Câţi dintre români ştiu că, în comuna Cândeşti din judeţul Neamţ, se află mormântul unui poet care a fost contemporan cu Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Titu Maiorescu, trăind în preajma lor ani buni? Mai mult decât atât, a fost prieten bun cu Titu Maiorescu, care l-a propus şi l-a sprijinit să intre în Academia Română.
E vorba de poetul ANTON NAUM născut la Iaşi, pe 17 ianuarie 1829, urmaşul unei familii de macedo-români, tatăl său fiind proprietarul mai multor moşii, dintre care una se afla la Cândeşti, cuprinzând casă cu cerdac, livadă, pământ arabil, un iaz şi o pădure care se întindea până aproape de Tazlău. Unu dintre cei doi fii ai săi, Teodor, ajuns un filolog clasicist de prestigiu în epoca interbelică, nota în memoriile sale, prin 1974: „Vădurelele (satul respectiv din comuna Cândeşti) copilăriei mele nu s-au şters şi nu se vor şterge niciodată dinaintea ochilor mei”.
Despre poetul Anton Naum au rămas însemnări de la aproape toţi membrii societăţii Junimea, despre el au scris mulţi critici şi istorici literari, dar o monografie în adevăratul sens al cuvântului ne-a lăsat-o, nu cu mult timp în urmă, un cândeştean, Gheorghe Manolache, actualmente profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Din această monografie apărută la editura universităţii susnumite, aflăm că tânărul Anton Naum a absolvit cu brio Academia Mihăileană din Iaşi, după care pleacă la Paris, unde urmează, între 1856 şi 1865, cursurile de la College de France şi ale Facultăţii de Litere de la Sorbona.
Revenit la Iaşi, în 1866, devine profesor la Institutele Unite, predând cursuri şi la Liceul Central, şi la Universitate. Între anii 1868 şi 1872, a fost revizor şcolar în judeţele Roman, Botoşani, Suceava, Iaşi şi Neamţ. În 1872 intră la Junimea şi devine unu dintre stâlpii societăţii. La început se remarcă printr-o prodigioasă activitate de traducător din clasicii literaturii franceze, apoi îşi adună creaţia originală în volumele Aegri somnia (1876), Versuri (1890) şi Povestea vulpei (1902). Un fapt demn de remarcat este că, în 1882, poetul primeşte premiul Jocurilor florale ale felibrilor din Provenţa pentru traducerile din Mistral. Premiul, sub forma unui condei de aur împodobit cu briliante, îi este înmânat de Vasile Alecsandri, primul laureat al acestui concurs, următorii laureaţi fiind Carmen Sylva şi Iacob Negruzzi.
În memoriile sale, Iacob Negruzzi, printre altele, atrage atenţia asupra aristocratismului sufletesc al poetului Anton Naum, care, „zgârcit la vorbă, sobru în gesturi, totdeauna elegant îmbrăcat, timid şi melancolic, a adus în cercul Junimii un aer de distincţie foarte caracteristic, fiind foarte preţuit de Maiorescu”. La fel de favorabil îl caracterizează şi istoricii literari I.E. Torouţiu şi Gh. Cardaş, care îl consideră „una din figurile cele mai simpatice, un statornic şi asiduu junimist, atât în concepţiile literare, cât şi în cele politice”.
Profesorul universitar Gheorghe Manolache, autorul monografiei, subliniază cu obstinaţie că Anton Naum ilustrează spiritul junimist în cel mai caracteristic mod cu putinţă, plasându-l la intersecţia dintre lumea veche românească şi antichitatea greco-latină. În 266 de pagini, sprijinindu-se pe concepte dintre cele mai autorizate, pornind de la Horaţiu, Cantemir, Boileau, Maiorescu, Bachelard, Bahtin, Barthes, Brunetiere, Iorga, Călinescu, Vianu, Hegel, Lovinescu, Shopenhauer şi mulţi alţii, prof. univ. dr. Gh. Manolache întoarce opera naumiană pe toate feţele, scoţând în evidenţă originalitatea stilistică, procedeele formale cu totul speciale, însemnele originalităţii, valoarea formativă a artei sale, respectul tradiţiei, cultul nativ al artei pentru artă, simţământul religios, desăvârşita unitate a fondului cu forma ş. a. Cartea profesorului sibian este un izvor nesecat de informaţii, un creuzet în care se adună figurile cele mai impozante ale unei vieţi culturale milenare, depăşindu-se cu mult jumătatea de secol în care a strălucit steaua lui Anton Naum.
Referindu-se la monografia domnului Gh. Manolache, prof. univ. dr. Antonio Patraş de la Universitatea din Iaşi scrie în revista Convorbiri literare, august, 2020: „Nu am nimic de adăugat la această percutantă şi sigură caracterizare menită a-l fixa in aeternum pe uitatul junimist drept cel mai reprezentativ scriitor de climat, tot aşa cum Junimea a fost gruparea în care s-au regăsit la un moment dat cele mai de seamă energii creatoare ale neamului românesc. Îi revine lui Gh. Manolache meritul de a fi reînviat această figură clasică a literaturii noastre”. Aş mai adăuga un amănunt semnificativ şi elocvent: Anton Naum a predat cursuri la Universitatea ieşeană până la vârsta de 79 de ani. Retras în ultimii ani de viaţă la moşia din Cândeşti, poetul poartă o vie corespondenţă cu prietenii de la Junimea (şi nu erau puţini), care îl vizitau adesea, astfel că era la curent cu tot ce se petrecea în ţară.
La moartea sa, Nicolae Iorga scrie un emoţionant necrolog, din care spicuim: „A închis ochii, la vârsta de 88 de ani, după o scurtă boală, ca o izbăvire, Anton Naum. A fost cel mai blând om pe care-l cuprindea Iaşiul acesta de care era legat cu toate fibrele sufletului său de o delicateţe incomparabilă… A făcut versuri frumoase de o clasică linişte, din care se desfac miresmele unor vremi mai bune decât a noastră… El însuşi era o întrupare a poeziei”.
Cu aceste rânduri, am pus şi eu o floare pe mormântul unui POET.
Mihai MERTICARU