La cea de-a XVII-a ediţie a Concursului naţional „Ion Barbu-Dan Barbilian”, de la Călăraşi, judeţul Neamţ a fost reprezentat cu succes de două eleve ale Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ: Andreea Alexandra Grama, care a luat medalia de argint la secţiunea de poezie şi Georgiana Negreanu. Cele două au fost însoţite de profesoara Diana Huţanu. „Este cea mai importantă distincţie pe care un elev din judeţul Neamţ a obţinut-o la acest concurs de-a lungul celor 17 ediţii şi sperăm că va iniţia o tradiţie care va reconfirma, an de an, renumele şi valoarea elevilor din Piatra-Neamţ”, ne-a spus prof. Diana Huţanu. „Deşi se aflau la prima participare, elevele au reuşit admirabil să răspundă provocărilor concursului, în condiţiile în care judeţele sudice – Călăraşi, Giurgiu, Constanţa, Dolj, Buzău – îşi creaseră o tradiţie în obţinerea anuală de distincţii importante. Astfel, Andreea Alexandra Grama, din clasa a XI-a E, a obţinut medalia de argint în cadrul concursului de poezie, confirmând excelenta pregătire a elevilor acestui colegiu”.
Concursul s-a adresat atât iubitorilor de poezie, cât şi de matematică şi a reunit la start peste 200 de elevi, care au fost puşi în faţa provocării de a interpreta un text inedit aparţinând poetului-matematician Ion Barbu.
Andreea Alexandra Grama a mărturisit la întoarcerea de la Călăraşi: „Am zis da acestui concurs din instinct şi din amintirea plăcerii cu care l-am studiat pe Ion Barbu anterior. Am zis da unui concurs care mi-a pus piedici pe traseul spre Călăraşi, dar care nu m-a lăsat să mă întorc acasă fără să-mi ofere bucurie şi mai multă înţelepciune. Acolo, la Călăraşi, m-am bazat pe inspiraţie şi pe capacitatea mea de creaţie. Privesc această reuşită ca pe un semn, şi nu ca pe o întâmplare”.
A.B.
