Bine cunoscut iubitorilor de literatură, profesorul Constantin Tomşa şi-a înscris existenţa sub semnul unui viciu major: patima pentru lectură. Mintea sa clară a făcut mereu casă bună cu inima sa largă şi generoasă. E caracterizat de-o rară modestie şi propria recunoaştere îl amuză mai mult decât îl flatează. Fără a-şi neglija vocaţia de dascăl sau misiunile culturale care i-au revenit prin natura funcţiilor îndeplinite, dragostea pentru carte l-a robit şi a generat, la rândul ei, cărţi. În primul rând, eseuri monografice dedicate contemporanilor (Lucian Strochi sau Ieşirea din cuvânt (2003), Cristian Livescu sau Viaţa interioară secretă a imaginilor (2005), Costache Andone în competiţie cu viaţa, în colab. (2009), Mircea Răzvan Ceacâru o marcă inconfortabilă, album în colab. (2016), Constantin Munteanu, un observator fin, un analist profund (2020) sau Fişe de dicţionar, scriitori – Contemporan cu ei. (2009). Opera sa fundamentală rămâne însă Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti (2014), iar de curând a ieşit de sub tipar volumul al V-lea al seriei „Împătimit de lectură, cărţi şi autori” (vol. I-IV, 2002 – 2008).
• Interviu cu profesorul Constantin Tomşa
– V-am admirat întotdeauna eleganţa literară, erudiţia, descoperirile intelectuale, imensa capacitate de a vă continua munca, în ciuda tuturor problemelor. Cum este această hotărâre de a-ţi pune în fiecare zi alte întrebări şi încercarea de a răspunde la ele?
– În ceea ce mă priveşte, m-am ferit permanent să-mi atribui calităţi pe care să le consider că le-am urmărit cu ostentaţie. De aceea nu mă consider un erudit, fără a face uz de falsă modestie, deoarece această calitate se capătă prin studiu sistematic şi de lungă durată, iar eu nu am avut parte de un sistem educativ organizat în acest sens. În cei 10 ani de şcoală preuniversitară nu se urmărea în mod deosebit acest lucru. Norocul nostru, al celor care am absolvit Şcoala Medie în anii 50 ai secolului trecut, a fost că dascălii noştri erau din vechea generaţie, de-ar fi să-i amintesc doar pe profesorii: Buhăescu, Mihăilescu, sau Rotundu şi nu în ultimul rând pe tânăra prof. de limba şi literatura română Georgeta Pralea.
Cât priveşte întrebările noastre cotidiene, acestea depind de bagajul nostru intelectual precum şi de profesia pe care o avem.
– Credeţi că puterea vieţii, indiferent cărei profesiuni ne-am dedica, vine din forţele „sădite” în copilărie? Fănuş Neagu spunea că ar fi fost un scriitor de geniu dacă ar fi avut două copilării…
– Răspunsul a fost dat cu mult înaintea noastră: „cei şapte ani de acasă”. În această primă perioadă a vieţii, copilul începe să descopere tainele mediului înconjurător în care trăieşte. N-aş spune că m-am născut într-o familie preocupată în mod deosebit de educaţia copiilor. Aici am descoperit prima carte, Biblia, apoi încet, încet, câteva cărţi de poveşti pe care mama mea le aducea de la învăţătorul din sat şi pe măsură ce înţelegeam ceea ce citea mama cu glas tare, am început să fiu tot mai preocupat de lectură. Aici este începutul „patimii mele”.
– V-aţi născut în satul Ghelăeşti, comuna Bălăneşti (azi, Bârgăoani), aşezare unde aţi locuit până la vârsta de 11 ani. Cu ce se ocupau părinţii dumneavoastră?
– Părinţii mei au fost ţărani răzeşi cu o gospodărie bine organizată şi cu puţin pământ care le asigura un trai decent.
– Personal am venerat profesorul care, pe lângă dojană, îmi spunea şi cum să mă îndrept… Ce amintiri păstraţi din primii ani de şcoală?
– Primii trei ani petrecuţi la şcoala primară din sat am avut parte de un învăţător blajin care lucra cu patru clase simultan. În primul an, încă la începutul orelor se făcea rugăciunea la icoana din clasă, apoi se cânta imnul regal şi urmau cele patru ore.
– Faceţi parte din promoţia 1956 a Liceului „Petru Rareş”, pe atunci Şcoala Medie nr. 1 de băieţi. Liceul, pentru generaţia dvs., a început în clasa a 8-a şi s-a încheiat în clasa a 10-a, unii dintre colegi neavând încă 17 ani împliniţi la momentul absolvirii…
– Printre cei care nu împliniseră 17 ani m-am numărat şi eu.
– Când au izbucnit „clocotitoarele” pasiuni literare? Cum v-a ademenit scrisul?
– Pasiuni literare clocotitoare nu cred că am avut niciodată, în schimb, aşa cum am mai spus şi m-am autodefinit în „Împătimit de lectură”, cititul a fost o pasiune permanentă. Această pasiune s-a născut, probabil, şi datorită profesoarei de limba şi literatura română Georgeta Pralea, dar primul impuls cred că l-am primit de la mama mea care aducea şi îmi citea cu glas tare cărţi cu poveşti de la şcoala din sat.
– Cine v-a stârnit cel mai mult imaginaţia?
– Nu se poate vorbi de o anumită persoană. Cred că conţinutul cărţilor pe care le-am citit.
– Aţi fost ferit de lecturi întâmplătoare, neesenţiale?
– Răspunsul este categoric, nu, având în vedere că citeam la întâmplare, neavând pe cineva care să mă îndrume în acest sens.
– V-a plăcut să fiţi un adept al vieţii organizate, cu un program de optimizare a timpului, cu ore propice creaţiei, odihnei, studiului?
– Acest mod de viaţă avea să vină mai târziu, la maturitate.
– Ca dascăl, aţi impus un riguros protocol pedagogic: exigenţă maximă, grijă temeinică pentru o învăţare complexă. Elevii v-au iubit mult, şi ştiu asta de la un sportiv de înaltă performanţă, săritorul în lungime Bogdan Ţăruş, care v-a fost elev o vreme…
– Este adevărat că în toată cariera didactică am manifestat o exigenţă deosebită dar nu agresivă, nu zgomotoasă. Nu ştiu cât şi câţi elevi au apreciat această manifestare a mea. Probabil că rezultatele s-au văzut mai târziu, cu ocazia diferitelor examene de absolvire şi de admitere.
– „Nu poţi fi om fără să fii o fiinţă culturală”, zicea Mircea Eliade. Tindem mereu spre libertatea spiritului şi creativitatea lui, dar şi spre desăvârşire. Vă declaraţi un perfecţionist?
– Totdeauna am încercat asta, atât prin lecturi dar şi prin audiţii şi vizionări ale unor spectacole de teatru sau muzicale şi participarea la unele întâlniri, reuniuni culturale organizate în instituţiile de cultură.
– Cum trebuie să făptuim, să ne îndeplinim vocaţia şi să o urmăm fără să ne gândim doar la recompensă?
– În ceea ce mă priveşte niciodată nu m-au preocupat în mod deosebit recompensele. De aceea, nici nu prea am avut parte de ele. Tot ceea ce am făcut, atât în scris cât şi prin participarea activă, nu doar ca asistent, la unele manifestări culturale, a fost din dorinţa de a prezenta activitatea literară desfăşurată de-a lungul anilor de către unii scriitori consacraţi sau în pragul consacrării.
– Shakespeare spunea: „Nu există nimic bun sau rău, cred că numai gândirea noastră face ca lucrurile să arate astfel”. Adevărat?
– Având în vedere că este vorba de Shakespeare mă consider prea mic pentru a-l contrazice.
– Documentarea a fost un proces esenţial în pregătirea scrierilor dumneavoastră. În lucrarea „Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti”, aţi creionat frumoase portrete, aţi redat epoci, aţi subliniat evenimente. Cât a durat scrierea acestei lucrări?
– Ideea de a crea un dicţionar şi apoi un calendar al personalităţilor din judeţul Neamţ s-a născut demult, şi în timp s-au adunat multe fişe, încât abia după anul 2000 am început redactarea dicţionarului, mai întâi prin scrierea pe suport de hârtie iar în ultimii ani până la apariţia acestuia (2014) l-am transcris cu ajutorul calculatorului.
– Aţi cunoscut oameni şi locuri cum nu la mulţi dintre contemporanii dvs. le-a fost dat…
– Aceasta a fost una din marile mele şanse de a cunoaşte marile personalităţi, mai ales din domeniul literaturii, multe fiind invitate de mine cu prilejul organizării unor manifestări care s-au perpetuat până în prezent. Printre acestea amintesc doar: Sadoveniana şi Salonul de carte de la Piatra-Neamţ (al doilea organizat în ţară, după prima ediţie a celui din Bucureşti). Astfel, am avut ocazia să întâlnesc pe Zoe Dumitrescu Buşulenga, Constantin Ciopraga, Alexandru Ivasiuc, Fănuş Neagu, pe cel care mai târziu avea să devină Patriarhul României, Teoctist şi pe scriitorul Valeriu Anania devenit Mitropolitul Bartolomeu al Clujului. Lista ar putea continua, dar cei interesaţi o pot găsi în materialele publicitare editate pentru diferitele manifestări cu cartea, realizate în judeţ, dar mai ales la Biblioteca judeţeană „G. T. Kirileanu”.
A consemnat Violeta MOŞU