Prof. univ. dr. DUMITRU ALMAŞ
Motto: „Luminarea poporului este cea mai înaltă datorie a oamenilor cinstiţi şi patrioţi. A nu sluji lupta pentru luminarea poporului, a lucra contra existenţei ţării, este tot una”- Spiru Haret
La terminarea claselor primare, cu întrerupere de un an (anul şcolar 1943- 1944) din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, la îndemnul învăţătorilor din satul natal, Cracăul Negru, un frumos sătuc pierdut în munţii minunaţi ai Neamţului, părinţii mei s-au sfătuit să mă dea mai departe, la Şcoala Normală de Băieţi „Gheorghe Asachi”, din Piatra Neamţ, pentru a deveni învăţător.
Se ştie că dintre absolvenţii acestei unităţi de elită, şcoală cu mare prestigiu datorită corpului didactic pe care îl avea în acele timpuri (Grigore Capşa, Ion Lumiceanu, Victor Savin, Dumitru Almaş- pe care îi omagiem astăzi- şi mulţi alţii) unii au devenit profesori universitari, mulţi cu studii superioare, aflîndu-se în fruntea unor domenii de activitate, alţii profesori de liceu sau şcoli generale, în majoritate învăţători şi profesori desăvîrşiţi.
Şi am început să mă pregătesc pentru plecarea la oraş, să dau examen de admitere. (Speranţa mamei era că nu voi reuşi).
În urma examenului susţinut cu multe emoţii (şi peripeţii), am devenit elev al Şcolii Normale din Piatra Neamţ.
La 1 septembrie 1946, am primit uniforma de elev, şapca cu iniţialele „ŞN”, carnetul de identitate cu nr. de ordine 125.
La festivitatea de deschidere a anului şcolar 1946-1947, directorul şcolii, profesorul de istorie Ion Lumiceanu (1890- 1953) a prezentat întregul corp profesoral. O impresie deosebită ne-au făcut-o profesorii Victor Savin- română, Dumitru Almaş – istorie, română, geografie, şi Grigore Capşa- matematică.
Toţi ne-am bucurat foarte mult deoarece auzisem că Dumitru Almaş era foarte apropiat de elevii săi şi ţinea lecţiile cu multă dragoste şi patriotism. De la profesorul Dumitru Almaş am învăţat lucruri pe care nu le-am uitat nici pînă astăzi. Ne impresiona foarte mult cu cîtă dragoste vorbea despre ţara noastră, despre poporul român, la orele de educaţie cetăţenească (Constituţie).
În escapadele pe care le făceam în zilele de sărbătoare cu „normalistele” pe dealurile din apropierea şcolilor (Pietricica, Balaurul, Cozla), profesorul Almaş, care era îndrăgostit de munţii noştri, ne povestea lucruri minunate, mare parte dintre acestea transmiţîndu-le mai departe în cariera mea de profesor.
„Drumeţia cere răbdare, convingere, hotărîre, pasiune… Noi nu batem recorduri, căutăm sănătate, frumuseţe, aer şi privelişti, lumină şi libertate”.
Tot regretatul meu profesor Dumitru Almaş ne spunea: „Munţii noştri sunt mai cuminţi, mai familiari şi mai buni decît Alpii… Carpaţii sunt inima ţării noastre. Ca să ne iubim ţara, trebuie să-i cunoaştem inima”.
În decursul anilor 1946-1953, în care am fost elev al Şcolilor Normale, România traversa o perioadă foarte grea- ocupaţia germană, apoi cea sovietică, secetă, foamete şi multe alte necazuri. Dar distinşii mei învăţători şi profesori- Gh. Şerban, Teofil Macovei, Grigore Capşa, Dumitru (Ailincăi) Almaş, Mircea Dan, Victor Savin, Romulus Popovici, Dumitru Anton, Niculai Milord şi toţi ceilalţi- au ştiut să ne insufle dragostea de ţară, de carte, de popor şi să ne convingă că numai prin instruire, educaţie şi disciplină ne vom forma ca adevăraţi luminători ai satelor, apostoli ai neamului românesc.
Îmi amintesc cu mari emoţii de unele îndemnuri adresate nouă de către dascălii noştri, îndemnuri pe care am dorit întotdeauna să le transmit, la rîndul meu, elevilor şi cadrelor didactice din şcolile în care am funcţionat ca profesor.
– Legaţi firul activităţii voastre cu înaintaşii voştri şi fiţi generaţia de ofensivă în progresul fericirii ţării noastre!
– Adunaţi-vă în suflet toate speranţele ţării ce au rămas neîmplinite, integraţi-le în slujba patriei, astfel încît rezolvarea lor să nu întîrzie!
– Nu vă temeţi de nimic, fiţi încrezători în adevăr şi izbîndă!
– Fiţi încrezători în steaua voastră, căci oricît aţi trăi de mult, în faţa veşniciei e tot o clipă.
– Noi, cei care am început a coborî culmea spre partea umbrită a vieţii, vom fi alături de voi!
Prof. Gheorghe AMAICEI
Dumitru ALMAŞ (19 octombrie 1908, sat Negreşti, Neamţ- 12 martie 1995, Bucureşti) este absolvent al liceului „Petru Rareş” din Piatra Neamţ (1928), apoi al Facultăţii de Litere din Bucureşti, secţia istorie- geografie. Profesor la Piatra Neamţ, apoi la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti; doctor în istorie, cu teza „Voltaire istoric”. Fondator al revistei Magazin istoric. Scrie biografii şi „istorii” romanţate: Miron Costin (1939), Neculai Milescu Spătarul (1954), Bălcescu revoluţionar (1959), Vînătoarea lui Dragoş (1963), Mihai Viteazul (1966), Fraţii Buzeşti (2 vol., 1971- 1975).
Publică, de asemenea, în timp, texte proletcultiste: Acolo la Filioara (1943), Ne cheamă pămîntul (1946), Făclia s-a aprins (1957), Freamătul luminii (1958- despre „epopeea Bicazului”), Viaţa e frumoasă, băieţi! (1968).
Colaborator la numeroase reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.