Recent, la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculareˮ Neamţ a apărut numărul 28 al revistei Coolt Neamţ. Numărul lui Răpciune se deschide cu editorialul semnat de părintele Constantin Necula, Fericirea statornică. Text urmat de rubrica Sărbători populare, care aduce în atenţie celebrarea din calendarul străbunilor a Zilei Crucii.
Articolul de la Cafeneaua culturală îl are în prim-plan pe DJ-ul Manuel Riva, cel care a putut fi urmărit la lucru la începutul lunii, în cadrul Neamţ Art Festival.
În paginile Coolt Neamţ mai pot fi lecturate două portrete realizate cu sufletul de redactorii publicaţiei. Unul este al scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu, sărbătoritul lunii septembrie la rubrica Figuri marcante fiind perceput ca diplomat, preot şi, mai ales, scriitor de succes în Europa veacului XX. Celălalt o înfăţişează, la rubrica Meşteşug popular, pe Cecilia Hăisan. Discipola apreciatei pictoriţe Doina Daşchievici este surprinsă în materialul de faţă dând viaţă pe icoane rugăciunilor.
Din sumar mai reţinem o plimbare virtuală, cu ajutorul fotografiilor, prin mirifica zonă a Cascadei Duruitoarea. Colţul poeţilor amatori o prezintă pe târgnemţeanca Luminiţa Elena Botez, autoarea volumului Ultimul joc, apărut la Editura Nona în anul 2000.
Rubrica Implicare socială aduce în discuţie eforturile unui nemţean pasionat de istorie – Valentin Iancu Ringrose –, cel care caută reînvierea spiritului geto-dac prin punerea în practică a unor reconstituiri prin metoda istoriei interactive.
La final de revistă pot fi găsite şi propunerile de lectură şi de film. Cronica de carte susţinută de Suzănica Tănase se referă la volumul de proză al Laviniei Mitu, Bărbatul fără cap. În timp ce cunoscutul critic de film Irina Margereta Nistor descrie viziunea proprie asupra uneia dintre cele mai recente premiere cinematografice – 3000 de ani de dorinţă – film care a intrat în cinematografele din România la începutul lunii septembrie.
Valentin ANDREI

