Chiriac Platon sau Chirecuţ cum îi spunea lumea pentru a-l deosebi de tatăl său, s-a născut la 21 iunie 1896. Era al şaselea şi ultimul copil al familiei. A urmat clasele primare la Şcoala din Vânători cu distinsul dascăl Gheorghe D. Popescu. A absolvit clasa a IV-a în iunie 1909 cu media generală 8,56. În 1910 a intrat prin concurs la Şcoala Normală din Bârlad la absolvirea căreia a fost numit pentru scurte perioade învăţător la Şcoala Pipirig şi la Şcoala Lunca, apoi la Şcoala Chiriac Nicolau din Vânători Neamţ, localitate în care avea o frumoasă gospodărie.
La 29 octombrie 1925 s-a căsătorit cu învăţătoarea Sofia Bacău (24 ani), din Suraia, judeţul Putna. În 1930 căsătoria s-a desfăcut, iar Chiriac Platon nu s-a mai căsătorit, îngrijindu-şi mama care era bolnavă. A funcţionat 32 de ani la Şcoala din Vânători iniţiind şcolarii în tainele citit-scrisului şi socotitului, dar şi în amenajarea unei platforme de gunoi, altoirea pomilor ş.a. Avea chiar el pe lângă casă o frumoasă livadă. Avea preocupări în studierea istoriei locale culegând date despre şcoli, biserici şi mănăstiri. Era un talentat cântăreţ cu vocea, dar cânta şi la vioară şi avea mâini îndemânatice la lucru manual, pictură şi sculptură.
Era un hâtru şi o figură printre colegii învăţători. Cumnatul său, învăţătorul Neculai Tomulescu povestea că în 1924 au fost amândoi la cursuri de perfecţionare la Braşov. În timp ce Neculai Tomulescu era prezent zi de zi la cursuri, Chiriac Platon se plimba prin oraş. La examen, profesorul Carol refuză să-l primească pentru prea multele absenţe. Intervin colegii care propun profesorului să-l verifice totuşi şi dacă nu corespunde cerinţelor să nu-i acorde calificativ, urmând a repeta perfecţionarea în anul următor. Profesorul cedează, dar îi dă cele mai dificile teme. Pentru proba de împletituri îi dă să facă o masă cu două scaune. Chiriac Platon face în plus şi o canapea primind nota 10 (zece). La proba de modelaj a făcut subiectul şi pe deasupra a realizat o statuie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza primind din nou 10 (zece). Doar la proba de vioară a primit nota 9,00 (nouă) – trecând cu succes examenul.
S-a pensionat în anul 1949.
În ianuarie 1960 a fost internat la Spitalul Tg. Neamţ. Iese din spital şi stă o vreme la fratele său, Neculai Platon în Târgu Neamţ unde a murit în februarie 1960. Este înmormântat în cimitirul din Târgu Neamţ.
Neculai FLORIAN
