Dialog cu regizorul Alexandru Mâzgăreanu
Luna aceasta regizorul Alexandru Mâzgăreanu a fost nominalizat la Premiile UNITER 2020, la categoria Cea mai bună regie, pentru spectacolul „Steaua fără nume” de la Teatrul Tineretului. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019. Pentru a XXVIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu şi Călin Ciobotari.
– Ca regizor poţi alcătui distribuţii ideale?
– E ideal acest fapt. O distribuţie adecvată înseamnă o premisă foarte bună pentru reuşita unui spectacol. Fac tot posibilul ca întotdeauna să aleg cea mai bună distribuţie. Nu întotdeauna îmi reuşeşte, dar în cele mai multe cazuri cred că am fost inspirat.
– Există actorul ideal?
– Fiecare actor este diferit în felul său şi fiecare este ideal în funcţie de partitură, spectacol.
– Sunteţi exigent cu dumneavoastră?
– Da. Încerc să fiu cât mai exigent cu mine şi cu ce fac.
– Mai sunt actorii „oglinda vremii lor”, după cum spunea bătrânul Shakespeare?
– Actorul, în sine, e o chestiune relativ abstractă. Actorii devin oglinda vremurilor lor în funcţie de spectacolele în care joacă.
– Un actor trebuie să aibă putinţa să joace orice?
– Nu. Cred că fiecare actor are o plajă de roluri pe care poate să le facă foarte bine. Există actori care pot fi senzaţionali în unele roluri, în altele sunt doar buni, în altele slabi. Nu cred că un actor poate să joace orice.
– Dorinţa de autodepăşire este foarte necesară în teatru?
– E ceva care ţine de fiecare persoană în parte. Fiecare artist cred că vrea să se autodepăşească.
– Între dumneavoastră şi actor există întotdeauna un permanent dialog de creaţie?
– Cred foarte mult în acest dialog. Mai exact într-un conflict de natură creativă. Regizorul Peter Brook spunea că atunci când actorii au sută la sută încredere într-un regizor, adică îl urmează orbeşte, şansele ca spectacolul să iasă prost sunt foarte, foarte mari. Şi atunci eu cred foarte mult între viul care este actorul şi ochiul din afară care este regizorul şi care creează o formă în care trebuie să existe viaţă. În momentul în care un actor simte un anumit disconfort, încerc să fiu atent şi să-mi dau seama dacă-i vorba despre ceva ce eu am spus că este greşit sau e vorba, pur şi simplu, de o chestiune personală a actorului cum ar fi: delăsare, lene, teamă… Când e vorba de opţiuni, care sunt poate mai bune decât cele pe care le-am dat eu, sunt deschis, pentru că spectacolul de teatru trebuie să fie un element viu, iar elementul viu sunt actorii. (N. R. – Interviu realizat în noiembrie 2017)
Violeta MOŞU