După un început de an, aproape obişnuit, când informaţiile unei pandemii veneau de peste tot, dar mai speram că lucrurile se vor rezolva uşor şi repede, în 11 martie 2020 şcolile se închideau, semn că situaţia este gravă şi de…
Categorie: -01. Viata sindicală, imperative
COMUNICAT DE PRESĂ F.S.L.I.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ Şcolile trebuie închise pentru dezinfecţie iar, pe lângă elevi, trebuie să rămână la domiciliu şi angajaţii din educaţie! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României ca, în perioada suspendării cursurilor şcolare, să rămână acasă,…
COMUNICAT DE PRESĂ M.E.C.
Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar Conform prevederilor art. 1 din Hotărârea Comitetului National pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr. 6/09.03.2020, cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular vor fi suspendate, începând din data de 11 martie 2020 până…
Chişinău, Congresul VII al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei
La 5 martie 2020, la Chişinău, s-a desfăşurat Congresul VII al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, la care au participat circa 170 de delegaţi la Congres, unii factori de decizie din Republica Moldova. Totodată, Congresul a fost onorat cu…
Lungul drum al legii spre lumină
• Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ – Oricât te-ai feri de trăncăneala veninoasă a cotidianului, n-ai cum să nu observi că în ultima vreme sarabanda politică şi-a intensificat ritmul: guvernele se schimbă mai des ca…
Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei, în pragul celui de al VII-lea Congres
Pentru Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, anul 2019 a fost marcat de desfăşurarea campaniei de raportare şi alegeri la toate nivelurile. Organizaţiile sindicale primare din instituţiile educaţionale au făcut totalurile (dările de seamă asupra) activităţii pentru…
Acţiuni ale Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ pentru anul 2020
Prin acţiunile sindicale din anul 2020 se urmăreşte îndeplinirea obiectivelor din Strategia S.L.L.I.C.S. Neamţ, pentru perioada 2018 – 2023, strategie aprobată în cadrul Conferinţei Judeţene din iunie 2018. 1. Propuneri pentru modificarea articolului 12, aliniatul 8 din Legea Educaţiei Naţionale…
Raport privind activitatea desfăşurată de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în perioada iulie 2018 – decembrie 2019
Având în vedere că în data de 23 iunie 2018 a avut loc Conferinţa Judeţeană a Sindicatului din Învăţământ Neamţ unde a fost prezentat un raport detaliat asupra activităţii sindicale din ultimii cinci ani ce a cuprins, parţial şi activitatea…
Semne bune anul are?
• Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ – Cu ce începem? Bilanţuri? Perspective? – Nu. Începem cu noutăţi de ultimă oră. În data de 10 decembrie, la Bucureşti a avut loc şedinţa Biroului Operativ al Federaţiei…
Sindicaliştii orheieni şi-au reales liderul
Aşa cum la fiecare sfârşit de mandat se fac analize, se punctează realizările şi se mai fac şi planuri de viitor, şi reprezentanţii organizaţiei raionale Orhei a Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ) s-au reunit, pe 05 decembrie 2019,…
