Spre sfârşitul activităţii sale didactice Aspazia Sandu (profesor de matematică la Liceul din Bicaz din 1974) a început să-şi publice scrierile în versuri din anii tinereţii, desigur revizuite, sau din anii maturităţii, debutând editorial cu Frânturi din spectacolul lumii (2008).
Pentru cei care, încă, nu au cunoscut versurile publicate în acest răstimp, de la debut şi până la această nouă carte, Undeva în Calea Lactee, menţionăm titlurile cărţilor publicate anterior: Frânturi din spectacolul lumii, 2008; Edenul copilăriei, 2009; Gingăşie şi candoare, 2009; Urme pe nisipul vremii, 2009; Petale de gând asimetric, I-II, 2010; Album de familie, 2012, Căutând lumina, 2012; Caleidoscop cu ritm şi rimă, 2013; Frânturi de portret, 2013; Din iureşul vremii, 2014; Înclinaţii cultivate, 2016; Inocenţa în căutare, 2017.
Şi cartea de acum abordează aceeaşi tematică ca în toate celelalte volume. De altfel noutatea unor texte poetice nu constă în temele ilustrate la un moment dat, pentru că este ştiut faptul că aceste coordonate au fost stabilite încă de către poeţii antichităţii, iar cei care au urmat în timp au venit cu noutăţi în ceea ce priveşte forma.
Nici Aspazia Sandu nu face excepţie de la această regulă. De aceea constatăm în cartea de faţă că textele sunt variaţiuni pe aceeaşi tematică, şi observăm îmbunătăţiri sensibile ale stilului.
Ţinând seama de toate acestea am ajuns la concluzia că multe din afirmaţiile referitoare la versurile semnate de Aspazia Sandu se confirmă încă o dată şi ne permitem să facem cunoscut potenţialului cititor al acestei cărţi opiniile noastre.
Autoarea nu este o visătoare habotnică ce versifică dogme religioase. Din contra, luciditatea, atenţia îndreptată spre ceea ce se întâmplă în jurul ei, atitudinea fermă dezaprobatoare faţă de faptele reprobabile din societatea contemporană sunt tot atâtea însuşiri ale unui poet prezent în viaţa cetăţii. Un poet care îl ia ca martor pe Dumnezeu, mirându-se cum de îngăduie asemenea fapte. Luciditatea şi, concomitent, tonusul, dorinţa de viaţă demnă, curată, în frica, dar mai ales cu respect faţă de Divinitate, sunt prezente mai peste tot, şi autoarea nu are nicio reţinere în a adresa semenilor sfaturi, îndemnuri de comportare în respectul normelor etice, moralizând, uneori cu riscul de a ieşi din sfera poeziei (v. Prognoze).
Nu este ocolită nici viaţa socială cu aspectele ei politice care sunt un prilej de îngrijorare pentru omul contemporan. Cititorul care va ajunge cu lectura şi la ultima pagină a acestei cărţi va putea constata spiritul auto-analitic al autoarei şi, desigur, va putea ajunge la multe din opiniile concluzive din poezia „ÎN LOC DE ÎNCHEIERE”, din care cităm în încheiere:
(…) Între cele două coperţi găseşti diversitate/ de gânduri sau de acţiuni ce nu-s etichetate./ Te întâlneşti cu propriul eu, în multe situaţii/ aşa c-aprobi sau dezaprobi aceste dizertaţii.(…)/ Pretenţiile sunt prea mari şi-s artificiale/ că necesaru-i împătrit la cereri uzuale./ Părem manipulaţi de gând prin vreri exacerbate/ că linişte nu mai avem şi nici întâietate./ Ne-am irosit în căutări lipsite de esenţă,/ împinşi de timpu-atât de scurt ce pare la scadenţă./ Ne-am împăcat sau nu cu noi, e-o simplă întrebare/ sau ne-am simţit mereu străini în orice provocare!(…)/ De vrei să râzi, nu ai de ce, să plângi, nu ăsta-i rostul;/ să meditezi şi-apoi să faci ceea ce-ţi cere postul./ Urcăm, spre ce, ne-am întrebat, că drumu-i în urcare/ iar undeva este un STOP! apoi ce va fi oare?/ Inteligenţi cum ne simţim, avem de dat răspunsuri/ la întrebările de fond ce par cu neajunsuri.//
Orice alte comentarii din partea noastră le considerăm de prisos.
Constantin TOMŞA