Pentru că se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, umblu pe urmele românilor din Cernăuţi, Balcic şi Chişinău. Le ascult poveştile, graiul şi le admir dragostea de România! Aflată pe ţărmul românesc al Mării Negre, am auzit că se organizează excursii la Balcic în Bulgaria şi nu am ezitat să mă înscriu. Ştiam că fusese teritoriu românesc între 1913 şi 1940. Că să ajungem la castel, trebuie să coborâm pe alei de piatră, prin grădini cu ronduri imense de flori, gazon, arbuşti şi chioşcuri de fier forjat îmbrăcate în trandafiri.
Timpul pare să stea în loc, iar aerul e mai liniştit decât dincolo de porţi. Trecem pe lângă Vila gheretă a santinelei, vedem sera de cactuşi uriaşi, cea mai mare colecţie din Europa centrală şi de sud-est. Aici, cactuşii înfloresc în toate nuanţele de roşu, galben, oranj, roz sau alb. O expoziţie permanentă de tablouri cu vânzare înviorează severitatea braţelor pline de ace ale plantelor deşertului.
Coborând încă, pe sub ramurile arborilor seculari, prin Grădina labirint, pe trepte înguste de piatră lată, pe lângă Vila Gutman, Vila Suită, Vila Izbânda şi Vila Ciupercă – clădiri de piatră, joase, cu ferestre zăbrelite în ziduri groase, şi cu uşi istorice de lemn masiv, ferecate în metal. Pe versant, pe albii-cascadă, înalte de zeci de metri, curge apa celor trei izvoare de la Fântâna de argint, sculptată în marmură.
E răcoare printre copaci şi porţile negre de fier forjat, cu arcade rotunde de piatră, despart aleile, creând mister. Suspendată pe versantul muntelui e Grădina labirint. Trecem Puntea suspinelor peste cascada de lângă Casa Morii şi zărim silueta inconfundabilă alb – imaculată, cu minaret, a castelului – Cuibul liniştit. Acoperişul e din ţigle roşii, terasele, treptele, balcoanele şi tâmplăria – din lemn negru. Călătorul ostenit se poate odihni câteva clipe pe băncuţe de piatră. Iată-ne pe treptele de la intrare! Deja pasul reginei şi unduirea straielor ei sunt în pasul nostru. Pereţii albi ai salonului principal contrastează cu podeaua neagră, lăcuită. Aici sunt expuse două din tablourile pictate de ea însăşi – Crini imperiali şi Trandafiri englezeşti. Întregul perete cu vedere la mare e dantelat de ferestre imense. Putem şedea pe pervazul lat, spre a privi marea. Biroul de lemn şi scaunul roşu de catifea amintesc prezenţa ei, să ia condeiul, să îl înmoaie în călimară, spre a scrie marilor puteri ale vremii despre România Mare.
Despre şemineul alb, înalt şi simplu al acestei încăperi este o poveste. Ghidul spune că, înăuntrul lui există trei tuburi care conduc sunetul vocilor din salon într-o cămăruţă secretă de la etaj. În salon erau invitaţi oficialii Europei la un pahar de vin de smochine, de trandafiri sau un pinot noir din producţia proprie şi la o narghilea în care se strecura în secret puţin opiu, de li se dezlegau limbile şi astfel regina afla planurile lor secrete. Opus ferestrelor, pe un postament înalt, e patul reginei, modest, acoperit cu o cuvertură de catifea. La cap, e portretul ei în mărime naturală şi, în lateral, un crucifix. În contraponderea candelabrului masiv din fier, din centrul salonului, lămpi maure din sticlă colorată veghează patul. O uşiţă dă în baia reginei, construită în stil oriental – o încăpere de piatră, cu o cupola înaltă şi câteva luminatoare de sticlă colorată, o cadă în mijloc şi spălătoare de marmură sculptată, pe pereţii circulari. În faţa castelului, aproape de ţărmul mării, e Grădina Vălul Albastru. Aici, pavimentul e brăzdat de canalete înguste de piatră, prin care curge apa spre bazine cu nuferi înfloriţi. La umbra smochinului japonez sunt tronul şi măsuţa de marmură ale reginei, pe jumătate întoarse spre mare. Ne îndreptăm spre Grădina Curtea Englezească, împodobită cu cei mai frumoşi trandafiri din lume. 
Trecem apoi în Grădina Ghetsimani, umbroasă şi mistică. Printre copaci zărim silueta capelei Stella Maris. Portretul votiv al Mariei străjuie în stânga intrării, iar al Principesei Ileana, ţinând în mâini o barcă, în dreapta. Se spune că rugăciunile fierbinţi ale fiicei au salvat-o pe mamă de la naufragiu, în timpul unei furtuni pe mare. Pe peretele din dreapta, într-o firidă, se vede locul unde, într-o casetă de argint, a fost depusă inima Reginei Maria, la marea ei trecere. Acum, firida e goală – preţioasa casetă a fost mutată la Bran în 1940, când Cadrilaterul a revenit Bulgariei. La mică distanţă de capelă se află Templul Apelor – arcadele sprijinite pe colonade sunt acoperite de fresce florale în auriu şi albastru, ce mărginesc un bazin dreptunghiular de piatră, dăruind călătorului tihna şi meditaţia binevenite după un periplu de suflet, pe urmele paşilor Reginei – luptătoare pentru România Mare. Am scris acestea în anul 100 de la Marea Unire, ca un omagiu adus admirabilei ambasadoare a celui mai fierbinte ideal românesc.
Profesor Aurora MOSCALU,
Liceul Tehnologic Economic Administrativ