Viaţa este ca o picătură de apă în mijlocul unui ocean. Fiecare fiinţă, oricât de mică şi neînsemnată ar fi, are un rol important în viaţă. Rolul dumneavoastră, dascălul nostru, a fost, este şi va fi de a ne sprijini la bine şi la greu, de a ne îndruma, de a ne motiva şi nu în ultimul rând, de a ne învăţa ce trebuie să ştie fiecare om când începe să îşi construiască temelia vieţii.
Cu ochii plini de dragoste şi îngăduinţă ne priveşte mama, cu ochii dragostei frăţeşti ne priveşte prietenul de suflet pe care l-am cunoscut în copilărie, cu ochii plini de admiraţie şi respect ne priveşte elevul căruia i-am fost îndrumătorul paşilor nesiguri în copilărie şi căruia, într-o oarecare măsură, i-am influenţat „traiectoria” pe drumul vieţii.
Învăţătorul este călăuza şi pilonul principal de sprijin în viaţa oricărui mic şcolar ce trebuie iniţiat în tainele cunoaşterii. Pentru elevii săi, dascălul este modelul suprem, demn de urmat şi la vârste mai mici, divinizat. De cele mai multe ori, după cum se ştie, ceea ce spune doamna învăţătoare, este mai presus de orice, chiar şi de ce spun părinţii. Învăţătorul este văzut ca fiind ceva chiar mai presus de părinte şi chiar o a doua mamă.
Cu mulţi ani în urmă, cu ochii şi sufletul de copil, încă prea crud, prea nevinovat, prea timid, priveam cu mare admiraţie pe doamna mea învăţătoare, care era pentru mine un soi de zeiţă cu puteri supraomeneşti. În fiecare zi aşteptam cu nerăbdare întâlnirea în sala de clasă. Mereu mă surprindea cu a ei cunoaştere, cu a ei pasiune, cu al ei talent de a ne capta atenţia şi de a reuşi să ne trimită acasă, în fiecare zi, mai bogaţi, mai încrezători, mai plini de speranţă şi vise. Împreună cu ea, am deschis o carte, am învăţat să citesc, să înţeleg conţinutul şi să mă las cuprinsă de lumea magică a literelor şi poveştilor şi a numerelor.
Portretul dascălului meu, care m-a ghidat spre tot ce e frumos şi luminos, din punctul meu de vedere, este perfect. Consider că a fost şi este o persoană extrem de capabilă, bună, răbdătoare şi impunătoare. Doamna mea învăţătoare, este un model de urmat în viaţă. Pot spune că prin exemplul oferit de ea, am avut parte de un imbold şi o atracţie nemaiîntâlnită, pentru această meserie, de deschizător de drumuri pentru sufletele pure. Atenţia şi iubirea cu ajutorul cărora am fost ghidată de către ea, sunt cele mai convingătoare elemente în afirmarea faptului că o consider perfectă. Doamna mea învăţătoare a fost şi este un cadru didactic complet şi complex, fiind şi un exemplu extraordinar de persoană respectabilă pentru societate. Prin investiţia învăţătoarei mele în caracterul meu, dar şi al colegilor, constat că am parte de principii solide şi păreri bine definite, argumentate. Încă din clasa I am fost cu toţii învăţaţi, nu mecanic, să ne expunem frumos punctele de vedere, să trăim în pace şi să ne ajutăm. Unitatea clasei s-a datorat cadrului didactic, ce a ştiut mereu să ne înveţe cum să ne rezolvăm conflictele într-un mod frumos, cum să fim uniţi, ca o familie. Am simţit că aveam o familie şi la şcoală, formată din toţi colegii şi doamna învăţătoare. Consider că sentimentul de apartenenţă la o familie chiar şi în cadrul şcolii, ne-a ajutat pe fiecare în parte, deoarece eram solidari, învăţam să împărţim ce aveam şi ne susţineam reciproc. Pentru că a fost a doua mamă şi m-a învăţat ce este unitatea şi solidaritatea, îi mulţumesc!
Nu în ultimul rând, îi mulţumesc pentru faptul că a rezistat comportamentului meu puţin vulcanic şi l-a modelat astfel încât să nu-mi pierd personalitatea puternică şi pe lângă aceasta, să învăţ să fiu temperată în acţiuni, vorbe. Cu ajutorul ei, am învăţat că pot rămâne eu, originală, acelaşi copil, chiar dacă îmi temperez acţiunile. Consider că pentru domnia sa, doamna învăţătoare, a fost o muncă dificilă să ne modeleze caracterele tuturor, deoarece toţi aveam nevoie de şlefuire. Ne-a privit întotdeauna ca pe nişte diamante minunate, originale, care aveau nevoie de şlefuire pentru a străluci mai frumos decât o făceau deja. A ştiut întotdeauna să fie alături de noi şi să ne susţină exact când trebuia.
Pentru mine, doamna mea învăţătoare, este imaginea dascălului desăvârşit care mereu îmi va rămâne în suflet, pentru toate sentimentele şi munca investită în mine, pentru a deveni o persoană mai bună, mai răbdătoare şi de asemenea perseverentă. Niciodată nu voi putea uita persoana care m-a condus către ceea ce îmi doream atunci şi ceea ce sunt acum.
Dascălul este un artist: reuşeşte să facă din copilul mic şi necizelat ceea ce face sculptorul dintr-un bloc de piatră.
M-aţi modelat, m-aţi învăţat cum să păşesc în viaţă, cum să privesc mereu spre înălţimi, cum să vorbesc, cum să iert, cum să devin o elevă apreciată. Promit că voi rămâne în continuare la fel.
Alegându-vă această soartă, profesia nobilă de dascăl, dumneavoastră aţi înţeles ceva ce mulţi nu au reuşit; învăţându-l pe altul îl faci mai bogat, fără ca tu să devii mai sărac. E important să găseşti, să întâlneşti în viaţă un om, o persoană, un dascăl care să-ţi ofere un sprijin, un sfat părintesc, o mângâiere, la nevoie. Mă simt o elevă norocoasă căci am întâlnit un astfel de om căruia îi voi purta respect necondiţionat pentru toată viaţa.
Citându-l pe Sadoveanu, care în „Domnul Trandafir”, rememorează cu mare plăcere chipul şi caracterul dascălului său, care i-a marcat copilăria, pot afirma fără nici un dubiu că doamna mea învăţătoare este şi rămâne pentru mine o adevărată „Doamna Trandafir”.
Prof. Maria DARLEA,
Şc. Gimnazială Borleşti, Jud. Neamţ