O provocare didactică transdisciplinară

În zilele de 24 şi 25 noiembrie 2015, în cadrul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad, a avut loc Conferinţa internaţională Lumina în ştiinţă, tehnologie, natură şi cultură – o provocare didactică transdisciplinară, desfăşurată în contextul manifestărilor internaţionale prilejuite de Anul Internaţional al Luminii, după cum a fost decretat de către UNESCO, anul 2015.

La acest proiect internaţional au participat peste 100 de parteneri din 85 de ţări. Cele patru mari teme stabilite la nivel internaţional sunt: lumina în ştiinţă, lumina în tehnologie, lumina în natură şi lumina în cultură. Astfel a fost adusă în prim plan importanţa luminii ca fenomen fizic şi spiritual, într-o abordare pluri-, inter- şi transdisciplinară, care pune accentul pe implicaţiile luminii atât în viaţa interioară, cât şi în cea exterioară a omului.

Organizat de către Fundaţia „Moise Nicoară” Arad, SC eLearning & Software SRL – Reţeaua EDU Moodle România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra”Arad, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, în parteneriat cu Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires şi West TV Regional Arad, evenimentul a reunit câteva zeci de cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, cercetători, specialişti în educaţie, elevi şi studenţi interesaţi de problematica luminii şi a modalităţilor de predare-învăţare a acestei teme transdisciplinare.

Lucrările conferinţei s-au desfăşurat pe trei secţiuni, după cum urmează: fizica luminii, metafizica luminii (Lumina dinăuntru) şi didactica luminii (Lumina dinăuntru şi lumina dinafară – dialog transdisciplinar).

Invitaţii de onoare, academicienii Basarab Nicolescu şi Solomon Marcus, au abordat subiecte precum: Lumina în lumină – lumina în ştiinţă, cultură, societate şi spiritualitate, respectiv De ce le ascundem tinerilor prietenia dintre culori, sunete, forme, cuvinte, gusturi, mirosuri şi planete? prin care au bifat elementele esenţiale ale luminii şi ale modului în care aceasta este înţeleasă şi percepută în lume. Acestora li s-au alăturat teme precum: Lumina credinţei ortodoxe răspândită în Maramureş prin înfiinţarea Episcopiei din iulie 1937; Lumini fără de timp. Ipostaze ale luminii în opera lui Vergilius şi a lui Ştefan Aug. Doinaş; Fizica într-o lumină nouă – clasic şi cuantic – implicaţii filosofice; Omul – între lumina Creaţiei şi lumina Învierii, Iisus Hristos – „Lumina lumii”. Accente în Evanghelia după Ioan; Lumina contextuală şi lumina intratextuală – o abordare transdisciplinară într-un context educativ nonformal; Mircea Eliade, iniţierea prin cultură şi cea de-a treia lumină; Lumina taborică, o abordare transdisciplinară; Incursiune în valenţele luminii; Lumina interioară – rolul energiei Kundalini la construirea unei personalităţi integrate; Ochiul care priveşte şi ochiul care vede; Lucian Blaga şi corola de lumini a lumii; Scurtă introducere în metafizica adevărului. Truthmaker – o teorie necesară şi maximală etc., care au încântat auditoriul prin gradul de complexitate, originalitate, noutate în abordarea intra-, inter-, pluri- şi transdisciplinară. S-a vorbit despre lumină din punct de vedere fizic, chimic, fenomen, dar şi ca energie necreată, atribut al divinităţii şi lumină interioară.

La final a fost organizat şi un târg de carte transdisciplinară care a adunat foarte multe persoane interesate de problematica despre care am făcut referire.

Activitatea a constituit un real prilej de împărtăşire a cunoaşterii între cercetători şi cadre didactice din ţară şi străinătate.

 

Dr. Mihai FLOROAIA