Luna aceasta, mai exact în perioada 5 – 12 noiembrie 2016 a avut loc selecţia participanţilor la mobilităţile desfăşurate în cadru proiectului Erasmus+ „Top Nursing Skills”, 2016-1-RO01-KA102-024350. Deşi aceasta a reprezentat pentru Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ doar prima etapă în implementarea unui astfel de proiect, activităţile desfăşurate au fost intense şi de anvergură, în contextul în care, din cei aproximativ 78 de elevi ai anului II, specializarea asistent medical generalist, trebuiau selectaţi 28 care să reprezinte unitatea de învăţământ, judeţul, specialitatea şi, nu în ultimul rând, ţara în activităţile practice care se vor desfăşura în perioadele 16.01.2017 – 17.02.2017 (14 participanţi) şi 27.02.2017 – 31.03.2017 (14 participanţi) la Orden Hospitalaria de San Juan de Dios – Centro Colegio de Educacion Especial „San Rafael” din Granada (Spania).
În număr de patru, probele de selecţie au constat în: proba teoretică (test grijă) cu durata de 60 minute din următoarele module de specialitate: Bazele ştiinţei nursingului, Fiinţa umană şi nursingul, Tehnici de nursing şi investigaţii, Administrarea medicamentelor; proba practică (tehnici de nursing, cazuri clinice, aplicaţii practice); proba de limba engleză (oral, scris, listening); interviul, analiza Curriculum-ului Vitae şi a Scrisorii de intenţie/motivaţie. Fiecare probă a fost evaluată şi notată cu punctaje de la 0 la 100, punctajul final fiind media aritmetică a punctajelor obţinute la cele patru probe.
Criteriile de selecţie nu au fost dintre cele mai simple, fapt pentru care enumerăm: să fie elevi în anul II de studiu, specialitatea asistent medical generalist cu o foarte bună frecvenţă la cursuri şi cu rezultate pe măsură; dovedirea unui nivel corespunzător al competenţelor profesionale (practice); un nivel corespunzător al competenţelor lingvistice; atitudine şi motivaţie pentru dezvoltarea competenţelor profesionale şi interesul pentru formare profesională; calităţi morale şi de comportament; starea de sănătate corespunzătoare etc.
Plasamentul va viza în primul rând competenţele elevilor în domeniile neurologie şi nursing specific, Gerontologie, geriatrie şi nursing specific şi Calitatea activităţii de nursing. Nu în ultimul rând, participanţii îşi vor dezvolta şi competenţele de comunicare profesională în limbile engleză şi spaniolă, competenţele interculturale şi cele de lucru în echipă.
Activităţile practice se vor desfăşura sub supravegherea şi îndrumarea personalului specializat al spitalului, care va realiza şi evaluarea elevilor, competentele dobândite de către aceştia urmând să fie recunoscute şi validate prin utilizarea instrumentelor ECVET şi Europass.
Prin acest proiect Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ doreşte să răspundă mai multor nevoi, începând cu aceea de a-si adapta oferta educaţională la cererea şi nevoile existente în sistemul medical din judeţ, de a furniza pregătirea practică la standardele europene şi activităţi interesante în vederea diminuării absenteismului şi abandonului.
Este încurajată egalitatea de şanse, în condiţiile în care un număr semnificativ al populaţiei şcolare provine din mediul rural, tinerii având oportunităţi financiare şi sociale reduse. Odată cu participarea la acest proiect, şansele de angajare în ţară şi străinătate ale tinerilor se vor îmbunătăţi.
Impactul şi rezultatele pozitive ale proiectului se vor vedea nu doar la nivelul participanţilor ci şi la nivelul unităţilor medicale din judeţ, iar beneficiarii finali ai competentelor superioare dobândite vor fi pacienţii.
În perioada următoare, noiembrie 2016 – ianuarie 2017, elevii selectaţi vor beneficia de cursuri de pregătire pedagogică, lingvistică (limbile engleză şi spaniolă) şi culturală în vederea implementării în condiţii optime a proiectului câştigat de către unitatea şcolară.
Aflând-se la prima experienţă cu programul Erasmus+, proiectul va fi o oportunitate pentru Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ de a dobândi experienţă în managementul proiectelor internaţionale, care diferă în mod semnificativ de cele implementate la nivel local sau naţional.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA
