Primim la redacţie: Domnule redactor-şef Mircia Zaharia, vă trimit aici un material despre un caz care poate face obiectul unui articol în revista dumneavoastră.
Scrisoare deschisă
Am fost profesor de Educaţie Tehnologică timp de 30 de ani, în mai multe şcoli, dintre care 12 ani la Şcoala Gimnazială din Adjudeni (acum sub denumirea de Şcoala Profesională Adjudeni), în perioada 1994-2006.
În anul 1997, Maria Filimon, directoarea de atunci a şcolii, ştiind că sunt preocupat şi de arta plastică şi că am talent la pictură, m-a rugat să realizez o pictură murală, pe un perete de pe casa scării cu dimensiunea de H = 4,5 m si L= 2,85 m (12,8 m.p) cu o temă la alegere, dar care să fie adecvată instituţiei de învăţământ.
Mi-a spus din start că nu are fonduri să mă plătească, dar că va vorbi cu primarul să-mi deconteze culorile. În final am primit echivalentul a 300 lei actuali, sumă care nu-mi acoperea nici pe departe cheltuielile pe culori, pensoane, pânză, diluanţi şi deplasare (am lucrat toată vacanţa de vară, făcând naveta Roman-Adjudeni pe cheltuiala proprie).
Nu m-am cramponat de bani, fiindcă nu totul stă în bani pe lumea asta. Chiar am fost bucuros că mi s-a oferit prilejul de a face ceva trainic, care să rămână în urma mea. Mă încânta ideea de a lasă ceva în urmă, care să amintească de mine şi m-am pornit pe treabă. Am făcut mai întâi proiectul lucrării murale, l-am arătat directoarei şi primarului, le-a plăcut şi mi-au dat acceptul de a începe lucrarea. Am făcut mai întâi lucrări de reparaţii ale tencuielii, am şlefuit apoi peretele cu şmirghel şi am lipit pânză pe toata suprafaţa de lucru (12,8 m.p). Am mai aplicat un strat de grund (amestec din clei de oase şi oxid de zinc) şi m-am apucat de lucru în culori. Am lucrat la pictura aceasta toata vacanţa de vară din 1997 şi la sfârşitul lunii septembrie pictura a fost inaugurată în prezenţa unor reprezentanţi ai Consiliului Local, a personalului didactic şi nedidactic din şcoală şi a elevilor, fiind foarte apreciată de toţi cei prezenţi, dar şi de toţi cei care au văzut-o ulterior.
În anul 1999 directoarea Maria Filimon a plecat definitiv din ţară, apoi o altă directoare s-a pensionat, ajungând la conducerea scolii Corina Barcăn, profesoară de discipline tehnice ca şi mine. Eu nu mai eram în Adjudeni, când dna Barcăn a preluat conducerea scolii şi a dispus mutarea unor dulapuri care să acopere o parte din pictura mea, cu detalii semnificative, inclusiv semnătura (în partea de jos a picturii era scris numele meu şi al directoarei care a avut iniţiativa acestei lucrări).
În 2021, fiind student la Master la Facultatea de Arte Vizuale si Design – UNAGE Iaşi, am vizitat Şcoala Adjudeni cu intenţia de a poza lucrarea fiindcă voiam să reiau această temă pentru master. Am pozat cât am putut, şi dându-mi seama că doar răutatea şi invidia (colegială?) au împins-o pe directoare la acest gest, nu am cerut nici o explicaţie. Peste câteva zile când m-am întors cu intenţia să pozez întreaga lucrare, pentru editarea unui album de picturi, am constatat cu stupoare, cu consternare chiar, că pictura a dispărut cu desăvârşire şi că în peretele respectiv a fost instalat un geam de aprox. 1,4 m.p.
Directoarea scolii motivează că nu a făcut decât să execute un ordin dat de ISU, de a construi o gură de aerisire, pentru evacuarea fumului în caz de incendiu.
Pentru a mă convinge cum stau lucrurile, am fost în audienţă la Inspectorul Sef al (Inspectoratului judeţeana pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” – judeţul Neamţ, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea, care declară că dumnealui nu a făcut decât să avizeze un proiect de renovare a şcolii Adjudeni, prezentat de primăria Tămăşeni, dar neagă faptul că ar fi impus directoarei şcolii ca această gură de aerisire să fie amplasată pe acel perete, cu preţul distrugerii unei opere de artă.
După toate cele discutate, consider că directoarea scolii putea să găsească o altă soluţie pentru a salva pictura, dar nu a vrut să facă acest lucru, tocmai pentru a distruge ceea ce eu am lăsat în urmă. Este revoltător şi strigător la cer, ce a putut să facă această femeie din răutate. Ar fi putut să mă anunţe măcar, fiindcă aş fi putut să salvez această lucrare, dezlipind cu mare atenţie şi cu migală, pânza de pe zid, pe care o rulam şi o „transferam” pe un perete dintr-o altă scoală, în care am predat şi în care ar fi fost primită cu mare bucurie. (Pintilie Gheorghe gheorghe_pintilie57@yahoo.com.)
N. R. – Dle prof. Gheorghe Pintilie, am primit scrisoarea Dvs. la sfârşitul lui septembrie şi am fost îndurerat pentru că, deşi în sec XXI, noi, românii, nu ne putem debarasa de balcanismul pe care istoria ni l-a picurat în sânge.
Din păcate, ceea ce vi s-a întâmplat Dvs. se întâmplă peste tot: asaltul prostiei, inculturii şi mojiciei a devenit un fapt cotidian. E normal ca o personalitate ca a dvs. – membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, distins cu mai multe premii internaţionale – să stârnească invidii colegiale, care depăşesc chiar graniţele unei cancelarii…
Dar revista „Apostolul”, nu poate face nici dreptate, nici anchete – nefiind un ziar de investigaţie. Şi apoi, chiar dacă i-am cere punctul de vedere dnei Corina Barcăn, ar da doar un răspuns oficial.
Cu deosebită consideraţie,
Prof. Mircea ZAHARIA