25-27 iunie 1940: „În situaţia de azi nu poate fi vorba de rău sau bine, cinstit sau necinstit, curajos sau fricos, ci numai de tare sau slab”
Acestea erau cuvintele pe care ministrul extraordinar şi plenipotenţiar german, von Killinger, i le adresa regelui Carol în ziua de 27 iunie 1940, după ce Guvernul român primise nota ultimativă a lui Molotov, prin care i se cerea să retrocedeze Basarabia, dar şi o parte din Bucovina. Sfatul său, drept răspuns la ultimatumul Sovietelor, era ca România să cedeze, cel slab trebuia să se încline în faţa celui puternic. Încercarea lui Carol de a-l sensibiliza pe emisarul Berlinului, invocând importanţa petrolului românesc pentru maşina de război şi industria germană sau reliefând semnificaţia neutralităţii României pentru interesele Reichului, n-au avut niciun efect. Killinger s-a obligat doar să informeze, cât mai urgent, superiorii săi de la Berlin despre situaţia disperată a României. La Berlin, însă, se ştia prea bine ce urma să se întâmple.
După căderea Franţei, se ajunsese în ultima fază a realizării înţelegerilor secrete sovieto- germane din 23 august 1939. Killinger, după cum se vede din raportul în care relatează despre discuţiile avute la Bucureşţi în zilele de 25-27 iunie, avea instrucţiunile date de ministrul de externe, von Ribbentrop, de a descuraja o eventuală rezistenţă armată şi de a sfătui România să cedeze în faţa ameninţărilor sovietice. Germania, care avea mare nevoie de petrolul românesc, urmărea să evite cu orice preţ destabilizarea statului român şi a Balcanilor, iar România, rămasă de una singură cu colosul răsăritean, trebuia determinată să accepte în mod paşnic pretenţiile teritoriale ale URSS.
În aceleaşi zile, la Chişinău rezidentul regal al ţinutului Nistru, Grigore Cazacliu, a trăit drama pierderii Basarabiei alături de atâţia alţii, redactând ulterior un scurt memoriu despre acţiunile pe care le-a întreprins ca responsabil al statului între Prut şi Nistru şi despre toate cele derulate sub ochii săi. E de reţinut că rezidentul ţinutului Nistru a aflat despre ultimatumul sovietic la 27 iunie pe la orele 11 dimineaţa, mai întâi din canale neoficiale, iar în mod oficial – pe la orele 7 seara. Cazacliu a dat dezminţiri publice împotriva informaţiilor legate de ultimatumul URSS, până când pe la 4 dimineaţa, a zilei de 28 iunie, a fost informat de la Bucureşti despre decizia de a evacua Basarabia. În orele rămase a depus eforturi pentru a salva oamenii şi bunurile cele mai preţioase din calea invaziei. A refuzat categoric să transmită puterea unui „soviet” ad-hoc la cererea lui „N. Bivol, fost primar sub guvernarea liberală, A. Lupaşcu, fost director al Băncii Chişinău, şi Braşoveanu, fost inspector veterinar şi condamnat pentru comunism”, apropiat al lui Cr. Rakowsky şi comisar „de externe” al aşa zisei „republici sovietice Basarabene”, proclamate în stânga Nistrului în mai 1919 de trupele bolşevice. Militant al mişcării naţionale de la 1917-1918, Grigore Cazacliu a refuzat să predea Basarabia Sovietelor, dovedind în acele vremuri vitrege caracter şi demnitate, recuzate tot atunci de emisarul lui Ribbentrop la Bucureşti.
Nr. 1* NOTĂ* 13 Iulie 1940 *Urmare la nota din 12 Iulie a. c.
Se înaintează, alăturat, în traducere, Raportul înaintat Fuhrer-ului de către Ministrul von Killinger asupra întrevederilor avute la Bucureşti, în zilele de 26 şi 27 Iunie a. c.
Iunie 1940
RAPORT ASUPRA ROMÂNIEI
(Criză Rusă şi întrevederile de la Bucureşti)
Prin telegramă din, am fost rugat de Domnul Director Moruzov, Şeful Serviciului S. de Informaţii al Armatei Române, să vin la Bucureşti, pentru a lua în discuţiune chestiuni foarte importante.
Cu permisiunea Dlui Ministru Ribbentrop, am plecat la Bucureşti.
Când am sosit, 25.VI.1940, am găsit o atmosferă de enervare, datorită ultimelor provocări din partea U.R.S.S. (numeroase încălcări ale frontierei cu avioane, concentrări de care de luptă de-a lungul frontierei etc.)
Primul contact l-am luat cu Domnul Ministru Fabricius. Apoi, am avut o întrevedere de patru ore cu Domnul Director General Moruzov. (…)
Pe timpul întrevederii, s-a primit o informaţie prin care se arată că cinci avioane sovietice au trecut peste frontieră, zburând până la Cernăuţi. Cu această ocazie, discuţia a trecut asupra problemei ruse şi am constatat că ideile Domnului Moruzov, în această privinţă, au rămas aceleaşi, pe cari le-am raportat anterior.
Trecând la situaţia prezentă, Domnul Moruzov mi-a comunicat următoarele: „România a adoptat, de la început, neutralitatea. Este însă fapt constatat că această neutralitate a fost absolut în favoarea Germaniei, căreia România i-a dat petrol, atât cât a avut nevoie.
Cred că faţă de un eventual atac din partea U.R.S.S. contra României, Germania ar putea interveni cu succes la Moscova, pentru a împiedica săvârşirea unui astfel de act.
Chestiunea Ungariei şi Bulgariei, privită aparte, nu va produce nelinişte.
Totul se rezumă deci în întrebarea: ce atitudine va lua Germania, dacă România va fi atacată de Uniunea Sovietică?”
Am răspuns că, într-o asemenea eventualitate, Germania nu va putea face altceva decât să exprime unele deziderate U.R.S.S., o acţiune militară la Est, fiind pentru moment imposibilă, armata germană trebuind să termine războiul contra Angliei.
Domnul Moruzov a adăogat: „Dacă România va trebui să se bată?” I-am răspuns că sunt de părere a se intra în tratative cu U.R.S.S. pentru a-i cunoaşte pretenţiunile ţinându-se seamă şi de faptul că interesele Germaniei impun a nu se începe un război în Balcani.
La sfârşitul întrevederii, Domnul Moruzov m-a întrebat dacă aş consimţi să vorbesc şi cu Domnul Ministru Urdărianu – care este confidentul M. S. Regelui – pentru a-i face cunoscut ideile mele, asupra atitudinii României în cazul unei agresiuni din partea U.R.S.S., deoarece în România domină, în unanimitate, părerea de a se lupta contra Ruşilor.
I-am răspuns afirmativ. Audienţa la Domnul Ministru Urdărianu a avut loc. Discuţiunile s-au referit la aceleaşi probleme din întrevederea cu Domnul Director General Moruzov.
De data aceasta însă, într-o formă precisă, am comunicat Domnului Ministru Urdărianu, că, în condiţiunile actuale, n-ar fi bine ca România să înceapă un război cu U.R.S.S.
Ca urmare a acestei afirmaţii categorice, Domnul Ministru Urdărianu mi-a cerut permisiunea de a părăsi cabinetul pentru câteva minute.
La înapoiere m-a întrebat dacă aşi dori să fiu prezentat şi M. S. Regelui. Răspunzând că aceasta ar constitui o neînchipuit de mare onoare pentru mine, audienţa la M. S. Regele a fost fixată pentru 27 Junie, ora 17.
În dimineaţa zilei de 27 Iunie, am fost informat de Ministrul Fabricius, că U.R.S.S. a adresat României un ultimatum şi că, din partea Ministrului de Externe German s-a primit sugestiunea: Germania sfătuieşte România de a accepta cererile U.R.S.S.
În cursul acestei zile au avut loc la Bucureşti mai multe consilii de Coroană la Palatul Regal şi câteva şedinţe la Marele Stat Major.
La ora 17, am fost primit de M.S. Regele Carol II. Am fost profund impresionat de persoana M. S. Regelui: prestanţă, în adevăr, regească; calm desăvârşit în aceste grele momente pentru Ţara Sa; ideile clare şi precise; perfect cunoscător a tuturor problemelor; energie debordantă.
De la început discuţiunile s-au referit la ultimatumul adresat de U.R.S.S. şi la atitudinea pe care urmează a o adopta România.
M. S. Regele mi-a comunicat următoarele: „V-am rugat să veniţi la mine pentru a vă cunoaşte şi a vă ruga să transmiteţi Domnului Ministru Ribbentrop şi Fuhrer-ului următoarele: „Uniunea Sovietică a adresat României un ultimatum, care este atât de strict, încât Eu nu pot să-l primesc. Poporul Român are onoarea sa, care este şi onoarea MEA. Natural, războiul contra Uniunei Sovietice va fi foarte greu, însă, Eu nu pot să fac altfel, ca soldat şi ca un Hohenzollern. Am numai dorinţa ca Ungaria şi Bulgaria să nu atace în spate armata română angajată contra Ruşilor şi să am la dispoziţie trupele cari se găsesc acum la frontierele cu aceste ţări. Astfel aşi fi în măsură să rezist armatei Sovietice. Vă rog, deci, să exprimaţi Fuhrerului şi Ministrului de Externe German, rugămintea Mea de a nu permite Ungariei şi Bulgariei ca, în situaţia actuală, să atace România. Eu ştiu foarte bine că Mi se aduc reproşuri că am primit garanţiile Angliei. Această garanţie a fost oferită şi nu angajează decât Anglia, România rămânând deci liberă pe acţiunile sale. Însă, trebuie să aveţi în vedere că România este o ţară mică, cu resurse foarte necesare pentru a duce războiul şi numai prin garanţiile Angliei a fost posibil de a împiedica un război în România şi să păstrăm o neutralitate strictă, care a fost în favoarea Germaniei. Dacă Eu aşi fi refuzat garanţiile oferite de Anglia, este foarte probabil că, până acum, România ar fi fost complect distrusă.
Pe timpul când Germania era angajată în Vest, Eu am observat continuu toate obligaţiunile faţă de Germania. Faptul că, în lunile de iarnă, cantitatea de petrol expediată în Germania nu a fost atât de mare cum aţi fi dorit, se datoreşte exclusiv îngheţului prelungit al Dunării şi inundării pipeline-urilor, iar organizarea transporturilor pe calea ferată revenea Germaniei, nu României.
România a combătut toate actele de sabotaj engleze. Trebuie însă să precizez că, în ceea ce Mă priveşte, Eu am făcut totul pentru a ajuta Germania. Eu am permis să se sechestreze tot materialul de război (tunuri, explozive, mine magnetice) pe care Englezii intenţionau să-l transporte pe „Termonde”, pentru a executa distrugeri pe Dunăre.
Eu am ajutat ca organizaţia Canaris să lucreze, în bune condiţiuni, aci în România. Eu am ordonat să se lichideze, cu cea mai mare discreţie, chestiunea armelor germane descoperite la Rafineria „Standard” din Ploieşti.
D-voastră nu Îmi puteţi face reproşuri că n-am lucrat în mod loial. Şi, în acest moment, ruşii vor să atace România, de o manieră pe care numai bandele de jefuitori o pot folosi. Însă, Eu vreau să Mă apăr. Eu văd, în mod foarte clar, că Germania, în situaţia de astăzi, nu poate să acorde României un ajutor efectiv contra Rusiei Sovietice, însă Germania poate să facă un contraserviciu amical României, pentru faptul că i-a pus la dispoziţie petrolul necesar şi Bulgaria, ca în acest moment, să nu întreprindă nicio acţiune contra României.
La Salzburg – Eu am promis Fuhrer-ului şi Domnului Mareşal Goering, dându-le mâna, că voi lupta, cu toate mijloacele Mele, contra bolşevismului. M-am conformat întocmai acestei promisiuni.
Când situaţia s-a schimbat şi Aliaţii au declarat război Germaniei, Eu mi-am păstrat, perfect clar, aceeaşi linie de conduită contra bolşevismului. Trebuie însă să aveţi în vedere că în Balcani a început o puternică propagandă comunistă. În Bulgaria nu s-a luat nicio măsură contra acestei propagande ci, din contră, se caută o alianţă cu Uniunea Sovietică, pe baza ideilor panslaviste. În Jugoslavia, situaţia este de aşa natură, încât Jugoslavii, datorită temerii de Italia, se vor arunca în braţele U.R.S.S.
De asemenea, mişcarea panslavistă „MAFIA” nu e altceva decât o organizaţie care aparţine Komintern-ului. Pericolul ca întreaga Peninsulă Balcanică să fie bolşevizată este enorm.
D-voastră, Domnule Killinger, aveţi cunoştiinţă ca şi Mine despre toate acestea, deoarece v-aţi ocupat foarte mult de asemenea chestiuni.
Este în interesul Germaniei ca în Peninsula Balcanică să domnească comunismul?
În acest caz, baza economică a Germaniei va fi pierdută pentru totdeauna, nemaifiind posibilă efectuarea transporturilor, cu tot felul de produse, în Germania.
D-voastră sunteţi informaţi că U.R.S.S. şi ceilalţi – cari fac o politică favorabilă penetraţiei ruse în Balcani – lucrează, în acelaşi timp şi în interesul Angliei?
Cunoaşteţi faptul că, în momentul când au aflat de ultimatum-ul adresat României, inginerii de la „Astra Română” s-au exprimat că: „În prezent Anglia a obţinut un succes!”
De asemenea cunoaşteţi că aceşti ingineri au făcut o serbare semnificativă, înainte ca Dvs. şi Eu să fi ştiut că U.R.S.S. va adresa României un ultimatum”?
În acest moment am întrebat pe M. S. Regele ce a hotărât faţă de ultimatumul adresat de Uniunea Sovietică.
M. S. Regele mi-a răspuns: „Eu am informat pe ruşi că sunt gata a intra în tratative. Aşi fi dispus să fac unele concesiuni, dacă pretenţiunile U.R.S.S. NU VOR FI PREA EXAGERATE”.
Am răspuns M. S. Regelui următoarele: „Majestatea Voastră priveşte chestiunea ca un soldat şi ca un veritabil naţionalist.
Şi eu am fost şi sunt soldat şi de aceia înţeleg revolta Majestăţii Voastre, însă ca politician, eu nu pot să fiu de acord cu ideile Majestăţii Voastre.
În situaţia de azi nu poate fi vorba de rău sau bine, cinstit sau necinstit, curajos sau fricos, ci numai de tare sau slab.
Eu nu mă îndoiesc de bravura ostaşilor Majestăţii Voastre, ştiu că soldatul român este excelent, însă, cei mai buni soldaţi nu pot să facă nimic dacă le lipsesc materialele. Colosul Rus vă va distruge, în cele din urmă. În cazul declanşării războiului cu U.R.S.S., veţi pierde, după părerea mea, nu numai Basarabia, ci mult mai mult. Foarte probabil, teritoriile petrolifere vor fi distruse. Sursa bogăţiei României va fi atunci pierdută. Noi nu avem interesul ca teritoriul României să fie distrus. Pentru toate acestea, eu Vă fac propunerea ca, din consideraţiuni de ordin politic, să urmaţi sfatul de a nu începe un război cu Uniunea Sovietică”.
Majestatea Sa Regele, după ce a reflectat câteva clipe, mi-a răspuns: „Nu, imposibil.
Vă rog să vă duceţi, cât mai repede, în Germania şi încercaţi a lua – cât mai neîntârziat – legătura cu Domnul Ribbentrop şi – prin intermediul său – cu Fuhrer-ul, căruia să-i prezinţi rugămintea Mea.
Eu voi dispune livrarea – şi în viitor – a întregii cantităţi de petrol de care aveţi nevoie, însă aranjaţi, fără întârziere, ca Ungaria şi Bulgaria să nu atace România pe la spate şi – în acelaşi timp – să ni se acorde şi mai departe, muniţiunile necesare din Germania”.
Am răspuns M. S. Regelui că, fără ca acum să pot da un răspuns afirmativ sau negativ, voi pleca însă imediat la Berlin, unde voi depune toate sforţările pentru aducerea la îndeplinire a dorinţei M. S. Regelui.
Aducând la cunoştinţa M. S. Regelui că, datorită mobilizării generale, nu voi putea călători cu avionul, Majestatea Sa a ordonat ca un vagon salon, cu personalul necesar, să-mi fie pus la dispoziţie.
Cu aceasta, audienţa a luat sfârşit.
După o oră, am plecat spre Budapesta.
În Ungaria mi s-a permis a călători, cu acelaşi vagon salon, până la Budapesta.
De aci, am luat avionul până la Viena.
La Viena am întâlnit un prieten, care mi-a comunicat, că Uniunea Sovietică a adresat României un al doilea ultimatum, care a fost acceptat în cursul nopţii. Am continuat voiajul cu avionul până la Berlin, unde, imediat, am telefonat la Ministerul de Externe şi Subsecretarului de Stat Waizsacker, comunicând, că Majestatea Sa Regele Carol II mi-a cerut a prezenta rugămintea Sa, Fuhrer-ului.
Mi s-a cerut ca, în acest scop, trebuie să fac prezentul raport, pentru a fi prezentat Fuhrer-ului.
L-am întocmit şi predat imediat.
AMAE, F. 71/Germania, d. 79/iunie – iulie 1940, f. 139-146.
(N. R.: Din lipsă de spaţiu, partea a doua a acestui DOCUMENTAR, cuprinzând Memoriul rezidentului regal Grigore Cazacliu privind evacuarea Ţinutului Nistru, în ziua de 28 Iunie 1940, va fi editată în numărul viitor al revistei.)
Gheorghe COJOCARU,
istoric, director al Institutului de Istorie, Chişinău