Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a consacrat o amplă diversitate de activităţi pentru cinstirea Zilei Culturii Naţionale şi a celor 173 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, vineri, 13 ianuarie 2023.
Momentul central a fost organizat în Sala Cupola, începând cu ora 12:30, când a avut loc lansarea de carte – dezbatere „Donatorii de suflete” de Lucian Strochi, volum apărut la Editura PapiruS Media Roman şi care a primit Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău. La dialog au participat Cristian Livescu, Emilian Marcu, Petruş Andrei, Cornel Paiu, Dorin Ploscaru, Cornel Galben şi un auditoriu select şi receptiv.
Totodată, a fost vernisată expoziţia retrospectivă de pictură a artistei plastice Mihaela Gheorghiţă-Pravicencu, care va putea fi văzută pe simezele Sălii Cupola până la 31 ianuarie 2023. Prezentarea a fost realizată de scriitorul Lucian Strochi.
Evenimentul a fost deschis în acordurile recitalului de lieduri susţinut de clasele de canto clasic ale Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, profesori Olguţa Toma, Narcisa Pavel, Cristina Ilie, Alexandra Costin. La pian: prof. Adrian Stroici. Programul a cuprins lieduri din creaţia compozitorilor Adrian Stroici, Eugen Doga, Nicolae Bretan, Gh. Dima etc.
În spaţiul expoziţional de la parterul corpului A, s-a organizat expoziţia „Impresii Eminesciene” a cunoscutului pictor Dumitru Bezem.
Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită şi de Secţia de carte pentru copii şi Ludotecă „Ion Creangă”, care a organizat o expoziţie de publicaţii, dezbateri şi vizionări sub genericul „Eminescu – mare poet român, jurnalist, prozator şi traducător”, precum şi atelierul de cultură generală „Oameni celebri din România”.
De asemenea, au organizat prezentări, expoziţii de publicaţii, momente poetice din lirica eminesciană şi au oferit placheta „Luceafărul” editată de Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ Secţia de carte pentru adulţi „Mihail Sadoveanu”, Filiala de carte străină, Filiala „Vasile Conta” Mărăţei, Filiala „Dumitru Almaş” Dărmăneşti. Unele evenimente au avut participări şcolare, cum ar fi elevi ai clasei a X-a A de la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ, profesor coordonator Oana Zugravu, sau elevi din clasele V-VIII de la Şcoala Gimnazială nr. 8 Piatra-Neamţ, coordonaţi de prof. dr. Elena Simionescu, prof. Anca Prisacaru şi prof. Simona Andronache, care au realizat expoziţia „Omagiu lui Eminescu”, cu desene inspirate din opera poetică eminesciană şi impresii de lectură, la Filiala de carte străină.
Red.




