VIRGIL RĂZEŞU (n. 07.02.1932, Brăila), doctor în medicină, scriitor, a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1956 şi a obţinut titlul de doctor în medicină în 1979. Participă la numeroase cursuri de specializare şi perfecţionare postuniversitară în România şi Franţa.
Secretar şi apoi preşedinte al Filialei Neamţ a U.S.S.M., a organizat 30 de reuniuni ale chirurgilor din Moldova; a susţinut peste 200 de rapoarte, referate, comunicări ştiinţifice la congrese şi reuniuni de specialitate din ţară şi străinătate.
Membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti; membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Prietenii Muzicii Simfonice; secretar general al Fundaţiei Iulia şi Petronius Hălăucescu.
În anul 1993 a fondat Editura Răzeşu, în care a publicat carte medicală, beletristică, muzicală, dicţionare, carte didactică şi de sport. S-a remarcat şi ca un intelectual deosebit datorită unei bogate zestre livreşti şi s-a impus în lumea literară, mai întâi ca traducător (Pitigrilli, „Bărbatul care caută dragoste”; J. G. Prod̕ homme, „Simfoniile lui Beethoven” ş. a.), apoi ca autor de proză scurtă („Nuntă de aur” ş. a.), romane („Prin vămile vieţii; „Inelul pierdut”, „Glontele cu parfum de crin”, „Tratat de deflorare” ş. a.) şi publicistică.
Premiul Carol Davila, AOSR Constanţa pentru întreaga activitate (2004): Diploma Opera Omnia Chirurgica, Constanţa (2008). Figurează în mai multe dicţionare de oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai culturii noastre.
Red.
● Interviu cu dl Doctor Virgil Răzeşu
– Stimate domnule Doctor – şi vă apelez cu titlul ştiinţific de „Doctor în Medicină” − V-am văzut ieşind de la Teatru. Ce aţi văzut?
– RAO-60, un spectacol eşuat, ratat, dacă nu penibil.
– Sunteţi prea aspru. Teatrul nostru are o echipă valoroasă. Dar ce a fost? N-am văzut niciun spectcol programat pentru astăzi.
– A fost „RAO-60”.
– RAO? Este o editură. Despre ea era vorba?
– Nu, nu, nici vorbă, RAO înseamnă Reuniunea Anuală a Oftalmologilor, iar 60 marchează numărul ediţiilor derulate până în prezent.
– Cine a organizat-o? N-am văzut niciun oftalmolog de-al nostru, şi-i cunosc pe toţi. Eu cu …
– Nici n-aveaţi cum. Organizarea a aparţinut Clinicii de Oftalmologie din Iaşi şi se va derula între 23 şi 25 mai la Iaşi. La Piatra-Neamţ s-a vrut numai deschiderea oficială sau festivă, într-un fel, un remember sentimental al celebrelor Reuniuni ale Oftalmologilor din Moldova, din care 29 de ediţii s-au derulat aici. Iniţiate de profesorii P. P. Vancea şi Paul Cernea de la Iaşi şi de către doctorii Alexandru Radian de la Bacău şi Marius Micşa de la Piatra-Neamţ, reuniunile s-au bucurat de un succes cu totul particular, mai ales datorită spiritului organizatoric şi farmecului indicibil al doctorului Mişca. Ele aveau o personalitate absolută şi, în realitate, nu aparţineau doar moldovenilor, ci tuturor specialiştilor din ţară. Se bucurau de o audienţă particulară, teatrul era absolut neîncăpător în timpul derulării lor. Îl amintesc pe profesorul general Mircea Olteanu, de la Spitalul Militar din Bucureşti, nelipsit de la reuniunile nemţene, care spunea: „eu nu mă duc nicăieri în altă parte, dar vin cu plăcere la Piatra-Neamţ şi răstorn aici tot ce am adunat în decursul unui an”. Nu exagera, venea cu toată clinica şi prezenta zeci de filme medicale (ba şi unele artistice), care erau prohibite într-un fel pentru muritorii de rând, dar pe care armata şi le permitea, cu specificarea că aparatura de proiecţie în/ pentru sală ocupa o camionetă întreagă.
– Sunteţi bine informat.
– Evident, am trăit din interior farmecul şi nivelul valoric al acelor întâlniri, ca secretar al filialei USSM din acea vreme, şi mă implicam în derularea lor, mai ales că aveam o relaţie de familie cu Doctorul MICŞA, şi una colegială cu Nuţu Vancea, care era animatorul brigăzii artistice din acea vreme, „Siringa”, care făcea nişte spectacole mult gustate de lumea studenţească. În orchestra brigăzii eu eram contrabasist. Brigada avea şi un soi de panou mare, la dispoziţia tuturor, care era oglinda a tot ce se întâmpla bun şi mai puţin bun în viaţa studenţească. Imnul formaţiei, care avea ca prim vers „Medicină, medicină, tu frumoasă disciplină …” era pe buzele tuturor studenţilor ieşeni, medicinişti sau nu.
Din nefericire, după ce doctorul Micşa s-a retras din activitate, după cele 29 de ediţii derulate exclusiv în Neamţ, reuniunea a fost preluată de Clinica de Oftalomologie din Iaşi, şi fără să înţeleg de ce a renunţat la titulatura de Reuniuni ale Oftalmologilor din Moldova, de parcă Iaşiul aparţinea Olteniei sau Dobrogei, pentru a deveni RAO, cum am arătat, o denumire anonimă, fără personalitate, aşa cum au şi crescătorii de oi sau constructorii. Despre ce oftalmologi este vorba? Ai României, ai Uniunii Europene, ai PSD-ului ori ai PMP? Mărturisesc că şi noi, chirurgii, ne-am luat după colegii oftalmologi şi am iniţiat aceleaşi reuniuni. Au existat presiuni ca ele să fie preluate de centrul universitar, dar noi ne-am opus şi anul acesta organizăm a 40-a ediţie jubiliară a Reuniunilor Chirurgilor din Moldova.
– Dar ce-a fost la Teatru?
– Repet, un spectacol ratat, pus în scenă de doamna profesor Camelia Bogdănici, care ne-a promis un expozeu de zile mari: „Oftalmologia românească – trecut, prezent şi viitor”. Din păcate, nereuşit. Trecutul a fost şters, cu câteva imagini care nu spuneau nimic şi nu aveau ca subiect reuniunile respective, câteva evocări cu tentă generală, ale unor persoane care nu aveau nicio legături cu reuniunile respective, fără a pune în lumină şcoala de oftalmologie ieşeană, personalitatea uriaşă şi inconfundabilă a profesorului Petre Vancea şi a celor care i-au continuat activitatea şi opera, ca şi a doctorului Marius Micşa. Prezentul s-a limitat la o expunere absolut schematică şi în linii foarte mari schematică a profesorului Eugen Bendelici, din care puteai reţine foarte puţin, în vreme ce viitorul …. a fost amânat pentru … viitor.
Îmi cer iertare pentru afirmaţiile mele, îmi cunosc lungul nasului, dar nu mi-am închipuit că doamna profesoară a putut demonstra atâta lipsă de consideraţie şi respect colegial pentru medicina nemţeană, lăsată total în afară şi neimplicată în organizarea acestui moment festiv. A ignorat Direcţia de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor sau Secţia de Oftalmologie, ca să nu mai spun că ar fi fost necesară o publicitate amplă a acestui eveniment, pentru marele public. Doctorul Micşa nu a fost un neica nimeni şi mai există oameni care l-au cunoscut şi care s-ar fi bucurat de această amintire. Nu mai spun că nu a exploatat la maximum prezenţa fiului profesorului P. P. Vancea, venit din altă ţară. Singura persoană contactată din judeţ, oraş a fost domnul prefect Adrian Niţă, care s-a lăsat atras în capcana doamnei profesoare, de parcă s-ar fi aflat în voiaj electoral şi nu la voia întâmplării. Şi asta, pentru că doamna profesoară avea nevoie de localul Teatrului. Într-o sală pe jumătate goală – ce diferenţă de reuniunile doctorului Micşa, când sala era neîncăpătoare! – punând la socoteală şi asistenţii medicali, care-şi aniversau a 17-a reuniune a lor, nu am văzut oftalmologi şi nici medici de altă specialitate din oraş. Cum să organizezi o acţiune care s-ar fi putut bucura de o strălucire deosebită, când tratezi localitatea ca pe un sat fără câini? Oare de ce doamna profesoară nu s-a oprit cu autocarele care au transportat participanţii la RAO-60 la oraşul Tg. Frumos sau chiar la Hanu Ancuţei? Nu cred că era nicio diferenţă.
– Parcă nu-mi vine să cred, ce spuneţi.
– Fiindcă este greu de crezut. Nu-mi pot stăpâni indignarea, pentru lipsa de consideraţie colegială şi respect pentru profesioniştii pe care, de fapt, îi coordonezi, ca for universitar. Cu atât mai condamnabil, cu cât doamna profesoară a organizat în luna iulie 2023, la Roznov, în dispensarul privat al familiei de oftalmologi Motaş, o conferinţă trimestrială de care s-a arătat foarte încântată.
– Totuşi, cum aţi considera această atitudine oarecum sfidătoare?
– Nu doresc să mă lansez în consideraţii hazardate, dar cam aşa se petrec lucrurile când socotim că lumea a început cu noi. Nu face decât să mai adauge o verigă la întrebarea mea: „de ce sunt lucrurile atât de urâte, când ar putea să fie atât de frumoase?!?”.
– Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi regret că a trebuit să consemnez atare amare constatări.
Cornel MIFTODE