Poteci ale cunoaşterii – un proiect pentru protecţia parcurilor naturale nemţene

IMG_0609IMG_0676Una dintre cele mai active asociaţii din zona montană a judeţului Neamţ, „Pro Grinţieş”, a iniţiat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, un proiect în care au fost angrenaţi elevi din şcoli precum Grinţieş, Ceahlău, Pipirig, Bicaz, Crăcăoani, Farcaşa, Borca în acţiuni de cunoaştere a rolului ariilor protejate nemţene şi de promovare a acestora în rândul comunităţilor locale.

Dacă în anul trecut elevii de la şapte şcoli din jurul muntelui Ceahlău au fost „rangeri juniori” în Parcul Naţional Ceahlău, în vara şi toamna lui 2015 acţiunile au fost extinse şi la celelalte două mari arii protejate a judeţului: Parcul Natural Vânători şi Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. Au fost realizate excursii tematice în cele trei parcuri pentru identificarea speciilor protejate şi nu numai, a poveştilor şi legendelor, a formaţiunilor stâncoase deosebite. Şi aceste parcuri oferă din toate din belşug: chei, stânci cu forme ciudate, peşteri şi grote, animale superbe precum zimbrii şi caprele negre, flori neasemuite precum sângele voinicului, floarea de colţ, bulbucii şi garofiţele şi, nu în ultimul rând, legende şi poveşti şi, de asemenea, numeroase lăcaşuri de cult cu vechime, frumuseţe arhitectonică şi bogăţie spirituală.

Elevii au beneficiat de sprijinul şi coordonarea profesorilor lor, dar şi de implicarea activă a direcţiilor de administrare a parcurilor conduse de domnii Cătănoiu (Parcul Natural Vânători), Barna (Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş), Gavrilescu (Parcul Naţional Ceahlău).

Activităţile au fost ilustrate în cadrul unei reviste (ajunsă acum la cel de-al doilea număr anual) ce cuprinde impresii, poveşti, fotografii, descrieri ale unor specii, planuri de acţiune, informaţii despre ecologie şi protecţia mediului etc. De asemenea, s-a realizat un ghid de excursie pentru aceste trei arii protejate care oferă itinerarii, adevărate poteci ale cunoaşterii, descoperite de micii rangeri şi pe care aceştia le oferă şi celorlalţi elevi iubitori de frumos, de natură, de drumeţie. Încununarea activităţilor publicistice s-a realizat prin cele două manuale de discipline opţionale: un manual de istorie, geografie şi etnografie locală şi un al doilea dedicat ecologiei, protecţiei mediului, fotografiei geografice şi excursiilor montane. Manualul de istorie şi geografie locală intitulat „Legendă, tradiţie şi istorie în munţii Neamţului” deja a fost adoptat în cadrul disciplinelor opţionale la Şcoala din Ceahlău, Şcoala Grinţieş, Şcoala Boboieşti-Pipirig, Şcoala Taşca şi Şcoala Crăcăoani şi sperăm la extindere şi la alte şcoli din zona montană a judeţului. Urmează ca celălalt manual, dedicat ariilor protejate, ilustrat foarte frumos de profesorul Traian Stanciu, să fie implementat din semestrul al doilea (selectiv) şi în anul şcolar următor, în întregime.

Sfârşitul proiectului a fost marcat printr-o întâlnire de tip simpozion la sediul Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, din Durău, cu prezenţa presei, la 18 octombrie 2015, în cadrul căreia cercetătorii cu experienţă au prezentat comunicări ştiinţifice, iar tinerii cercetătorii au prezentat aspecte din activitatea lor de proteguitori ai parcurilor. Remarcăm comunicarea lect. univ. dr. Iulian Săndulache, de la Universitatea din Bucureşti, concentrată asupra fotografiei geografice, el fiind unul dintre coautorii manualelor, a profesorului Dionisie Savin despre itinerariile spirituale din Parcul Natural Vânători, a învăţătorului Mihai Panţiru despre excursiile din Parcul Naţional Ceahlău. Proiectul a fost condus de prof. Daniel Dieaconu şi dintre coordonatorii grupurilor ţintă amintim pe Valentina Ilie din Boboieşti, Cristian Vatamanu din Pipirig, Mihai Apopei din Bicaz, Dionisie Savin din Crăcăoani şi Mihai Panţiru din Grinţieş.

Acţiunile generate de acest proiect au avut şi consecinţe extra-nemţene: elevii din Grinţieş au realizat un film – „Ceahlăul – un parc de legendă” – cu care au participat la concursul lansat de Asociaţia „Pro Park” fiind premiaţi cu o tabără gratuită de cinci zile în Parcul Naţional Retezat, în iulie 2015. Astfel elevii grinţieşeni au avut în vara aceasta activităţi de mici rangeri în patru mari arii protejate ale României.

Micii rangeri de la şcolile din munţii Neamţului au avut ocazia să cunoască ariile protejate, au înţeles rolul lor şi vor începe o nouă acţiune: vor împărtăşi cele învăţate colegilor, familiilor, prietenilor şi cu siguranţă vor fi nişte profesori excelenţi.

 

Daniel DIEACONU