• Trei zile în care am înţeles că viitorul educaţiei se construieşte cu oameni, nu doar cu reforme
În aceste zile de început de aprilie puteai urmări îndeaproape concentrare maximă de energie sinceră într-un singur loc. Nu festivism, nu vorbe mari – ci oameni aflaţi la început de drum, care caută răspunsuri reale. De pregătirea acestor întâlniri s-a preocupat Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din R. Moldova, iar dincolo de organizare, ceea ce a contat cu adevărat a fost atmosfera: una în care tinerii au avut curajul să întrebe şi, mai ales, să spună lucrurilor pe nume.
Începutul nu e greu, e confuz
Pe 1 aprilie, primul atelier dedicat tinerilor specialişti angajaţi în 2025 a adus laolaltă profesori din mai multe raioane – Cahul, Hînceşti, Cantemir, Cimişlia, Căuşeni, Ştefan Vodă, Anenii Noi. Diversitate de experienţe, dar aceeaşi stare: nesiguranţă amestecată cu speranţă.
Discursul lui Ghenadie Donos nu a fost unul decorativ. A fost un apel direct la implicare, la creştere profesională continuă, la asumare. Nu promisiuni uşoare, ci un adevăr simplu: dacă vrei să rezişti în educaţie, trebuie să investeşti permanent în tine. În acelaşi timp, moderarea atentă a dialogului de către Nadejda Lavric a transformat întâlnirea într-un spaţiu autentic de comunicare. Nu a fost o sală în care cineva vorbeşte şi ceilalţi ascultă. A fost o sală în care fiecare voce a contat.
Printre participanţi, prezenţa liderilor sindicali din teritoriu – Ana Cimpoieşu şi Maria Tichişan – a adus o perspectivă practică, ancorată în realitatea zilnică a şcolilor. Nu teorii. Situaţii concrete.
Când afli ce drepturi ai, începi să stai mai drept
Un moment esenţial al atelierului a fost cel dedicat drepturilor profesionale. Pentru mulţi dintre tinerii prezenţi, informaţiile oferite de Eugen Covrig şi Ana Arnaut au fost mai mult decât utile – au fost revelatoare. Să ştii ce ţi se cuvine nu este un detaliu birocratic. Este o formă de demnitate profesională.
S-a vorbit deschis despre mecanismele de protecţie, despre contractul colectiv de muncă, despre indemnizaţii, despre garanţii. Dar, mai important, s-a vorbit despre curajul de a le revendica. Pentru că, în realitate, sistemul nu îi pierde doar pe cei slabi. Îi pierde pe cei care nu mai văd sensul luptei.
Sprijinul nu este teorie. Este prezenţă.
Ziua de 2 aprilie a dus discuţia mai departe. Dacă prima întâlnire a fost despre informare, cea de-a doua a fost despre echilibru. Au fost prezenţi tineri din Nisporeni, Ungheni, Rezina şi Teleneşti, dar şi studenţi din anii terminali ai Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” şi ai Colegiului „Alexei Mateevici”.
Viitori profesori care încă nu au intrat în sistem, dar care deja simt presiunea lui. Un punct aparte al discuţiilor l-a constituit integrarea psihoemoţională – acel echilibru fragil între entuziasm şi epuizare.
Un subiect despre care, până nu demult, se tăcea. Intervenţia Liliei Savin, preşedinta CSRT Ungheni din DEŞ, a fost una dintre cele care au ancorat discuţia în realitate. Cu o voce calmă, dar fermă, a vorbit despre nevoia de comunitate, despre sprijin reciproc şi despre faptul că un profesor nu trebuie lăsat singur în faţa dificultăţilor. A fost genul de intervenţie care nu impresionează prin retorică, ci prin autenticitate.
Bălţi: Locul unde întrebările devin mai clare
Pe 3 aprilie, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, imaginea de ansamblu s-a completat. Nouă raioane din nordul ţării – Briceni, Edineţ, Făleşti, Bălţi, Râşcani, Sângerei, Drochia, Floreşti, Soroca – au fost reprezentate de tineri care nu au venit doar să asculte, ci să înţeleagă.
Mesajul de deschidere al rectorului Natalia Gaşiţoi a pus accentul pe un adevăr esenţial: fără parteneriat real între instituţiile de învăţământ şi structurile sindicale, retenţia tinerilor profesori rămâne doar un obiectiv pe hârtie. Alături de Ghenadie Donos au fost lideri sindicali din teritoriu – Iurie Roşca, Anatol Moraru, Tudor Semeniuc, Dumitru Eni, Silvia Voloşciuc şi Ion Roşca. Prezenţa lor nu a fost formală. A fost o demonstraţie de unitate.
Întrebarea nerostită: „Rămân sau plec?”
Dincolo de toate prezentările, de toate explicaţiile, există o întrebare care pluteşte în aer la fiecare astfel de întâlniri: Merită să rămân în sistem? Răspunsul nu vine niciodată dintr-un discurs. Vine din ceea ce simţi. Iar în aceste zile, ceea ce s-a simţit a fost că există o încercare reală de a construi un sistem mai prietenos pentru tineri. Nu perfect. Dar mai atent. Mai conectat. Mai uman.
(N. R. – Sursa: Ziarul „Făclia”, R. Moldova)
Red. CHIŞINĂU