Armonii Pascale

O întâlnire a publicului nemţean cu orchestra de cameră a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău este deja o surpriză foarte plăcută. Care devine cu atât mai specială cu cât la pupitru dirijoral s-a aflat José Luis Pareja (Spania) iar solişti au fost oboistul Emil-Nicolae Stancu, soprana Eleni Danae (Grecia/Anglia) şi mezzosoprana Georgeta Grigore. Vorbim despre concertul de Paşte organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” în data de 12 aprilie 2023, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.

Perfect armonizat cu atmosfera de sărbătoare pe care a evocat-o, concertul desfăşurat în totalitate într-o ambianţă preclasică a debutat cu binecunoscuta Arie pe coarda sol a lui Johann Sebastian Bach, scrisă în stil britanic şi în care basul continuu a asigurat piesei fluiditatea unui perpetuum mobile. A fost momentul în care am făcut cunoştinţă şi cu dirijorul José Luis Pareja, un nume recunoscut pe plan internaţional, descendent direct al unei familii de muzicieni prestigioasă din Spania. De-a lungul bogatei sale cariere a evoluat artistic în Mexic, Columbia, Franţa, Italia, România, Turcia, Panama, Chile, Argentina şi Honduras.

A urmat Concertul pentru oboi şi coarde în re minor de Alessandro Marcello, compus la începutul anilor 1700, care a devenit una dintre cele mai celebre opere ale sale precum şi unul dintre cele mai cântate concerte de oboi. Emil-Nicolae Stancu a interpretat doar partea a doua a acestuia, suficient pentru a ne face o idee despre genialitatea compoziţiei în stil baroc şi pentru a admira virtuozitatea interpretului. Acesta a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea oboi, din cadrul Universitaţii de Arte „Geor­ge Enescu” Iaşi, studiind şi masterul la aceeaşi instituţie. A efectuat înregistrări la Radio România Iaşi, cu duete pentru oboi şi în compania trio-ului Artemis, iar în prezent este solist în cadrul Filarmonicii de Stat din Bacău.

Dar, poate cea mai clară atmosferă de sacralitate a fost creată de cele două soliste care au interpretat capodopera Stabat Mater compusă de Giovanni Battista Pergolesi în 1736. Lucrarea este împărţită în douăsprezece numere, magistral transmise publicului: duet Stabat Mater Dolorosa; aria pentru soprană – Cuius animam gemmentem; duet O quam tristis et afflicta; aria pentru contralto Quae moerebat et dolebat; duet Quis est homo, qui non fleret; aria pentru soprană Vidit suum dulcem natum; aria pentru contralto Eja, Mater, fons amoris; duet Fac ut ardeat cor meum; duet Sancta Mater, istud agas; aria for contralto Fac ut portem Christi mortem; duet Inflammatus et accensus; duet Quando corpus morietur.

Astfel, am avut plăcerea de a vedea pe scena nemţeană două nume lirice mari. Soprana Eleni Danae a fost câştigătoarea competiţiei Let’s Sing 2022 din Sofia (Bulgaria) şi laureată a Concorso Musica Sacra 2021 de la Roma. A fost invitată, în calitate de soprană solistă pentru a interpreta compoziţia lui Händel, Messiah, în 2022 în Grecia şi Cehia. Danae a debutat în rolul Contesei Almaviva, din Nunta lui Figaro (Teatrul Marin Drzic – Dubrovnik, Croaţia) şi cu rolul Mimì din La Bohème (la Festivalul Jerash – Iordania). Un alt succes a fost cel din rolul Donna Elvira din Don Giovanni, cu Orchestra Simfonică din Szeged (Ungaria), cu reprezentaţii la Varşovia şi Barcelona. A cântat şi la Londra şi în toată Marea Britanie pentru strângerea de fonduri în proiectul umanitar Help Musicians Ukraine, în martie 2022. Georgeta Grigore este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, secţia Canto Clasic, în anul 1999. Ulterior, şi-a continuat studiile în cadrul Universităţii de Muzică „Transilvania” din Braşov, absolvind cursurile de masterat în specializarea Arta Bel-Cantoului, 2005-2007. În anul 2003, devine prim-solistă a Operei Române Craiova, unde îşi desfăşoară activitatea până în 2013. În anul 2019, se alătură Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, în calitate de artist liric alto, şi evoluează pe scena acestuia în spectacole ca: „Voievodul Ţiganilor”, „Ţara Surâsului”, „Candid”, „My Fair Lady”, „Liliacul”.

Pentru ca evocarea să fie completă trebuie să apreciem şi valoarea artistică a orchestrei de cameră a Filarmonicii „Mihail Jora”, care a evoluat şi a acompaniat fără cusur cântul soliştilor. O orchestră tânără, ambiţioasă, cu un repertoriu bogat, cu o activitate muzicală complexă, şi pe care dorim să o vedem din ce în ce mai des pe meleagurile noastre.

Gianina BURUIANĂ