de Muzică, la Ateneul Român din Bucureşti, la Ploieşti, Cluj-Napoca, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, de asemenea la Bruxelles (Belgia) şi Haren (Olanda).

Doctorat în muzică la Universitatea Naţională de Muzică, sub îndrumarea prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu.

1 iulie, ora 21:00, Piaţa Turnului

ORCHESTRA „CAMERATA CLASSICA” BUCUREŞTI

Solist: Cătălin OPRIŢOIU – flaut.

În program: W.A. Mozart, Fr. Borne, Ludvig van Beethoven.

Orchestra „Camerata Classica” este un proiect iniţiat de instrumentişti de elită ai orchestrelor din Bucureşti. Din dorinţa de a promova arta interpretativă şi muzica clasică, proiectul a avut o intensă activitate concertistică pe scene importante, precum Ateneul Român, Sala Radio şi Sala Auditorium – Muzeul Naţional de Artă. Abordează lucrări din repertoriul preclasic şi clasic, romantic timpuriu sau contemporan.

A participat în diverse festivaluri naţionale şi internaţionale dintre care amintim Festivalul „Mozartissimo”. Orchestra „Camerata Classica” este alcătuită din douăzeci de muzicieni. La acest nucleu, în funcţie de repertoriul abordat, se adaugă instrumentele de suflat şi percuţie.

2 iulie 2018, ora 19:00, Teatrul Tineretului

CONCERT CORAL, CORALA „UNIVERSITAS” – Iaşi

Dirijor: lector univ. dr. pr. Ionuţ-Gabriel NASTASĂ.

În program: Pascal Bentoiu, Ioan D. Chirescu, Gavriil Musicescu, Tudor Chiriac, Alexandru Semeniuc, Adrian Pop, Gheorghe Danga, Alexandru Paşcanu, Tudor Jarda, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza.

Construită cu multă răbdare, dedicare, dorinţă de autodepăşire şi de dezvoltare a talentului muzical, Corala „UNIVERSITAS”, este o formaţie muzicală mixtă a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

 În cursul istoriei ansamblului, acesta a readus arta corală în atenţia mediului academic universitar şi a publicului ieşean. Formaţia muzicală participă la concerte atât în calitate de organizator, cât şi ca partener, ea fiind prezentă la manifestările organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (decernări ale titlului de Doctor Honoris Causa, congrese, conferinţe, simpozioane, întâlniri ale studenţilor Erasmus, manifestări ştiinţifice).

Din toamna anului 2017, pupitrul dirijoral a fost preluat de preot Ionuţ Gabriel Nastasă, lector univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” aparţinând Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

2 iulie 2019, ora 21:00, Piaţa Turnului

CineMusica

ANDREI TUDOR BAND & ORCHESTRA

Dirijor: Andrei TUDOR.

În program: John Williams, Andrew Loyd Weber, Ennio Morricone, Alan Silvestri, Leonard Bernstein, George Gershwin.

ANDREI TUDOR s-a născut pe 2 decembrie 1983, la Bucureşti. Începe studiul pianului la vârsta de 4 ani. Urmează cursurile Liceului „George Enescu”. Pe parcursul anilor de liceu începe să compună, să fie pianist în diverse formule şi să colaboreze cu Big Bandul Radio. Este absolventul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar în anul 2008 al Masteratului la aceeaşi Universitate.

În anul 1999 participă la Festivalul Mamaia – secţiunea creaţie, fiind cel mai tânăr concurent.

Activitatea sa artistică este încununată cu o serie de premii. Cele mai importante sunt: Premiul I, la Festivalul Naţional Studenţesc „Gaudeamus” (2002); Premiul Radiodifuziunii Române la Festivalul Cântecului de Dragoste; Premiul I la Festivalul „Voice of Asia”, secţiunea interpretare; Premiul II la Festivalul Internaţional al Cântecului de la Cairo (Egipt), secţiunea creaţie.

3 iulie 2019, ora 19:00, Teatrul Tineretului

SEARA TÂNĂRULUI ARTIST NEMŢEAN

Alina AZARIO – pian (Germania), Adrian ILIESCU – vioară (Germania).

În program: Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms, George Enescu, Bela Bartok.

ALINA AZARIO s-a născut la Piatra-Neamţ. A început să studieze pianul la vârsta de 6 ani, cu profesoara Lina Şum. La 15 ani are oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris, unde se formează ca muzician profesionist urmând cursurile profesorilor Jacqueline Bourgès-Maunoury, Jasmina Kulaglich şi Christophe Bukudjian.

Pianista a fost distinsă cu Premiul I la Concursul Internaţional de Pian „Citta di Stresa” (Italia), Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional de Pian din Cantu (Italia) şi cu Premiul I la Concursul Lagny sur Marne (Franţa). În 2011 a fost recompensată cu premiul „Hermann und Milena Ebel”.

Din aprilie 2017, este directorul departamentului de pian la Jugendmusikschule Hamburg, instituţia cea mai mare pentru învăţământ muzical din Germania.

ADRIAN ILIESCU s-a născut în 1981 la Bucureşti. În 2006 absolvă studiile Academiei de Muzică din Lübeck, la clasa profesorului Christiane Edinger. În 2010, începe studiile de Konzertexamen la Academia de Muzică din Hamburg, cu profesorul Kolja Blacher.

Adrian Iliescu a participat la cursuri de măiestrie cu prof. Michele Auclair, Sachar Bron, Ruggiero Ricci, Wolfgang Marschner, Donald Weilerstein şi Kolja Blacher. A susţinut concerte în Germania, Franţa, Italia, Anglia, Peru, Polonia şi România. A fost concertmaistru al Filarmonicii din Lübeck, membru al Orchestrei de Cameră din Stuttgart.

Adrian Iliescu cântă la o vioară G. B. Guadagnini din 1756.

03 iulie 2019, ora 21:00, Piaţa Turnului

 PORTRET DE COMPOZITOR – EUGEN DOGA

Orchestra Simfonică a Companiei Naţionale „Teleradio Moldova”.

În program: lucrări pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Petru Cruceniuc, muzică din filme.

EUGEN DOGA s-a născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbniţa, Republica Moldova. Termină Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chişinău (1960-1965), la clasa de compoziţie a profesorului Solomon Lobel. Debutează oficial în calitate de compozitor în anul 1963 cu un cvartet de coarde, şi se impune prin lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film şi de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema – scrie muzică pentru peste 200 de filme –, este autor al mai multor compoziţii originale (cântece devenite şlagăre, lucrări camerale şi balet).

Eugen Doga a fost prieten şi coleg cu poetul Grigore Vieru, pe textele acestuia scriind multe dintre cele mai frumoase lucrări, este membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a fost decorat cu înalte distincţii de stat ale Republicii Moldova precum şi ale U.R.S.S.

Am învăţat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecăţile snobilor. Degeaba râvneşti să atingi înălţimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decât orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzica muzicală, să se bucure, să se vindece prin ea. (Eugen Doga)

 4 iulie 2019, ora 19:00, Teatrul Tineretului

CLASSIC MEETS JAZZ

ANSAMBLUL „MUSICA VIVA”

Interpretează: Andreea BUTNARU – pian; Florin MITREA – violoncel; Andrei THEODORU – clarinet; Fernando MIHALACHE – acordeon.

În program: George Gershwin, Nino Rota, Richard Galliano, Astor Piazzolla.

ANSAMBLUL „MUSICA VIVA” a fost fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, gândit, conceput şi realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice.

Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere, de-a lungul celor mai bine de zece ani de la înfiinţare, unor proiecte de succes realizate în ţară şi în străinătate. Printre ele se numără CD-ul „O călătorie spre Secolul al XX-lea” (2017), producţie cu cele mai bune recenzii ale anului în „Actualitatea Muzicală”, recitalul „Brahmsiana” (2008), spectacolul sincretic „De ce îl iubim pe Eminescu” (2016-2017), proiectul de mare anvergură profesională „Beethoven – Integrala trio-urilor cu pian” (2011-2012) şi „Dialoguri musicale” (2013-2015).

În 2013 „Musica Viva” a fost unul dintre ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii Europene de Radio, iar în 2017 se număra printre artiştii invitaţi la Festivalul „George Enescu.”

4 iulie 2019, ora 21:00, Piaţa Turnului

DIALOGURI ÎNTRE MUZICA VECHE TRANSILVĂNEANĂ ŞI EUROPEANĂ

ANSAMBLUL DE MUZICĂ VECHE „CODEX”

Interpretează: Ignác CSABA FILIP (flaute); László KOVÁCS (fidulă, vioară); Éva KOVÁCS (rebec); Csaba ADORJÁN (fidulă, violă); Zsombor LÁZÁR (fidulă bas, violoncel, cobză); Éva SZABÓ (flaute, percuţie).

În program: muzică din Franţa, Spania, Italia, România (Transilvania), dansuri valahe din Europa de Est.

„CODEX” a luat fiinţă în anul 1996, având în componenţă profesori şi studenţi ai Facultăţii de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov. Ansamblul cercetează muzica cultă din Transilvania şi Europa de Est, precum şi alte surse europene care au tangenţă cu aceasta. Membrii formaţiei s-au specializat în cadrul cursurilor de măiestrie interpretativă barocă din marile centre muzicale europene: Innsbruck, Utrecht, Karlsruhe, Basel, Budapesta.

Ansamblul are o prezenţă permanentă în viaţa muzicală de muzică veche din ţară şi peste hotare.

În 2015, formaţia a colaborat la concertul de deschidere al Festivalului „George Enescu”, alături de Corul Naţional „Madrigal”.

5 iulie 2019, ora 19:00, Teatrul Tineretului

CONCERT „ANOTIMPURILE”

Interpretează: Alexandru TOMESCU – vioară (România); Sânziana MIRCEA – pian (Italia); Omar MASSA- bandoneon (Argentina).

În program: Bach, Haendel, Beethoven, Massenet, Kreisler, Porumbescu, Piazzolla.

ALEXANDRU TOMESCU întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius Elder Voicu, obiect de Patrimoniu naţional, Categoria Tezaur.

Urmează Conservatorul din Bucureşti, şi obţine burse de studii în S.U.A. şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001).

Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate menţionăm Concursul „Paganini” (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud” (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu” (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

Este omul care a creat o revoluţie în muzica clasică românească şi organizează de 11 ani TURNEUL INTERNAŢIONAL STRADIVARIUS, proiect cultural realizat exclusiv cu fonduri private.

5 iulie 2019, ora 21:00, Piaţa Turnului

CONCERT POP

HORIA BRENCIU & HB ORCHESTRA

Interpretează: Horia BRENCIU – voce; Cristi CREŢU – chitară; Sergiu BERINDEI – tobe; Eduard NICOLAE – clape; Marius VĂDUVA – clape; Iulian CORLĂŢEANU – bas; Harvis CUNI PADRON – trompetă; Răzvan TRIFAN – saxofon; Antonio ALEXANDRU – trombon; Bianca SUMĂNARIU – backing; Alice BADEA – backing.

HORIA BRENCIU este unul dintre cei mai longevivi, talentaţi şi complecşi artişti din România, care a trecut cu succes de la televiziune la actorie şi la muzică de-a lungul unei cariere de peste 25 de ani. S-a născut la 27 august 1972 la Braşov. A absolvit Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din localitatea natală, iar apoi Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. Prima apariţie televizată a lui Brenciu a avut loc în vara lui 1993, în producţia TVR „Concurs de seducţie”, realizată pe litoral, la Costineşti.

Discografia sa conţine, între altele, albumele: „Un băiat” (1995), „Totul e simplu!” (2003), „E vară iar” (2005), „Noua lună” (2008), „Fac ce-mi spune inima” (2012), „Inimă de piatră” (2013), „40+plus” (2014).

6 iulie 2019, ora 21:00, Piaţa Turnului

SEARĂ DE OPERĂ

ORCHESTRA SIMFONICĂ A OPEREI NAŢIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

Dirijor: Adrian MORAR.

Solistă: Anda-Louise BOGZA (soprană, Opera de Stat Praga).

În program: Franz von Suppé, Christoph Willibald Gluck, Georges Bizet, Jules Massenet, Giuseppe Verdi, Alfredo Catalani, Josef Strauss, Johann Strauss fiul, Giacomo Puccini.

OPERA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ CLUJ-NAPOCA, prima instituţie lirică a ţării, a luat fiinţă la 18 septembrie 1919, sub conducerea unor personalităţi artistice de marcă precum tenorul Constantin Pavel, dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu, baritonul Dimitrie Popovici-Bayreuth.

Spectacolul inaugural a avut loc la 25 mai 1920, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică semnată de primul director al instituţiei – Constantin Pavel.

De la înfiinţare şi până în prezent, pe scena Operei Naţionale Române Cluj-Napoca au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operete şi balete din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile. Pe această scenă au fost interpretate peste patruzeci de creaţii româneşti, culminând cu „Œdipe” de George Enescu, „Meşterul Manole” de Sigismund Toduţă sau baletul cu cor „Luceafărul de Ziuă” de Tudor Jarda.

ANDA-LOUISE BOGZA este solistă a Teatrului National din Praga şi protagonista unei cariere strălucite, artista născută la Piatra-Neamţ cântând pe cele mai cunoscute scene din Europa, Asia şi America.

De remarcabile succese s-au bucurat spectacolele sale cu rolurile Aida, Leonora, Abigaille, Rusalka, Manon, Turandot, la Operele de Stat din Viena, Hamburg, Leipzig, Budapesta, Frankfurt, „Deutsche Oper Berlin”, „New Israeli Opera Tel Aviv” sau Tokio. A interpretat rolul Tosca la prestigiosul Festival „Maggio Musicale Fiorentino”, la Opera de Stat din München (dirijor Zubin Mehta), la „Semperoper Dresda” (dirijor F. Luisi), la „Arena di Verona”, Teatrul de Operă din Roma, „Teatro de la Maestranza Seville”, „Volksoper Viena”, Teatrele Naţionale din Bratislava, Bordeaux, Teatrele Regale din Bruxelles şi Copenhaga.

A obţinut premiul „Thalia” pentru interpretarea rolului Minnie din opera pucciniană „Fata din FarWest”. A câştigat Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Internaţional de Canto de la Vienna. A interpretat creaţii vocal-simfonice în săli de renume ca „Musikverein Viena”, „Festspielhaus Salzburg”, „Royal Albert Hall” Londra, „Bruckmerhaus Linz”, „Liederhalle Stuttgart”, Amfiteatrele din Madrid şi Dublin, Sala Radio Bucureşti, „Suntory Hall” Tokio, Taipei.

Anda-Louise Bogza a realizat compact-discuri editate de „Arte Nova Classics” (Leonora din „Trubadurul”), Arii din opere italiene – CD-portret, „Decca” (Rosina /P . Haas). Are efectuate înregistrări TV: „Rusalka” / Dvořák, CD Lieduri. (N. R.Prezentare prescurtată.)

Valentin ANDREI