O viziune corectă asupra istoriei omenirii nu poate ignora bogăţia informaţiilor din antichitate. Fără analiza formelor primare ale religiei, ştiinţei, istoriei, artei etc., nu putem avea o imagine obiectivă şi complexă a culturii şi civilizaţiei actuale, conştienţi fiind că fiecare epocă istorică a avut propriile caracteristici de fond.
Gândirea antică ne-a demonstrat faptul că ideile noastre, sau aşa-zisele noastre idei, au frământat minţile oamenilor din acea perioadă, după cum afirma şi Emil Cioran: „Credem cu atâta ingenuitate în idei fiindcă uităm că au fost concepute de mamifere.”
Originile civilizaţiei europene se regăsesc în antichitatea orientală. Educaţia se bazează pe Antichitatea clasică, iar ansamblul de valori culturale şi sociale reprezintă moştenirea Greciei idealizate. Denis de Rougemont (1906-1985) consideră nivelul culturii europene ca având trei izvoare principale: Atena, Roma şi Ierusalim.
Începând cu Mesopotamia se dezvoltă cele mai vechi centre de urbanizare în Asia Occidentală. Sumerienii au creat un patrimoniu care a contribuit la baza ulterioară a Orientului Antic şi ale cărui moştenitoare ar fi trebuit să fie civilizaţiile occidentale. Este recunoscut faptul că anumite tipuri de construcţii (arcul de triumf, apeductul, panteonul, amfiteatrul) sunt invenţii romane. S-au remarcat şi prin construcţia podurilor, precum şi prin procedeele şi materialele folosite (mortarul, îmbunătăţit faţă de cum îl preluaseră din Asia Mică).
Am moştenit de la Roma, civilizaţia urbană, atât în sensul amenajărilor cât şi cel al sociabilităţii politice, prin ambele păstrând un simţ organizatoric. O mare parte din creaţiile arhitecturale (sculptura) provin din Roma sau au fost inspirate de acolo. Totodată, trebuie reţinut faptul că, o parte din arta grecească a fost preluată de către Roma. Arhitecţii romani au exploatat ideea frontonului şi coloanelor din Partenonul grecesc, adăugându-i cupola. Partenonul i-a inspirat pe arhitecţii romani privitor la planul bazilicilor cu trei nave separate prin două coloane.
Arta egiptenilor a fost preluată de spaţiul elen şi de Orient. Deşi influenţată de religie, arta greacă nu a fost dominată de aceasta ca în cazul popoarelor din Orientul antic. Arta greacă se deosebeşte de cea a altor popoare antice în primul rând prin umanismul ei, ce nu are ca obiect de reprezentare animalele. Tendinţa de a plasa omul în centrul artei apare în perioada secolului V î. Hr., fiind consecinţa regimului politic democratic.
În domeniul dreptului, babilonienii s-au apropiat de o speculaţie raţională. Reglementările juridice pretind că fac să domnească ordinea şi dreptatea instaurate de zei.
Expresia „jus civile” (drept civil) era utilizată de către romani pentru a denumi legile aplicabile doar cetăţenilor romani. Astăzi, pentru multe dintre naţiunile europene, legile romane constituie baza legislaţiei.
De la romani am moştenit conceptul de lucru public (res publica), devenit republică, înţeleasă ca dreptul şi datoria cetăţenilor de a participa deplin la viitorul tuturor, acţionând într-un cadru legislativ precis pentru dezvoltarea statului.
Egiptenii au scris primele compendii de gândire morală, scrierea lor hieroglifică fiind prima şi cea mai frumoasă scriere pictografică. Invenţia papirusului a jucat un rol enorm, oferind posibilitatea transmiterii viitoarelor generaţii a tezaurului cultural.
Pomenit adesea în literatura greacă, Egiptul nu a operat trecerea de la mythos la logos. Alături de Egipt, Mesopotamia a reprezentat un focar viu de civilizaţie, născut din fuziunea influenţelor sumeriene şi semitice. Gândirea mesopotamiană nu s-a disociat de cadrele religioase în care s-a dezvoltat, promovând o educaţie bazată pe morală şi religie.
În Egipt şi Mesopotamia, primele şcoli au luat fiinţă pe lângă temple. Se învăţau scrisul, cititul, operaţiile aritmetice, recitarea legendelor. În Mesopotamia s-au descoperit primele urme ale sălilor de clasă, bănci, tăbliţe de lut pentru scris etc.
În Grecia antică, Platon şi Aristotel au fondat şcoli (Academia şi Liceum). Pentru cei doi, educaţia publică reprezintă cel mai sigur mod de a transmite unitatea şi valorile morale ale societăţii. Acest model de organizare şi realizare a educaţiei s-a păstrat până astăzi.
Preocuparea faţă de om, a determinat dezvoltarea unui interes faţă de educaţie în lumea greacă. O caracteristică a educaţiei greceşti era scopul practic al acesteia. Principalele mijloace de educaţie erau gimnastica, muzica şi poezia. Educaţia era pusă în slujba interesului cetăţii, grecii fiind preocupaţi să transforme copiii în adevăraţi cetăţeni responsabili. (va urma).
Prof. dr. Mihai FLOROAIA